Augustin Lazăr: De anul trecut s-au exercitat presiuni mari asupra sistemului judiciar

Laurentiu Gheorghe | 27.02.2019

În plin scandal al magistraților față de OUG pentru modificarea Legilor justiției, procurorul general Augustin Lazăr prezintă raportul de activitate pe 2018, în prezența președintelui Klaus Iohannis

Pe aceeași temă

Ministrul Justiției, Tudorel Toader, care a cerut revocarea lui Augustin Lazar si a declansat procedura de numire a unui nou procuror general, mandatul acestuia expirand oricum la finalul lunii aprilie, nu este față, refuzând invitația de a participa la prezentarea raportului.

Spre deosebire de anii precedenti, seful statului nu a participat anul acesta nici la bilantul DIICOT, nici la bilantul DNA.

Principalele declarații ale președintelui Curții Supreme, Cristina Tarcea:

  • Din ce în ce mai insidios se fac simțite un cuvânt și un fenomen: impostura.

  • Observând această realitatea am avut un vis. M-am întâlnit cu impostorul, care își spunea reformatorul. El este cel care știe că dacă ar fi urmat regulile nu i s-ar fi cuvenit bunurile, privilegiile și poziția

  • Era vorba de impostorul ticălos. Impostorul urăște sincer oamenii corecți, care respectă regulile. Dar acuză cu fapte reprobabile pe care le-a făcut el.

  • Ce era impostorul din visul meu era cel care luptă pentru dreptatea lui, El nu o să-și plece privirea asupra celui călcat în picioare.

  • Ce mai este impostorul: cel care mai presus de orice crede în libertatea lui de exprimare. Uneori el este generos, dar nu va rata nicio ocazie să plătești scump această îngăduință.

  • Poartă asupra sa dubla măsură.

  • Impostorul are o abiliate nebănuită de a linguși și a flata.

  • Pentru impostor esti genial atâta timp cât ai căzut în mrejele lui.

  • Să te ferească Dumnezeu să ajungă impostorul într-o poziție importantă. Totul începe de la momentul EL.

  • Eu nu m-am întâlnit niciodată cu impostorul. A fost doar un vis urât.

  • Se întâmplă uneori ca visele să devină realitate, o realitate dominată de impostură.

Principalele declarații ale președintelui Klaus iohannis:

  • Atacurile la adresa procurorilor au devenit din ce în ce mai virulente. când persoanele care au interese directe să scape de condamnări, sunt cei care fac legile, însăși temelia statului este afectată

  • Din păcate, după aproape 30 de ani, încă mai există politicieni cu reflexe autoritare care se consideră îndreptățiți să-și acorde privilegii.

  • In anul care s-a incheiat au avut loc importante modificari in Justitie. MP a tras semnale de alarma si si-a exprimat dorinta de a prezenta parlamentarilor adevaratele probleme.

  • Parlamentarii au ignorat chiar si recomandarile Comisiei de la Venetia.

  • Guvernul insistă în practica abuzivă a OUG, vedem efecte din cele mai profunde și grave în interiorul sistemului de justiție: tentativa tot mai evidentă de control politic asupra unor parchete

  • Statutul procurorilor este sub asaltul politicului

  • Românii își doresc o țară mai bună. Românii își doresc o țară fără corupție.

  • Interferența factorului politic în actul de justiție a devenit din ce în ce mai pregnantă

  • Magistrații reprezintă un reper moral în societate.
    Rămân un susținător ferm al unei justiții independente și funcționale.

  • Transpunerea in legislatie a recomandarilor Comsiei de la Venetia, CE si GRECO nu e facultativa.

  • Statutul procurorilor este in continuare pus sub asaltul puterii politice. In ciuda acestor atacuri, idealurile si principiile dumneavoastra trebuie sa ramana aliniate la valorile europene.

  • Misiunea magistratului nu trebuie sa fie deturnata, chiar daca presiunuile asupra procurorilor s-au intensificat iar interventia factorului politic a devenit din ce in ce mai pregnanta.

  • Aveti un aliat important: societatea civila. Increderea cetatenilor in Justitie este un semnal ca democratia din Romania se maturizeaza.

  • Privind spre viitor, Romania are nevoie de stabilitate, nu doar la nivel politic ci si la nivel legislativ.

  • Am fost si raman un sustinator ferm al unei Justitii independente. Veti gasi intotdeauna in mine un partener in respectarea legii.

Principalele declarații ale procurorului general Augustin Lazăr:

  • Publicul a fost ținut captiv, în 2018, într-o avalanșă de teme și abordări publice care nu au făcut decât să arunce o anatemă asupra instituțiilor sistemului judiciar.

  • Sub pretextul abuzurilor au fost extrapolate comportamente izolate, cu consecința inducerii unei animozități față de un corp profesional care-și desfășoara activitate cu onestitate

  • A fost doar un pas până la atingerea independenței. S-au exercitat presiuni mari asupra sistemului judiciar.

  • Au continuat în avalansă demersurile de modificare a legilor justiției, a codurilor. Factorul politic a insistat și a reușit revocarea șefului DNA

  • Prin semnale transmise public, MP și-a exprimat preocuparea față de modalitatea de promovarea și adoptarea unor acte normative.

  • Ministerul Public a urmărit să coopereze loial. Deși comunicarea cu ministrul Justiției a avut de suferit relația instituțională între cele două entități a continuat să funcționeze

  • 2018 a fost anul in care s-au exercitat presiuni mari asupra Justitiei. A fost anul in care au continuta demersurile de modificare si remodificare a Legilor Justitiei

  • 2018 a fost anul in care factorul politic a insistat si a reusit revocarea procorului general al DNA.
    Ministerul Public si-a exprimat ingrijorarile.

  • Ignorarea recomandărilor din MCV, regresele au generat îngrijorări pentru parteneri. PICCJ și-a exprimat de fiecare dată disponibilitatea la dialog în vederea găsirii soluțiilor. Recunoscând competențele Guvernului și Parlamentului în materie de legiferare, expertiza de netăgăduit a procurorilor poate constitui o sursă pentru găsirea unor soluții viabile și larg acceptat.

  • Prin ignorarea propunerilor si observatiilor venite din partea noastra au fost adoptate amendamente care vizeaza cariera magistratilor. Procurorului general al ICCJ i s-au limitat atributiile, i s-au limitat competentele.

  • Justetea luarilor de pozitii ale Ministerului Public au fost redate de institutiile europene.

  • In tot acest climat procurorii au continuat sa isi indeplineasca atributiile prevazute de lege.
    Ministerul Public, asaltat de aceasta atmosfera neprietenoasa, a muncit mai mult si mai eficate decat in anul 2017. Pentru asta trebuie sa le multuimim procurorilor.

  • Corupția asta așteaptă, că procurorii sunt ocupați cu altceva.

  • Un sector care a fost prioritar il reprezinta violenta in familie.

  • Se constata cresterea numarului inculpatilor pentru infractiunea de dare de mita. La trafic de influenta nr inculpatilior a crescut cu 8,7%. Trebuie sa ne pastram vigilenta pentru combaterea actiunilor de coruptie.

  • Foarte interesant, valoarea masurilor asiguratorii a fost in 2018 de 2,2 miliarde lei, dublul resurselor alocate Ministerului Public. Am demonstrat ca producem rezultate eficiente in activitatea noastra.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22