Adrian Nastase, condamnat la trei ani cu suspendare in dosarul Zambaccian

Fara Autor | 30.03.2012

Fostul premier Adrian Nastase a fost condamnat, vineri, de ICCJ la trei ani cu suspendare in dosarul "Zambaccian" pentru infractiunea de santaj. In acelasi dosar a fost achitat pentru infractiunea de luare de mita.

Pe aceeași temă

Fostul premier Adrian Nastase a fost condamnat, vineri, de ICCJ la trei ani cu suspendare in dosarul "Zambaccian" pentru infractiunea de santaj. In acelasi dosar a fost achitat pentru infractiunea de luare de mita. Decizia nu e definitiva si poate fi atacata cu recurs.
 
Sotia lui, Dana Nastase, a fost condamnata tot la trei ani de inchisoare cu suspendare pentru "participaţie improprie la folosirea de documente false la autoritatea vamală", dar a fost achitată, în acelaşi dosar, pentru infracţiunea de spălare de bani. 
 
Instanta i-a mai aplicat lui Nastase si pedeapsa accesorie de a-i interzice dreptul de a fi ales in autoritatile publice sau in functii elective publice si nu poate ocupa functii publice. 
 
Nastase o sa fie suspus unei perioade de proba de 6 ani. In acesta perioada, el trebuie sa respecte urmatoarele reguli: 
  • să se prezinte trimestrial la Serviciul de probațiune de pe lângă Tribunalul București;
  • să anunțe, în prealabil, orice schimbare de domiciliu, reședință sau locuință și orice deplasare care depășește 8 zile, precum și întoarcerea;
  • să comunice și să justifice schimbarea locului de muncă;
  • să comunice informații de natură a-i putea fi controlate mijloacele de existență;
 
Instanta mentioneaza in minuta ca daca Adrian Nastase nu va respecta aceste reguli atunci pedeapsa cu suspendare va fi transformata in pedeapsa cu executare.  
 
Si Dana Nastase a fost obligată să se prezinte trimestrial la Serviciul de probaţiune, să raporteze schimbarea domiciliului şi să comunice şi să justifice schimbarea locului de muncă, sub aceeaşi sancţiune a revocării suspendării.
 
Tot in acest dosar, fosta sefa a Inspectoratului de Stat in Constructii, Irina Jianu, a primit doua pedepse la inchisoare, din care o va executa pe cea mai lunga, de 3 ani de inchisoare. A fost achitată de magistraţi pentru dare de mită, spălare de bani şi fals intelectual, celelalte fapte de care procurorii o acuzaseră în acest dosar.
 
Instanţa a dispus în cazul acesteia o pedeapsă de doi ani de închisoare pentru folosirea bunurilor societăţii comerciale împotriva scopurilor acesteia şi o altă pedeapsă, de trei ani de închisoare, pentru participaţie improprie la folosirea de documente false la vamă. Aceste doua pedepse au fost contopite de instanţă, Jianu urmând să execute pedeapsa cea mai grea, respectiv trei ani de închisoare.
 
De asemenea, instanta i-a obligat pe Adrian Nastase, Daniela Nastase si Irina Jianu la plata sumei de 60 de mii de lei reprezentand cheltuieli de judecata. 
 
ICCJ a ridicat sechestrul instituit pe imobilul din Zambaccian apartinand sotilor Nastase, dar a dispus conficarea 122.903,0703 lei, 58.870,9402 lei si 80.489 USD si 5.000 EURO, în echivalent lei la cursul BNR de la Irina Jianu.
 
Completul de magistrati ai Inaltei Curti de Casatie si Justitie a fost format din judecatorii Ana Hermina Iancu, Alixandri Vasile si Sandel Lucian Macavei. La ultimul termen, pe 20 martie, procurorul de sedinta al DNA a cerut pedeapsa cu inchisoarea pentru Adrian Nastase si ceilalti inculpati. Pana acum, Adrian Nastase a fost achitat in dosarul Matusa Tamara si condamnat la doi ani de inchisoare cu executare in dosarul Trofeul Calitatii.
 
La fel ca si celelalte doua dosare, cazul Zambaccian se afla in prima instanta astfel incat solutia magistratilor poate fi atacata cu recurs. La ultimul termen din dosar, Adrian Nastase a declarat in fata magistratilor ca este nevinovat si dosarul este unul politic, comandat de Traian Basescu. 
 
 
 
Nastase: DNA-ul e absolut disperat. Nu cred ca cineva ia in serios chestiunea asta ca fiind un santaj
 
La scurt timp dupa pronuntarea sentintei, Adrian Nastase a declarat ca s-a ajuns in situatia asta fiindca procurorii nu au putut dovedi acuzatiile de coruptie
 
"Toate nebuniile au fost demontate. Probabil a fost foarte spectaculoasa dovada pe care am adus-o recent, ca bancnotele acelea au fost tiparite doi ani mai tarziu decat se spunea ca au fost primite de la mine. Eu speram ca toate capetele de acuzare sa fie respinse. Nu cred ca cineva ia in serios chestiunea asta ca fiind un santaj. Cum nu s-a reusit ca aceste acuzatii de coruptie sa fie demonstrate, s-a ajuns la acest compromis cu acuzatia de santaj", a declarat, Adrian Nastase, la Realitatea Tv.
 
Adrian Nastase a mai sustinut ca "DNA-ul este absolut disperat ca din munca lor de ani de zile, cu Monica Macovei, cu echipe intregi de martori, nu ramane absolut nimic."
 
"Vom ataca in recurs acuzatia de santaj si sunt convins ca completul de 5 judecatori va anula si aceasta acuzatie", a incheiat fostul premier. 
 
Sentinta data vineri a fost anuntata dupa ce a fost amanata de trei ori pana acum pronuntarea ei.
 
Procurorii DNA au cerut, pe 20 martie, pedeapsa cu inchisoare intre trei si zece ani pentru sotii Nastase si pentru Irina Jianu, fostul şef al Inspectoratului de Stat în Construcţii, in dosarul "Zambaccian". Inalta Curte de Casatie si Justitie (ICCJ) urma sa se pronunte in acest dosar.
 
Fostul premier Adrian Nastase este acuzat, in acest dosar, si de luare de mita in forma continuata si santaj, pentru care procurorii au cerut o pedeapsa suplimentara.
 
Dosarul "Zambaccian" a fost trimis in judecata in urma cu aproximativ doi ani, pe 5 mai 2010. Este al treilea dosar in care fostul premier este acuzat de fapte de coruptie.
 
In dosarul "Matusa Tamara", Nastase a fost achitat de judecatori din lipsa de probe veridice, iar in dosarul "Trofeul Calitatii", in care este acuzat in legatura cu strangerea de fonduri pentru campania electorala din 2004, cand a candidat pentru Presedintie din partea PSD, fostul premier a fost condamnat la doi ani de inchisoare cu executare.
 
Procurorii DNA, in dosarul "Zambaccian", sustin ca in perioada 2002 - 2004, in calitate de prim-ministru - cu atributii de coordonare a activitatii membrilor Guvernului, de numire a conducatorilor organelor de specialitate din subordinea Guvernului si a altor persoane ce indeplinesc functii publice, cu atributii de control in ce priveste activitatea ministrilor si atributii de control asupra autoritatilor si institutiilor publice centrale si locale prin Aparatul de lucru al primului ministru - Adrian Nastase ar fi primit, in mod direct si prin intermediul Danielei Nastase, foloase necuvenite in valoare de aproximativ 630.000 de euro la cursul de schimb 2002/2004.
 
Aceste foloase constau in contravaloarea unor bunuri importate din China si cheltuielile aferente acestor importuri, precum si contravalorea unor lucrari efectuate la imobilele lui Nastase din localitatea Cornu si din Bucuresti.  
 
Sumele de bani au fost primite de la Irina Jianu, pentru a o numi si mentine in functia de inspector general de stat la Inspectoratul de Stat in Constructii, precum si pentru a ii asigura acesteia un statut care sa ii confere autoritate deplina in cadrul institutiei la conducerea careia se afla.
 
De la Irina Jianu, fostul prim-ministru este acuzat ca a primit 3.702.843.845 de lei vechi.
 
Tot de la Jianu, spun procurorii, Nastase a primit suma de 16.425.297.185,81 de lei vechi.
 
Mai mult, in cursul lunii martie 2006, data la care Adrian Nastase exercita functia de presedinte al Camerei Deputatilor, "in scopul ingreunarii urmaririi penale in cauza in care era cercetat pentru savarsirea infractiunii de luare de mita, in mod repetat, Nastase l-a amenintat pe consulul Ioan Paun cu darea in vileag a unor fapte imaginare, compromitatoare pentru acesta".
 
Procurorii au instituit, in 25 ianuarie 2010, sechestru asigurator asupra bunurilor mobile si imobile ale celor trei pana la concurenta sumei de 22.646.992.267 de lei vechi. La aceeasi data, a fost indisponibilizata casa lui Adrian Nastase si Dana Nastase, situat in Bucuresti pe str. Muzeul Zambaccian, cu valoare de impozitare 1.301.462,51 de lei vechi.
 
Adrian Nastase a fost achitat in dosarul "Matusa Tamara" pentru ca judecatorii au constatat ca procurorii nu au putut dovedi infractiunea de dare de mita imputata fostului premier.
 
In dosarul "Matusii Tamara" apare ca una dintre primele decizii luate de Adrian Nastase dupa numirea in functia de prim-ministru in decembrie 2000 a fost inlocuirea lui Adrian Cucu, pe atunci sef al Oficiului National pentru Prevenirea si Combaterea Spalarii de Bani (ONPCSB), cu Ioan Melinescu.
 
Potrivit procurorilor DNA, Melinescu si Nastase s-au intalnit in noiembrie 2000, primul (pe atunci membru al conducerii ONPCSB) informandu-l pe politician (pe atunci deputat) ca in cadrul ONPCSB exista in lucru un dosar privind depunerea de catre Dana Nastase a sumei de 400.000 de dolari intr-un cont deschis la banca Creditanstalt (devenita mai tarziu HVB Bank).
 
Melinescu i-ar fi promis lui Nastase ca va bloca dosarul pana dupa alegeri, iar dupa numirea in functia de presedinte al ONPCSB ar fi sustras lucrarea respectiva, pe care i-ar fi inmanat-o lui Ristea Priboi, la acea data consilier al lui Adrian Nastase. De fata s-ar fi aflat si controversatul om de afaceri Genica Boerica, care apare ca martor al acuzarii.
 
Inalta Curte de Casatie si Justitie l-a condamnat pe fostul premier Adrian Nastase la doi ani de inchisoare cu executare si interzicerea unor drepturi, in dosarul "Trofeul Calitatii". Irina Jianu, a doua inculpata in acelasi dosar, a fost condamnata la sase ani de inchisoare.
 
In acest dosar, fostul premier Adrian Nastase a fost acuzat ca si-a finantat campania electorala din fondurile colectate in cadrul simpozionului Trofeul Calitatii, organizat de Inspectoratul de Stat in Constructii.
 
"Condamna pe inculpatul  Nastase Adrian la  2 ani inchisoare si 2 ani interzicerea drepturilor prev.de art. 64 lit.a, b, c C.pen. pentru savarsirea infractiunii prev.de art.13 din Legea nr.78/2000 cu aplic.art.41 al.2 C.pen." (sursa: minuta sentintei)
 
 Lui Adrian Nastase i s-au mai interzis:
a) dreptul de a alege şi de a fi ales în autorităţile publice sau în funcţii elective publice;
b) dreptul de a ocupa o funcţie implicând exerciţiul autorităţii de stat;
c) dreptul de a ocupa o funcţie sau de a exercita o profesie ori de a desfăşura o activitate, de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru săvârşirea infracţiunii;
 
Instanta a mai dispus conficarea sumei de 38.217 lei de la Adrian Nastase. Adrian Nastase, Gasparovici Diana, Popovici Bogdan, Popovici Marina Ioana, companiile S.C. A ROND S.R.L si Eurografica SRL au fost la plata a 3.337.452 lei despagubiri civile catre partea civilă Inspectoratul de Stat în Constructii.
 
Jianu Paula Irina, Gasparovici Diana, Popovici Bogdan, Popovici Marina Ioana, Vasile Mihail Cristian si companiile S.C. A ROND S.R.L si Eurografica SRL  au fost condamnati la 3.143.931 lei  despagubiri civile catre partea civila Inspectoratul de Stat în Constructii.
A fost mentinut sechestrul DNA asupra sumei de 118.650 dolari apartinand inculpatului Năstase Adrian. De asemenea Adrian Nastase si coinculpatii din dosar au fost obligati la plata a 50 000 lei cheltuieli de judecata.
 
Anchetatorii l-au trimis in judecata, pe 20 ianuarie 2009, pe fostul premier si presedinte al PSD Adrian Nastase, sub acuzatia ca in 2004 s-ar fi folosit de "influenta sau autoritatea functiei de presedinte al unui partid" in organizarea respectivului simpozion.
 
Organizatoarea simpozionului incriminat a fost Irina Jianu, inspectorul general al Inspectoratului de Stat in Constructii, functie in care a fost numita ca urmare a relatiilor la nivel inalt pe care le avea in PSD, sustin anchetatorii. 
 
Taxele de participare au fost de cinci milioane de lei vechi pentru persoanele fizice (circa 125 de euro la acea data) si 15 milioane de lei vechi (aproape 400 de euro la acea data) pentru cele juridice. In total, s-a strans suma de 67,4 miliarde de lei vechi.
 
De aici, banii ar fi plecat, mai departe, spre o firma care a prestat diverse servicii in campania prezidentiala a liderului social-democrat.
 
TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22