Pe aceeași temă
Marcel Ciolacu a criticat intenția anunțată de ministrul Sănătății, Nelu Tătaru, privind posibila prelungire a stării de alertă după 15 iunie.
Președintele interimar al PSD a spus că nu mai vrea „continuarea Klaustrofobiei” cu „amenzi, amenințări și restricții” ca model de guvernare a țării.
Postarea integrală a președintelui interimar al PSD
„PSD nu mai vrea continuarea Klaustrofobiei ca model de guvernare a țării!
Ministrul Sănătății vrea să ne țină și după 15 iunie în stare de alertă, deși nu ne prezintă vreun argument solid pentru asta. Nici nu are cum fiindcă nu este expert în epidemiologie, ci mai degrabă în măști vândute fără bon fiscal, la farmacia familiei.
De trei luni, Nelu Tătaru face doar exerciții de imagine. S-a lăudat, de fapt, cu munca primarilor și președinților de consilii județene care au dus greul luptei cu pandemia. În vremea asta, la ministerul Sănătații se trăgea tun după tun cu licitații aranjate pentru firmele de casă ale PNL.
Românii au demonstrat însă că sunt mai #responsabili decât guvernanții și au înțeles că trebuie să se protejeze. Nu mai e nevoie de amenzi și stare de alertă chiar dacă Guvernul își dorește asta cu disperare. Bănuim de ce: este paravanul perfect pentru toată clientela PNL să-și continue marile afaceri pe bani publici!
#PSD nu e dispus să mai înghită balivernele miniștrilor liberali. Guvernanții nu mai au nici legitimitatea să ne dea lecții despre cum să ne protejăm în fața coronavirusului după episodul scandalos din clădirea Guvernului, unde Orban și camarila PNL chefuiau cu whisky și trabucuri. Doar specialiștii în sănătate publică trebuie sa spună clar țării ce fel de măsuri trebuie luate mai departe.
După 15 iunie, este timpul să punem punct modelului liberal de a administra o țară doar cu amenzi, amenințări și restricții. Să terminăm cu #Klaustrofobia, să ne gândim cum relansăm România!”
Reacția cea mai virulentă din partea ALDE a venit dinspre senatorul Varujan Vosganian care a făcut un soi de rechizitoriu administrării pandemiei, trecând la puncte în minus inclusiv faptul că pandemia de coronavirus nu a făcut mai multe victime.
„De ce sunt categoric împotriva oricărei intenții de a prelungi starea de alertă pe întreg teritoriul țării după 15 iunie:
- Pentru că m-am săturat de permanentele amenințări cu catastrofe epidemiologice care nu au loc niciodată;
- Pentru că în peste 90% din teritoriul țării nu mai există nici măcar o urmă de epidemie;
- Pentru că așa-zisa izolare sub monitorizare medicală este o închipuire;
- Pentru că statisticile epidemiei sunt haotice, iar cele privind mortalitatea sunt îndoielnice;
- Pentru că se blochează inutil numeroase spații spitalicești și, din această cauză, se îngrădește accesul celor care au cu adevărat nevoie de ele;
- Pentru că se alocă inutil resurse pentru așa-zise spitale de campanie care nu au niciun pacient;
- Pentru că m-am săturat de spectacolul ridicol al măsurării temperaturii la intrarea în spațiile închise;
- Pentru că s-a dovedit că sutele de mii de teste nu ne oferă nicio revelație cu privire la nivelul îmbolnăvirilor;
- Pentru că risipirea fără jenă de bani publici pentru achiziționarea de măști trebuie să înceteze;
- Pentru că nu sunt de acord ca starea de alertă să aibă drept scop finanțarea unor producători sau importatori de recuzită medicală devenită inutilă;
- Pentru că m-am săturat de sfaturile permanente, de balivernele și declarațiile contradictorii ale celor responsabili cu gestionarea epidemiei;
- Pentru că situația în care ne aflăm, cu o economie semiparalizată și o națiune traumatizată de constrângeri disproportionate și umilitoare, trebuie să înceteze.”
Și partidul a reacționat într-o postare în care a susținut că guvernul vrea să prelungească starea de alertă pentru a scăpa de moțiunea de cenzură.
Și Pro România a anunțat că se va opune prelungirii stării de alertă.
„Vom face exact ce am făcut şi la votul anterior, atunci când toţi parlamentarii Pro România am votat împotriva instituirii stării de alertă. Dacă credeam în urmă cu trei săptămâni, cu atât mai mult credem acum că, din punct de vedere economic, în primul rând, România nu mai poate să stea într-o stare care prevede atât de multe restricţii. În al doilea rând ca psihologie socială, în acest weekend a fost aşa, un fel de descătuşare a oamenilor după trei luni de închis. Și, în al treilea rând, analizând cifrele ţărilor din jurul nostru, absolut toate, România are, într-adevăr, cel mai mare număr de persoane infectate, cel mai mare număr de persoane decedate şi a avut cele mai dure restricţii. Deci aceste restricții nu au fost în direcția bună”, a spus Ponta.
„Cred că de data asta cei de la Guvern trebuie să gândească mai puțin milițienesc și mai degrabă uitându-se la ce se întâmplă în jurul nostru”, a adăugat el.
„Nu cred că trebuie să ne relaxăm, cred că în continuare trebuie să purtăm mască, trebuie să fim atenţi la condiţii de igienă, trebuie să limităm evenimentele cu foarte multe persoane, dar asta ţine de ceea ce întreaga omenire învaţă, să trăiască cu acest virus, cel puţin până vom avea un vaccin sau când vom fi siguri că a dispărut”, a mai spus președintele Pro România.
„Peste tot în lume, există opinii ale specialiștilor dar întotdeauna decizia este politică. De aia există politicieni”, a subliniat Victor Ponta.