Pe aceeași temă
Din prejudiciul total de 100 milioane de euro, statul a recuperat 8,7 milioane de euro iar anul acesta doar 10.000 de euro. Din licitația pentru cumpărarea ICA, ANAF, condusă la acea vreme de Mihaela Triculescu, omul lui Vâlcov, s-a retras, astfel că Antena Group nu a avut contracandidat la licitația de cumpărare a institutului. Din cei 10 ani de pușcărie primiți pentru devalizarea ICA, Dan Voiculescu a executat mai puțin de trei ani. Procurorul care l-a condamnat a fost scos din magistratură.
Următorul pas va fi, cel mai probabil, ca Voiculescu să demonstreze, prin prețul cu care a achiziționat sediul institutului, că expertiza prin care i-a fost evaluat prejudiciul de instanță a fost una greșită. Numai că prețul actual al institutului este firesc să fie sub cel la care se afla înainte de devalizarea sa și după înlăturarea competitorilor din licitație.
Tranzacția a avut loc pe data de 20 august, când a fost cea de-a patra licitație pentru vânzarea imobilului de 29.220 mp din strada Gârlei 1D (fostul sediu al Institutului de Cercetări Alimentare), scrie G4media care citează surse din piața media confirmate de cele din cadrul ANAF.
Licitația a pornit de la suma de 51 de milioane de lei fără TVA și s-a ajuns la negociere directă întrucât s-a prezentat doar Antena Group. Potrivit surselor G4media, banii au fost virați în conturile ANAF în termenul de 5 zile lucrătoare.
Inițial, ANAF și ANABI (Agenția Națională de Administrare a Bunurilor Indisponibilizate) au solicitat peste 76 de milioane de lei fără TVA.
Potrivit site-ului ANABI, fostul sediu ICA a fost solicitat de ANAF – Direcția Generală a Vămilor în cadrul unei proceduri de reutilizare publică. Pe 13 mai 2019 însă, ANAF condusă pe atunci de Mihaela Triculescu, omul lui Darius Vâlcov și Liviu Dragnea, a renunțat fără explicații la cererea de solicitare a fostului sediu ICA.
Potrivit Cameliei Bogdan, statul român ar trebui acum să confiște din nou fostul sediu ICA cumpărat de Antena Group de la ANAF pentru a recupera, de această dată, prejudiciul de peste 60 de milioane de euro din dosarul ICA întrucât beneficiarul real al societății este chiar Dan Voiculescu.
Până acum, ANAF a reuşit să recupereze abia 8,7 milioane de euro din totalul de 100 de milioane de euro, prejudiciul stabilit prin sentinţa defintivă de condamnare și produsul infracțional iar Adevărul arăta că, de la începutul acestui an, statul a recuperat doar 10.000 de euro de la Voiculescu.
Context. Voiculescu a fost găsit vinovat pentru privatizarea frauduloasă a fostului Institut de Cercetări Alimentare (ICA). El a pus mâna pe terenuri şi clădiri în valoare de 60 de milioane de euro plătind doar 100.000 de euro. Voiculescu a fost condamnat la 10 ani de închisoare cu executare. A fost încarcerat în august 2014 şi eliberat în iulie 2017.
articolul integral pe G4Media.ro