Airbus amenință că renunță la uzina de la Ghimbav, dacă Armata nu cumpără 15 elicoptere

Redactia | 28.05.2018

Președintele executiv al Airbus Helicopters, Bruno Even, solicită ca partea română să facă o comandă fermă pentru achiziția de elicoptere de tip H215 Super Puma pentru a demara producția pe linia de asamblare de la Ghimbav, inaugurată în august 2016 în prezența fostului președinte Francois Hollande.

Pe aceeași temă

 

 

„Pentru constructor, datele problemei sunt clare, scrie cotidianul latribune.fr, într-un articol amplu dedicat acestui subiect: fie Bucureștiul cumpără elicoptere de la constructorul franco-german, pentru a porni linia de asamblare de elicoptere de transport H215  (Super Puma)de la Ghimbav(…) fie acesta este închisă și transferată în altă țară. Cu această linie de asamblare, România ar intra în cercul restrâns al țărilor care dețin tehnologia fabricație a elicopterelor (Franța, Statele Unite, Rusia, China, Italia, India, Marea Britanie)”,

 

"Sunt gata să sacrifice 50 de ani de cooperare. E o decepție imensă", au declarat surse din cadrul constructorului franco-german, care a pregătit deja 50 de muncitori români la Marignane. Airbus Helicopters va menține însă uzina de mentenanță de la Ghimbav, care a modernizat recent 23 de Puma ale RAF (Royal Air Force).

 

"Răbdarea noastră are limite”, au spus surse din Airbus Helicopters, care au arătat că este nevoie de o comandă de cel puțin 16 aparate H215M din partea armatei române pentru a lansa linia de asamblare, dar „românii nu mai par interesați.

 

Vizita în Franța (luni la Paris și marți la Marignane) a ministrului român al Apărării, Mihai Fifor, care se întâlnește cu omologul său Florence Parly, ar putea să clarifice un pic lucrurile, notează publicația franceză, care adaugă că, în ciuda promisiunii făcute lui Emmanuel Macron în august 2017 în timpul vizitei în România, nu s-a întâmplat nimic concret. Între timp, Bucureștiul a construit relații strânse cu concurentul American al Airbus, Bell, care vizează vânzarea către armata română a 45 de elicoptere de atac (24 AH-1Z Viper) și de transport tactic (21 UH-1Y Venom). Aceste aparate ar urma să fie asamblate la IAR (Industria Aeronautică Română) situată tot la Ghimbav, partener istoric al Airbus Helicopters, unde s-au construit sub licență elicopterele de transport SA 330 Puma. Cele două grupuri au creat în 2000 Airbus Helicopters Romania, deținută în proporție de 49% de IAR.

 

Modelul H215M, derivat din modelul SA 330 Puma, este considerat depășit moral, numărul comenzilor din peezent fiind sub a ceea ce ar asigura profitabilitatea companiei. De aceea constructorul franco-german solicită o comandă fermă de minimum 16 aparate din partea Armatei române.

 

În martie, partea română a fost în Statele Unite, unde a vizitat și sediul social al producătorul american de elicoptere Bell din Fort Worth, în Texas, și uzina  din Amarillo.

 

Această linie de asamblare de la Ghimbav (lângă Brașov) a fost concepută pentru o capacitate de producție de 15 aparate pe an. Airbus Helicopters s-a angajat să producă în România solicitate pe piețele de export. Cu comenzile deja obținute, constructorul susține că avea deja un plan de producție pentru doi ani la Ghimbav (5/pentru România, 9 pentru export).

 

Când Airbus Helicopters a inaugurat uzina din România, țară cu un cost redus al forței de muncă, conducerea companiei a afirmat că primele aparate ar fi trebuit să iasă de pe linia de asamblare în 2018, "cu condiția să avem rapid o comandă semnificativă". Această uzină are un centru de mentenanță, reparații și întreținere dotat cu o forță de muncă calificată, de bună calitate și competitivă, potrivit cotidianului francez. Aici ar fi trebuit să lucreze peste 300 de persoane în vederea fabricării a 15 aparate H215 începând cu 2020.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22