Pe aceeași temă
O victorie zdrobitoare cu explicaţii multiple, niciuna ţinând de program, doctrină, competenţă sau repoziţionare pe dreapta spectrului politic. Cele peste 300 de voturi în plus obţinute de Crin Antonescu în primul congres lipsit de dezbateri de esenţă, de autoanaliză, de programe, rezoluţii şi proiecte pe termen lung pentru viitorul liberalismului şi al României, însuşi învingătorul declarând nonşalant că „nu am nicio soluţie originală“, demonstrează că PNL a intrat în pas de defilare mediatică şi financiară în epoca „Patriciu 2“. Dincolo de splendoarea pur decorativă a prestaţiei noului lider liberal, atibăsescismul, constelaţia sub care s-a desfăşurat congresul, s-a dovedit a fi unica doctrină a descendenţilor Brătienilor. Ancoraţi în imediat, liberalii nu au avut nicio voce analitică şi lucidă, capabilă să spună şi altceva decât „jos Băsescu“. De aceea, mă întreb ce ar rămâne din PNL şi Crin Antonescu fără discursul anti-Băsescu? Crin Antonescu, noua concesiune liberală pe care şi-au pus semnătura toţi afaceriştii, baronii, oportuniştii şi frustraţii partidului, rămâne să dovedească, prin cantitatea de voturi pe care i-o va livra lui Mircea Geoană în turul doi al alegerilor prezidenţiale, dacă investiţia a fost una profitabilă sau nu.
Antonescu şi susţinătorii lui
Nici chiar susţinătorii lui Antonescu nu se aşteptau la o asemenea victorie, aşa încât se ridică întrebarea de unde au venit cele 300 de voturi. A fost, în primul rând, un vot negativ, atent direcţionat dinspre toţi nemulţumiţii de Tăriceanu către Antonescu.
Este vorba de baronii şi baronaşii locali, frustraţi de închiderea robinetului bugetar şi conştienţi că Tăriceanu nu le oferea nicio şansă de a reveni, într-un fel sau altul, la putere. Relu Fenechiu, ca să dau doar un exemplu, s-a mobilizat exemplar, a umblat neobosit de la un grup la altul, a împărţit postere şi cafele, a explicat în detaliu cum din cauza „orgoliului“ lui Tăriceanu s-a ratat guvernarea şi cum era el capabil să mai dea cel puţin trei miniştri „la fel de performanţi“. De fapt, nici nu era nevoie de prea multă osteneală, pentru că mulţi simţeau pe propria piele ce rău e fără bani de la buget şi avansau scenarii de a remedia situaţia chiar înainte de alegeri. „Cum PSD nu intră în discuţie cât Băsescu e încă la Cotroceni, trebuie să dăm un semnal clar PD-L că ţinem aproape dacă se rupe pisica cu Geoană“, susţineau sus şi tare delegaţii din ambele tabere.
O altă categorie, cea mai largă, după cum a arătat şi rezultatul final, a fost cea a nemulţumiţilor de „omul“ Tăriceanu. Liberalii de rând clamau că Tăriceanu „n-a avut grijă şi de ei“, înconjurându-se de o camarilă, promovând o clientelă în care „cei mulţi“ n-au mai încăput. Acestora li s-au adăugat oportuniştii, proveniţi în general dintre foştii apropiaţi ai lui Tăriceanu, de la miniştri la fini şi afacerişti gen Chiţoiu, Vosganian şi Ruşanu, care îşi justificau trădarea prin nevoia de „schimbare“, „de suflu nou“.
„Codoaşă bătrână“ şi tânără speranţă
Discursul lui Crin Antonescu şi, în general, întreaga prestaţie nu au făcut decât să confirme forma fără fond. Împănat cu patetisme şi propoziţii-cheie menite să facă diferenţa faţă de platitudinile emise de Tăriceanu (Andronic a luat cu copy paste paragrafe întregi din luările de poziţie anterioare), Antonescu a exersat îndelung frazarea, accentul şi populismul. Prea puţin pentru verbul ascuţit de până acum, insuficient şi pentru incantaţia de doborâre a lui Băsescu. Apelurile lăcrimoase, gen „să avem pasiune şi compasiune“, „să fim morali“, „să fim aproape de oameni“, „să nu fim ipocriţi“, adică să nu ne facem că nu-i vedem pe Patriciu în fundul sălii şi pe Cataramă în rândul întâi lângă Tăriceanu, au fost presărate cu atacurile ritualice la adresa liderilor coaliţiei. Traian Băsescu, „acea codoaşă bătrână de la intrarea în bordelul politicii româneşti“ (din care şi Antonescu, vai!, face parte), Boc, „utecistul tinerel din anii ‘90“, şi Geoană, „produsul laboratoarelor care produc domni curăţei care ştiu limbi străine, dar nu au nicio convingere“. Cât despre oferta politică, program şi strategie, totul s-a redus la „sunt curat, deşi nu sunt călugăr, am credinţă, am curaj, deşi uneori mi-e frică, vă ofer curajul, curăţenia şi credinţa mea, vreau curajul, curăţenia şi credinţa voastră“. În prima apariţie în calitate de lider, tânăra speranţă a „schimbării“ nu a reuşit nici măcar să se autodepăşească.
FLAP – Fondul Liberal Antonescu–Patriciu
Adăpostiţi de una dintre coloanele Casei Poporului, Dinu Patriciu discuta gânditor cu ceilalţi mari investitori în noua stea a politicii liberale, Dan Radu Ruşanu, Relu Fenechiu şi, în general, cu toţi cei dispuşi să contribuie la fondul pentru înfrângerea lui Băsescu. Discreţi şi „ipocriţi“, după cum le-a atras atenţia însuşi alesul Crin Antonescu, delegaţii se perindau pe după coloană pentru a asculta respectuoşi sfaturile şi promisiunile patriciene. Lipsa acestuia de entuziasm era însă evidentă, la fel şi motivele.
Cariera lui Crin Antonescu este construită pe discurs şi pe talk-show, pe abilitate mediatică şi pe tupeul căruia acum i se spune spontaneitate. Până în acest moment nu a dat semne de competenţă în vreun domeniu, trecerea pe la Ministerul Tineretului a fost marcată, aşa cum arătam în numărul trecut, doar de parafarea afacerii cu terenurile din Herăstrău, iar în parlament s-a remarcat prin poziţia fruntaşă în topul chiulangiilor, şi nu prin vreun proiect propriu. Un background cu totul insuficient chiar şi pentru misiunea de şef de partid, dară-mi-te pentru rolul de preşedinte spre care îl împinge marea finanţă liberală. Dar nu asta contează, mai ales în condiţiile în care partidul, ca întreaga politică românescă de altfel, duce lipsă de personalităţi de anvergură.
Rolul atribuit lui Antonescu nu este unul de lider, de reorganizator al PNL sau al dreptei, ci acela de a-l înfrânge pe Băsescu. Iar dacă asta nu se poate, de a maximiza şansele lui Geoană în turul al doilea de scrutin al prezidenţialelor în vederea unei negocieri mai bune pentru intrarea la guvernare. Din acest punct de vedere, Patriciu şi ceilalţi investitori au făcut alegerea optimă. Spre deosebire de Tăriceanu, Crin Antonescu este ultima speranţă de putere a liberalilor. Şi a lui Patriciu, în particular.
Crin, spinul din coasta lui Băsescu
Performanţele electorale de până acum ale lui Crin Antonescu nu indică un câştigător, dacă ţinem cont că nu a reuşit să-şi adjudece colegiul în care a candidat, intrând în parlament prin redistribuire. Cu toate acestea, Crin Antonescu poate deveni un adversar redutabil în duelul cu Băsescu, prin cele câteva atuuri pe care le are: replica acidă, lipsa vulnerabilităţilor personale la capitolul corupţie şi neimplicarea în guvernarea Tăriceanu 2, ceea ce îl va scuti de deconturi neplăcute. Per a contrario, debarasarea de Tăriceanu se impunea.
Antonescu are atât priceperea de a vorbi pe „limba oamenilor“ şi de a atinge populist corzile sensibile, cât şi supleţea verbului şi dezinvoltura dialogului în înfruntările directe. Ca şi Oprescu, e bun de gură şi stăpâneşte arta replicii. Pentru Băsescu nu va fi un interlocutor comod. Condiţia este ca dezbaterile să rămână, ca de obicei, la suprafaţă, iar Antonescu să nu fie pus în situaţia de a-şi demonstra competenţa pe vreun domeniu şi de a intra în substanţa vreunui subiect. De aceasta se vor ocupa însă televiziunile mogulizate, care au demarat în trombă campania de credibilizare a lui Crin ca „pericol“ pentru Băsescu, transmiţând non-stop congresul PNL.
Din perspectiva electoratului, Antonescu va avea misiunea de a conserva, pe de o parte, electoratul cucerit cu măririle de pensii şi pomenile bugetare din ultimul an, iar pe de alta, de a atrage toţi nemulţumiţii de actuala formulă de guvernare de pe partea dreapta a eşichierului politic. Cu alte cuvinte, de a coagula votul antibăsescian pe fondul crizei.
Misiunea lui Antonescu: cât mai multe voturi pentru Geoană în turul doi
Chiar şi în condiţiile în care Antonescu ar reuşi această performanţă, este puţin probabil să intre în turul al doilea. Indiferent însă de aceasta, PNL va avea de câştigat. Un scor ridicat al lui Antonescu va potenţa capacitatea de negociere a PNL în turul al doilea, acolo unde se va juca soarta lui Băsescu. Cel puţin până în acest moment, este evident că Antonescu şi PNL îl vor susţine pe Geoană în finală. Cantitatea de voturi pe care i-o vor livra lui Geoană se va contabiliza în numărul de ministere obţinute în viitoarea guvernare. Liberalii nu pun atât umărul la înfrângerea lui Băsescu, cât la victoria lui Geoană şi revenirea la plăcuta convieţuire cu PSD. Aceasta este voinţa lui Patriciu şi a celorlalţi investitori, chiar dacă o parte a liberalilor ar fi deschişi spre o politică mai flexibilă, una care să nu taie toate punţile către PD-L. Cu toate că discursul excesiv antibăsescian reduce şansele unei reapropieri de PD-L, nu este exclusă o abilă politică la două capete, în care PNL excelează.
La vremuri noi, tot ei
Dilema „schimbare“ versus „continuitate“ a fost rezolvată simplu: „schimbarea“ a triumfat prin numirea în funcţiile importante a reprezentanţilor „continuităţii“. Susţinătorii lui Antonescu, parte trădătorii lui Tăriceanu, şi-au adjudecat 12 dintre cele 14 funcţii de vicepreşedinţi. Noua conducere a PNL este formată într-o măsură din vechea camarilă a lui Tăriceanu: Dan Radu Ruşanu, Relu Fenechiu, Norica Nicolai (până la punctul în care a pierdut Ministerul Justiţiei), Romeo Stavarache, Varujan Vosganian, Daniel Chitoriu (finul lui Tăriceanu), cărora li se adaugă baronii locali Aristotel Căncescu, Cristian Anghel, Mircea Muntean, Răducu Filipescu – toţi la loc de cinste pe diferitele liste negre ale Coaliţiei pentru o Guvernare Curată. Se poate vorbi de schimbare doar în măsura în care unii ca Puiu Haşotti, Eugen Nicolăescu, Teodor Atanasiu, Cristian David sau Adrian Cioroianu, în general miniştrii tăricenişti, au ratat funcţiile. În realitate, conducerea nou aleasă, în frunte cu Ludovic Orban, nu reprezintă decât o continuitate a tipului de politică de până acum.
