Pe aceeași temă
Consiliul Naţional al Partidului Social Democrat va avea loc duminică, de la ora 16.00, la Palatul Parlamentului. Conform noului Statut la ședință va participa toată suflarea PSD-istă: parlamentari (inclusiv puciștii), președinți și/sau vicepreședinți ai Consiliilor locale (baronetul local), europarlamentari, primari de municipii (inclusiv Firea), primari de orașe dar și câte trei primari PSD de comune din partea fiecărui județ.
Dragnea - masculul alfa din PSD
Oficial, va avea loc alegerea preşedintelui Consiliului Naţional, funcţia fiind deţinută interimar de către Mihai Fifor, din 19 noiembrie, care este singurul înscris în cursă, numirea lui definitivă fiind o simplă formalitate.
Însă principala temă a reuniunii întregii conduceri de partid și de stat a PSD este discutarea propunerii apropiatului lui Liviu Dragnea, primar sector 1, Dan Tudorache, de adoptarea unei rezoluții colective prin care să se ceară Guvernului adoptarea urgentă a unei Ordonanțe de Urgență pentru amnistie și grațiere. Tudorache a declarat vineri că va cere „clarificarea acestei treabă cu amnistia și grațierea” și va supune la vot propunerea de a mandata Guvernul cu rezolvarea definitivă a tuturor problemelor penale ale membrilor PSD.
La şedinţă a fost invitat şi ministrul Justiţiei Tudorel Toader care a anunţat încă de vineri că va da curs invitaţiei, dezbaterile având şi "o dezlegare şi o argumentare juridică".
La fel de importantă ca subordonarea justiției este încercarea lui Liviu Dragnea de a-și recupera întreaga putere asupra partidului și de a dovedi tuturor că rămâne masculul alfa în tabăra social-democraților.
În acest sens, liderul PSD va prelua frâiele partidului cu pumnul strâns și va lansa un mesaj de unitate care să-i liniștească pe nemulțumiții din unele organizații locale. În acest mod își va demonstra puterea întinzând o ramură de măslin și acceptând discuții privind frustrările celor care s-au văzut marginalizați, îndepărtați de la ospățul conducerii actuale a social-democraților.
Amnistia și grațierea cerută de membrii PSD
Florin Iordache, eminența cenușie a partidului în materie juridică, a declarat în urmă cu două zile că "nu vede o problemă dacă s-ar dezincrimina abuzul în serviciu în viitoarea ordonanță de urgență privind Codurile Penale. Ordonanța ar trebui să cuprindă cât mai multe articole pentru a trece peste practica neunitară. Abuzul în serviciu a creat o prea mare pasiune. Dacă am dezincrimina abuzul în serviciu prin OUG ce credeți ca ar fi? Ar fi chiar o soluție. Să vedem motivarea CCR de miercuri”, a spus el.
În cursul săptămânii se așteaptă decizia Curții Constiuționale asupra sesizării preşedintelui Camerei Deputaţilor referitoare la existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între Ministerul Public, pe de o parte, şi Parlament, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi celelalte instanţe judecătoreşti, pe de altă parte, pe tema protocoalelor de colaborare cu SRI din 2009 şi 2016.
Practic, CCR va da un argument solid PSD-ALDE pentru ca să se grăbească cu „îndreptarea nedeptăților din justiție” și să se grăbească cu amnistia și grațierea, indiferent sub ce denumire va fi emisă ordonanța de către Dăncilă și Toader.
Șantajul UDMR la Liviu Dragnea
În ceea ce privește problema cu UDMR aceasta se va tranșa după ce se va finaliza bugetul de stat pe 2019.
„Maghiarii fac presiuni la nivel declarativ pentru a obține cât mai multe beneficii. O parte din amendamentele lor la legea pensiilor și la legea bugetului de stat vor fi acceptate dar nu toate. La negocierile față în față discuțiile sunt rezonabile", au explicat sursele din interiorul partidului, citate de HotNews.ro
Ceea ce se va întâmpla azi a fost prefațată de ultima ședință a CEx din această săptămână în care Liviu Dragnea a făcut un exercițiu de forță arătând că-și va apăra fără milă poziția în partid și că deține în continuare puterea absolută în partid.
Conform unor surse social-democrate citate de Digi24, Dragnea, în ultima ședință lărgită a CEx, a expus pericolul extern (UE, SUA și aliații lor occidentali) care se opun realizărilor Guvernului PSD-ALDE.
Multinaționalele, UE și SUA
„Sunteţi de acord cu ce s-a spus în Rezoluţia adoptată în Parlamentul European? Sigur că trebuie să ieşim şi noi cu un răspuns, dar tot inventează chestiile astea. E o dezbatere la Bruxelles despre o posibilă intervenţie disproporţionată a forţelor de ordine din Franţa?”, le-a spus vizibil iritat Liviu Dragnea colegilor de partid. De mânia sa nu au scăpat nici multinaționalele: „statul român este păgubit acum de aproximativ 13 miliarde de euro, impozit pe profit neplătit”, le-a reamintit Dragnea membrilor CEx și parlamentarilor PSD.
În al doilea rând, Dragnea a ținut să-i îmbărbăteze pe PSD-iști arătându-le unitatea de nezdruncinat a partidului în ciuda dezertărilor și excluderilor unor membrii marcanți din ultima perioadă.
„Viorica nu cedează! Cine e bărbat să îşi asume, nu se pune problema ca acest Guvern să pice, este imposibil! Nu se vor strânge voturile pentru moţiunea de cenzură sub nicio formă”, le-a spus ferm Dragnea celor prezenți la CEx-ul de luni.
„Orice se poate discuta, orice se poate rezolva. E nevoie de bună credinţă şi de asumare şi de responsabilitate. Unii sunt prieteni, alţii parteneri de drum, dar sigur nu sunt duşmani. Nu putem să fim duşmani în acelaşi partid”, a conchis împăciuitor Dragnea.
Dincolo de vorbe, partidul, dar și oamenii din spate, se așteaptă ca liderul PSD să livreze ce a promis: legi favorabile în justiție, amnistie și grațiere. Liderul PSD plusează și promite răzbunare: „Dacă lucrurile merg, așa cum merg ele, mai greoi, dar ajung la capăt, câţi vor da socoteală? Vor da socoteală grea”.
Liviu Dragnea arată de fapt că nu va ceda niciun centimetru și că va merge până la capăt așa cum a promis deseori, indiferent de urmările pe plan extern sau intern. Acum se prevalează și de preluarea de către România a președinției Consiliului UE, perioadă în care este greu de crezut că Parlamentul sau Comisia Europeană va mai putea lua măsuri dure față de România. Așa că va plusa cât mai mult pentru a obține ceea ce dorește într-o conjunctură favorabilă, cu o opoziție amețită și care nu înțelege mare lucru din lupta politică.