Pe aceeași temă
Vă prezentăm integral scrisoarea fostului deputat PNL Adriana Săftoiu:
"Aveţi dreptate să fiţi supărat pe PNL.
A greşit când a acceptat compromisul cu PSD, doar ca să treacă votul prin corespondenţă şi legea finanţării partidelor.
Acum, însă, sunteţi singurul care puteţi repara greşeala politică, foarte repede şi foarte simplu.
Mai mult, aţi fi consecvent cu dumneavoastră, tehnocratul, care, de altfel, aţi gândit corect atunci când, în prima formă a programului de guvernare, aţi inclus amendarea de urgenţă a legislaţiei electorale, cu stabilirea a două tururi de scrutin pentru alegerile de primari.
Ulterior, aţi acţionat însă ca un veritabil politician şi aţi renunţat la această propunere onestă, europeană, democratică. Odată, când o să aveţi timp, probabil ne veţi spune motivul, dar sigur la bază trebuie să fi fost un compormis, la fel ca acela al PNL.
A trebuit să cedaţi ca să primiţi votul de învestitură. N-ar fi asta problema, se întâmplă în politică, toţi fac compromisuri. Ideea este să nu mergeţi prea departe cu aceste compromisuri, fiindcă riscaţi să vă afectaţi grav imaginea de tehnocrat.
Am certitudinea că sunteţi vocea cea mai autorizată să apăraţi cetăţeanul român de greşelile politicului. Şi tocmai eraţi gata să o faceţi.
Înţeleg, aţi fost nevoit să restrângeţi, în programul de guvernare votat în Parlament, bunele intenţii la “democraţie şi reprezentativitate”.
Doar că legea are o hibă: nu respectă nici principiul reprezentativităţii şi nici al legitimităţii. Chiar cred că e neconstituţională, dar până ne lămurim cu asta, sigur nu e conformă cu propriul dumneavoastră program de guvernare.
Eu vă cred că vreţi să fiţi independent politic, dar unii încep să se îndoiască şi spun că tocmai de aceea refuzaţi să reparaţi o eroare gravă electorală. Şi aveţi tot dreptul să o faceţi, când politicul ia decizii care restrâng drepturile cetăţenilor, inclusiv pe cele electorale.
Acum, că şi Curtea Constituţională v-a explicat că puteţi interveni, eu zic să fiţi un veritabil tehnocrat.
E de înţeles că vin partidele mari şi vă spun că, dacă nu staţi cuminte pe înaltul fotoliu, vă iau fotoliul, deci nu trenuie să vă atingeţi de legea care le bagă alegerile în buzunar.
Dar nu se poate să vă lăsaţi intimidat, doar pentru că vă agită moţiuni sau cine ştie ce alte machiavelisme.
Cred că dumneavoastră trebuie să faceţi ce e bine pentru cetăţean, să faceţi treburile să fie constituţionale şi apoi vedem dacă dracul e atât de negru cum pare.
Ar fi mare păcat să nu reparaţi o greşeală politică! Şi nu faceţi ca PNL - vedeţi cât trage de pe urma unui compromis. Dacă era vot într-un singur tur la prezidenţiale, astăzi nu eraţi prim-ministru, pentru că Victor Ponta ar fi avut alte opţiuni.
Nu îi cred pe cei care spun că aveţi ambiţii politice, deşi eu nu văd nimic rău în asta, şi că sunt înţelegeri pe termen lung pentru guverne de uniune-naţională, conduse tot de un tehnocrat, cel mai probabil dumneavoastră. Şi că, pentru asta, trebuie să fiţi foarte bine cu partidul majoritar - care nu e PNL, asta-i limpede - şi care vrea să rămână majoritar.
Să rămână, dacă aşa decide poporul. Iar ca poporul să decidă reprezentativ şi legitim trebuie două tururi. Politica murdăreşte şi vă înţeleg reţinerea, dar să ştiţi că şi jocurile de culise pătează.
Dar, până vă decideţi dacă vreţi să fiţi tehnocrat în guverne politice, mai bine corectaţi legea pentru cetăţeni şi sunt sigură că veţi face istorie şi veţi fi apreciat pentru curajul de a îndrepta greşelile politicului. Apropo de curaj. Poate vă faceţi timp să priviţi componenţa comisiei pentru rezolvarea problemelor plagiatului. Comisia arată o dependenţă îngrijorătoare şi ruşinoasă. În fine, luaţi-le în ordine, dar nu amânaţi când vine vorba să acţionaţi în favoarea cetăţenilor."
Cioloș a refuzat PNL: Nu ar fi democratic să modific prin ordonanță o lege adoptată de Parlament
PNL, care a votat alături de PSD prevederea care introducea alegerile într-un singur tur, s-a răzgândit recent și i-a solicitat premierului Dacian Cioloș o Ordonanță de Urgență pentru revenirea la vechea formă de scrutin.
Premierul Dacian Cioloş a anunțat însă, marţi, că nu va da curs solicitării PNL de a modifica prin OUG legea alegerilor locale pentru a reintroduce două tururi, pentru că nu crede că este democratic ca Executivul să amendeze o lege politică adoptată de Parlament.
Înainte de a prticipa la o acțiune politică a PNL, premierul Dacian Cioloș a răspuns unei întrebări din partea presei cu privire la solicitarea Alinei Gorghiu:
"Este vorba despre o lege politică pe care Parlamentul a votat-o. Este deja o lege electorală modificată. S-a decis printr-o înţelegere politică. Guvernul pe care îl conduc este un guvern care nu este implicat politic şi nu cred că este democratic să modifice un guvern prin ordonanţă de urgenţă o lege politică".
Menționăm că legea localelor într-un singur tur a fost votată în camera preliminară Senat la data de 20 aprilie 2015 cu 114 voturi ”pentru”, 3 ”împotrivă” și 4 abțineri. Pe 6 mai 2015, a fost adoptată și în Camera Deputaților: 278 voturi ”pentru”, 22 voturi ”contra” și 14 abțineri, iar pe 18 mai 2015, legea este promulgată de către președintele Iohannis, fără să o retrimită Parlamentului.
Alina Gorghiu: Poate îl convinge societatea civilă
Imediat după răspunsul premierului, Alina Gorghiu a reacţionat susţinând că Dacian Cioloş se teme, probabil, să nu fi acuzat de partizanat politic.
"Referitor la revenirea la scrutinul în două tururi pentru alegerea primarilor, mă așteptam ca un guvern tehnocrat să dorească asumarea unei astfel de schimbări în legislația electorală.
Asta, mai ales, având în vedere că în prima schiță a programului de guvernare asumat de premierul Cioloș, susținea reintroducerea votului în două tururi. Până la urmă, marți,19 ianuarie, prim-ministrul a ales o poziție de neimplicare, probabil și din teama de a nu fi acuzat de partizanat politic.
Din punctul meu de vedere, acest subiect nu este unul politic, ci unul tehnic și nu folosește politicienilor ci, în primul rând, cetățenilor. Poate vom reuși, până la urmă, să-l convingem că este o măsură bună pentru societate.
Poate îl va convinge societatea civilă, dacă noi nu am reușit.
Și într-un caz, și în altul, vom continua efortul de a schimba legea în Parlament, chiar dacă șansele sunt extrem de mici. Nu am pornit acest demers cu mari așteptări de succes, dar era de datoria noastră să încercăm tot ce ne stă în putință pentru a realiza această schimbare care, repet, a fost cerută insistent de către stradă", a scris Alina Gorghiu pe Facebook.
Președintele CCR: Legea alegerilor locale poate fi modificata cu un an inainte de alegeri
Principalii oponenti ai initiativei cu ordonanța de urgență, social-democratii, aduc contraargumentul recomandarilor Comisiei de la Venetia, anume ca legislatia electorala nu poate fi modificata cu mai putin de un an inainte de alegeri. Insa președintele CCR nu e de acord.
“Nu spune asta Constitutia. (…) Cine poate stabili daca cu sase luni e democratic si cu cinci luni nu e democratic. Democratia nu se masoara nici in luni, nici in zile, democratia se masoara in lucruri bine facute”, a declarat Zegrean. El a admis ca pot fi facute modificari cu mai putin de un an inaintea alegerilor, daca nu sunt afectate anumite drepturi. “Un tur sau doua tururi sau zece tururi este o optiune politica. Constitutia spune ca trebuie sa fie alegeri libere, periodice si corecte. De aici incolo este la latitudinea politicienilor sa stabileasca”, a adaugat presedintele Curtii Constitutionale,Augustin Zegrean, potrivit Agerpres.
Președintele CCR a explicat modul în care a funcționat recomandarea Comisiei de la Veneția, din 2012, în contextul scandalului provocat atunci de USL: „Dacă nu se afectează, dacă se fac modificări bune, nu rele. Nu ştiu care ar fi o modificare bună, eu când spun asta mă refer dacă apar defecte în lege, dacă apar modificări care se bat cap în cap sau nu iese ceva cu buletinele… Noi am dat o decizie cu câţiva ani în urmă, în care am explicat ce înseamnă afectare, când poate să afecteze drepturi fundamentale”.
In ce priveste modificarea actelor normative prin OUG, Zegrean a aratat ca acest fapt nu este impotriva legii si a subliniat ca adoptarea unei Ordonante de Urgenta trebuie facuta numai in deplin acord cu Constitutia. „De când ştiu eu, în România s-au adoptat vreo 1.000 de ordonanţe de urgenţă. Înseamnă că suntem total nedemocratici. Comisia de la Veneţia a făcut o recomandare în care a spus că nu e bine să se modifice legile electorale cu un an înainte de data alegerilor sau într-un termen mai scurt. Noi am preluat această recomandare şi am scris şi noi în deciziile noastre, de nenumărate ori, dar până ieri nimeni nu a văzut asta”, a arătat Augustin Zegrean. O dezbatere in acest sens a fost provocata la inceputul acestei saptamani.