Pe aceeași temă
Mandatul de procuror general al României al lui Augustin Lazăr expiră în 27 aprilie, dată cu care a cerut să iasă la pensie. El a mai candidat pentru un nou mandat la conducerea Parchetului General însă a fost respins de ministrul Justiției, și el la rândul lui demis din Guvern.
În ultimul timp, Antena 3 a declanșat o campanie împotriva lui Lazăr acuzat că ar fi fost torționar al sistemului comunist, pentru că refuzat eliberarea condiționată a deținutului politic Iulius Filip în 1985 când era membru al Comisiei de propuneri pentru liberări din Penitenciarul Aiud.
Augustin Lazăr a declarat că nu avea de unde să știe că printre dosarele prezentate în Comisia de la Penitenciarul Aiud erau și unele ale deținuților politici, și și-a cerut „scuze instituționale” pentru practicile, uneori lipsite de etică, ale procuraturii din înainte de 1989.
„Pentru campania murdară care s-a purtat împotriva mea am depus o cerere pentru apărarea reputației la Consiliul Superior al Magistraturii”, a declarat miercuri seară la Europa FM, procurorul general.
Principalele declarații ale lui Augustin Lazăr la Europa FM:
Activitatea pe care am desfășurat-o este una care s-a încadrat tot timpul în limitele legii. Activitatea pe care am desfășurat-o a lăsat lucruri pozitive în activitatea Ministerului public.
Noi am început activitatea înainte de 1989, generația mea. Suntem noi, oare, vinovați că ne-am născut înainte de 1989? Suntem noi, oare, vinovați că am terminat universitatea în anii ’80, înainte de Revoluție, că am obținut rezultate bune pentru ceea ce am făcut, că am respectat legea la vremea respectivă, însă o lege, așa cum am arătat, cu niște standarde etice mai reduse decât acum?
Acum este ușor de văzut. Era mai complicat de văzut atunci, standardele etice ale vremii pentru că noi eram limitați în ceea ce se știa, eram după Cortina de Fier și era foarte dificil să înțelegem cât de bun sau rău este standardul legii în vigoare.
Eu am explicat că erau niște standarde tehnice pe care trebuia să le respectăm. Noi nu aveam nimic politic de făcut.
Procurorii și judecătorii din acea vreme trebuia să se conformeze legii care era în vigoare.
Vă rog să fim atenți să nu ne lăsăm pradă manipulărilor publice, care sunt interesate nu de adevăr, ci de pupitrul de comandă al Ministerului Public. Adică vor să discrediteze un procuror general care a soluționat dosarele istorice și vor să se scape de el pentru a se asigura că pun sub control justiția.
Infracțiunile contra securității statului nu erau de competența procurorului civil. Era o jurisdicție militară care cerceta și judeca și, eventual, condamna pe cei care comiteau asemenea infracțiuni.
Eu am exprimat pentru prima dată după 1989 scuze instituționale pentru practicile discutabile pe care vechea procuratură, în care am lucrat și eu, le-a avut, în contextul legal al acelor vremuri. Am exprimat regretele mele personale pentru suferințele disidenților acelor vremuri. Sigur că nu-mi este indiferent că niște persoane au suferit.
Procurorul care era la comisia de liberări condiționate nu avea contact cu deținuții din penitenciar, care era o unitate militară la vremea aceea, care funcționa după regulamente militare, iar conduita militarilor din acea perioadă era supusă jurisdicției procurorului militar.
Acum este ușor să vedem lucrurile. Este ușor, dacă vedem Memorialul durerii al doamnei Lucia Hossu Longin, să vedem ce se întâmpla acolo după ce i-am ascultat pe oamenii aceia. Dar înainte, cine știa aceste lucruri? Sigur că eu regret ceea ce s-a întâmplat.
Este foarte grav că oamenii aveau de ales între a deveni eroi și între a deveni niște spectatori care erau în imposibilitatea de a interveni într-un mandat de executare care era dat de justiția militară.
Dar vă întreb pe dumneavoastră: astăzi, în zilele noastre, de ce a trebuit să fie unii spectatori la ceea ce se întâmplă în zilele noastre? Acum, când știm valorile europene adevărate, de ce ar trebui să fie spectatori la ele și când un procuror se expune, spre exemplu pentru a apăra legea și pentru a apăra ordinea de drept așa cum scrie în Constituție, el să fie privit la maniera: aplaudat de spectatori și nimeni să nu-l susțină sau să-l susțină minim? Să-l încurajeze să se implice, iar când el este la ananghie toată lumea să se uite la el și să zică: Vai, săracu’! Puteți să-mi explicați acest lucru?
Că e ușor să ne uităm cu standardele de astăzi în urmă cu 33 de ani.
Procurorul care intră și este aplaudat să-și facă datoria, el de cine este susținut? De cine este susținut și ce riscă el?
