Pe aceeași temă
"Discriminarile sunt de neinteles si de neacceptat in conditiile in care nicaieri in cuprinsul legii, nici in dispozitiile generale si nici in dispozitiile specifice familiei ocupationale - Justitie nu se regaseste vreo motivare cu privire la aplicarea diferita a coeficientilor de salarizare incepand cu momentul in care auditorii de justitie devin magistrati procurori sau judecatori", se arata in comunicat al Asociatiei Procurorilor din Romania, conform HotNews.
Asociatia Procurorilor anunta ca a adresat memorii atat la Ministerul Muncii si Justitiei Sociale, cat si la Ministerul Justitiei in care au fost formulate observatii detaliate cu privire la articolele din proiectul Legii - cadru privind salarizarea personalului platit din fonduri publice, care se impun a fi amendate.
De asemenea, Asociatia Procurorilor considera ca "pe langa discriminarile de natura salariala, proiectul de lege mai cuprinde inca o dispozitie discriminatorie intre magistrati, in sensul ca se considera vechime in functia de judecator doar perioada in care magistratul a indeplinit functia de judecator, iar vechime in functia de procuror doar perioada in care magistratul a indeplinit functia de procuror. Aceasta dispozitie afecteaza drepturile tuturor magistratilor intrucat vechimea in magistratura a fost si este recunoscuta magistratilor judecatori si procurori de la momentul intrarii acestora in profesie."
Reprezentantii procurorilor sunt de parere ca "aplicarea acestei dispozitii judecatorilor care au trecut procurori sau procurorilor care au trecut judecatori le-ar afecta grav drepturile deja castigate."
"Discriminarea care apare in proiectul de lege contravine dispozitiilor constitutionale si jurisprudentei Curtii Constitutionale care a statuat ca principiul constitutional al egalitatii de drepturi se traduce prin reglementarea si aplicarea unui tratament juridic similar unor subiecte de drept aflate in situatii juridice similare", se mai arata in comunicatul Asociatiei Procurorilor.
"In acest sens, Curtea Constitutionala a retinut ca aplicand principiile constitutionale invocate, legiuitorul a stabilit, prin Legea nr.303/2004 privind statutul judecatorilor si procurorilor, norme identice sau similare privind incompatibilitatile si interdictiile aplicabile functiilor de procuror si de judecator, admiterea in magistratura si formarea profesionala a judecatorilor si procurorilor, numirea judecatorilor si procurorilor, accesul procurorilor la functia de judecator si al judecatorilor la functia de procuror, drepturile si indatoririle judecatorilor si procurorilor, raspunderea juridica a acestora."
"Asociatia Procurorilor din Romania constata ca desi proiectul mentioneaza ca se raporteaza la exigentele impuse de documentele internationale privind functionarea eficienta a sistemului judiciar, in realitate aceasta exigenta nu este respectata de proiect. Subliniem faptul ca in mod constant rapoartele MCV au insistat pe necesitatea stabilitatii legislatiei in domeniul justitiei, inclusiv in ceea ce priveste statutul financiar al magistratilor judecatori si procurori", mai arata reprezentantii procurorilor.
Asociatia Procurorilor din Romania este o asociatie profesionala reprezentativa a corpului magistratilor procurori, in urma publicarii proiectului de Lege - cadru privind salarizarea personalului platit din fonduri publice a constatat cu surprindere si ingrijorare existenta unor diferente de statut financiar intre profesiile de judecator si procuror.