Pe aceeași temă
Aceștia și-au înregistrat demisiile la Biroul Permanent urmând ca acestea să fie anunțate miercuri în plen, transmite Agerpres.
De remarcat că trei dintre aceștia fuseseră excluși vineri într-o ședință ad-hoc a conducerii ALDE, respectiv Gavrilescu, Băișanu și Cupă.
Prin aceste demisii, ALDE nu mai are numărul suficient de membri pentru a beneficia de un grup parlamentar la Camera Deputaților.
Până la aceste demisii, grupul ALDE de la Cameră avea 19 membri, dintre care doar 14 aleși pe lista partidului.
Conform regulamentului, un grup parlamentar se poate înființa și funcționa dacă are în componență minimum 10 membri aleși pe lista aceluiași partid. Ion Cupă, Alexandru Băișanu și Grațiela Gavrilescu sunt deputați și au fost excluși din partid.
Meleșcanu îl atacă pe Tăriceanu
La Senat, Teodor Meleșcanu, nu-l iartă pe Tăriceanu, căruia i-a refuzat înființarea unui nou grup mixt „Democrația”, format din senatori neafiliați ex-ALDE și ex-PSD, însă PSD și noul șef al Senatului, amână o decizie în acest sens
Călin Popescu Tăriceanu a anunţat că în urma afilierii la grupul ALDE din Senat a membrilor Pro România Adrian Ţuţuianu, Vasile Ilea şi Nicolae Marin, a depus o solicitare la conducerea Senatului pentru înființarea unui grup parlamentar mixt, care să poarte denumirea „Democraţia”.
Solicitarea lui Tăriceanu a fost refuzată de PSD, care a cerut un punct de vedere al comisiei de regulament. Președintele Senatului, Teodor Meleșcanu, i-a răspuns lui Tăriceanu că în Biroul Permanent s-a decis ca înființarea grupului să fie analizată în comisia de regulament.
În replică senatorul ALDE Dorin Bădulescu a declarat de la tribună că este un „abuz” prin refuzul de a se lua act de înființarea grupului întrucât regulamentul Senatului nu vorbește de aprobări, ci doar de un anunț în plen.
Solicitarea lui Tăriceanu a fost amânată până când comisia de regulament va lua o decizie în acest sens.