Pe aceeași temă
UPDATE: Andrei Marga consideră că nu a greșit când a afirmat că „Ucraina se află în granițe nefirești”, spunând că „afirmațiile mele corespund adevărului istoric, dincolo de propaganda de azi”.
Într-un drept la replică publicat duminică, 18 septembrie, de către mai multe publicații, el a precizat că ”repetă oricând afirmațiile” și că ”nu este mișcat” de criticile pe care le-a primit ulterior.
”Repet oricând afirmațiile rostite, căci ele exprimă adevărul cel mai simplu cu putință. Altfel, lucrurile se țin mai departe într-o criză absurdă, la care sunt, totuși, alternative. Afirmațiile mele corespund adevărului istoric, dreptului internațional și intereselor generale – dincolo de propaganda de azi care, poimâine, va fi socotită doar o eroare.
Cum era de așteptat, după aceste afirmații, s-au convocat tot felul de inși și s-a făcut mobilizarea mediatică pentru a le contracara. Nu sunt mișcat. Niciunul nu a adus vreun argument factual împotriva a ceea ce am spus. Este doar adevăr în afirmațiile mele și mi-am făcut datoria profesională, civică și morală să-l rostesc. Ca de obicei, neputându-se contrazice cu argumente, se inventează și se bat câmpii”, spune Marga.
De asemenea, referitor la comparația dintre abordarea sa și cea a lui Vladimir Putin sau a lui Viktor Orban, Marga a declarat că este ”un lamentabil clișeu”.
”Unul spune că ar fi vorba de o abordare “iliberală”, apropiată de cea a domnilor Vladimir Putin și Viktor Orban. Susținere complet gratuită, un lamentabil clișeu! Nu știu ce susțin în subiect cei doi lideri și, mai mult decât probabil, nici nu au spus ce am spus eu. Mai mărturisesc că nu mă pronunț despre o persoană înainte de vedea ce a spus efectiv. Prea multe se bazează astăzi la noi pe “așa se zice”, pe “așa ni se cere să spunem”, pe „așa mi-este mai comod”! Nu mă pronunț niciodată doar pe presupuneri, iar personalizarea deciziilor de stat din propaganda actuală este de prost gust.
Am discutat cu ani în urmă, oficial, cu fiecare dintre liderii amintiți. Nu m-am ocupat însă de ceea ce spun ei în fiecare subiect. Oricum, o părere care nu este cea a propagandei curente nu înseamnă că este a domnilor Vladimir Putin și Viktor Orban. Doar la minți înguste rău funcționează penibila regulă „ori spui cum se spune – ori ești cu acela”! Să sperăm că se mai poate gândi și cu propriul cap! (...)
Altul schimbă explicațiile curente, dându-și seama că ele nu stau în picioare, și susține că ar fi o analogie între Rusia actuală și Germania lui Hitler. Simple aiureli! Analogia, trebuie spus, a fost respinsă argumentat deja de istorici germani, de ieri și de azi. În lunile trecute, în strălucite cărți din Germania, analogia a fost infirmată din nou, explicit. Se pare că așa-ziși „specialiști” de la noi nu prea citesc. Sunt de părere că nu are rost ca, atunci când nu se cunosc lucrurile, să se lanseze falsuri spre a fi înghițite de români. Peste toate, analogia nici nu este argument de minte matură.”, a mai spus Marga.
Știrea inițială:
Andrei Marga, care a fost ministru de Externe și al Educației, dar și rector al prestigioasei Universității ”Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca, a făcut declarațiile care susțin retorica Kremlinului la lansarea cărții sale ”Soarta democrației” în cadrul Târgului de Carte ”Alba Transilvana”, notează Alba24.
Fostul ministru de Externe în cabinetul Ponta 1 a declarat la Alba Iulia că Ucraina are „frontiere nefirești” și susține că ar trebui să cedeze mai multe teritorii Rusiei, Ungariei, Poloniei și României.
"Suntem într-o situație absolut specială și o spun cu toată răspunderea, Ucraina este în frontiere nefirești. Ea trebuie să cedeze teritorii: Ungariei Transcarpatia, Poloniei Galiția, României Bucovina și Rusiei Donbasul și Crimeea. Sunt teritoriile altor țări. Ne cramponăm, asta este! Va fi conflict. Ca să fim foarte limpezi: cât timp nu se rezolvă situația printr-o discuție și cu America, Rusia, Germania, Ucraina și China și nu se ajunge la un acord, nu va fi liniște în Europa. Nefiind liniște, democrația va suferi”, a declarat Marga.
„Noi nu avem documentele secrete care au dus la situația din Ucraina. Personal, sunt pentru realismul politic. Ar trebui ca supraputerile Statele Unite, China, Rusia și Uniunea Europeană să aibă înțelegere pentru o nouă structură de securitate în Europa și în lume. Cât timp nu e această structură de securitate, și încă nu e deocamdată, toate părțile se înarmează și vin pe câmpul de luptă din Ucraina, nu va fi posibilă democratizarea nici în Ucraina, nici în rest. Și restul e într-un fel confiscat și deturnat de la democrație", a spus el. Referindu-se la Ucraina, Marga a afirmat: "Acolo mai e mult până la democrație. Acolo, la ora actuală partidele sunt interzise, televiziunile sunt sub controlul uneia dintre ele. Acolo sunt oameni foarte bogați care pleacă, pleacă, pleacă cu banii din țară. O țară din care marea parte a oamenilor pleacă cu bani, cu tot, n-are cum să fie nici democrație, nici dezvoltată. Mai e mult până la democrație". "România nu are ce căuta în acest război. (...) România are toate resursele să nu sufere de criza energetică", a mai declarat fostul ministru.
<iframe src="https://www.facebook.com/plugins/video.php?height=314&href=https%3A%2F%2Fwww.facebook.com%2FBibliotecaJudeteanaLucianBlagaAlba%2Fvideos%2F1186986928834394%2F&show_text=false&width=560&t=0" width="560" height="314" style="border:none;overflow:hidden" scrolling="no" frameborder="0" allowfullscreen="true" allow="autoplay; clipboard-write; encrypted-media; picture-in-picture; web-share" allowFullScreen="true"></iframe>
Andrei Marga, acum în vârstă de 76 de ani, a fost ministru de Externe în guvernul Ponta 1, ministru al educației în cabinetele Ciorbea, Vasile și Isărescu, dar și cel mai longeviv rector al Universității ”Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca, între anii 1993-2004 și 2008-2012. De asemenea, a condus și Institutul Cultural Român.
„Declarații inacceptabile”
Ambasada Ucrainei la București a respins declaraţiile lui Andrei Marga, despre care spune că sunt inacceptabile.
”Regretăm că fostul ministru Andrei Marga al unui stat european și democratic face declarații care pun sub semnul întrebării principiile de bază ale dreptului internațional, în special inviolabilitatea frontierelor. Asigurarea respectului deplin pentru aceste principii este baza securității și stabilității pe continent. Asemenea declarații sunt inacceptabile în nicio circumstanță. Acestea reprezintă o abatere deosebit de flagrantă într-un moment în care Ucraina își apără eroic independența sa și securitatea întregii Europe”, arată ambasada într-un comunicat.
”Declaraţiile recente ale d-lui Andrei Marga despre posibila soartă a Ucrainei sunt lamentabile şi scandaloase. Chiar nu ne mai putem imagina Europa ca pe un tort teritorial pe care şi-l împart, cu preţul unor războaie sălbatice, diverşi dictatori descreieraţi. Domnule Marga, încercaţi să trăiţi în secolul 21 şi respectaţi, măcar prin tăcere, efortul generaţiilor post-belice şi post-comuniste de a construi un proiect european definit prin pace şi democraţie”, a scris și fostul ministru de Externe Teodor Baconschi pe Facebook.