Augustin Lazăr: Raportul MCV arată un regres după modificarea legilor Justiției

Dora Vulcan | 15.11.2017

Procurorul general Augustin Lazăr a declarat, miercuri, că raportul Comisiei Europene privind MCV reține o situație de regres, în principal din cauza propunerilor de modificare a Legilor Justiției.

Pe aceeași temă

 

 

"Concluziile raportului rețin, în mod evident, o situație de regres față de raportul din ianuarie 2017 și aceasta în principal din cauza propunerilor privind Legile Justiției, care au avut un impact negativ și care au stârnit îngrijorare.

 

În cadrul raportului, se recomandă să fie avute în vedere propunerile făcute de magistrați, propuneri care conservă independența magistraturii. Ne aducem aminte că unele dintre aceste propuneri priveau numirea procurorilor în funcții de conducere după un sistem transparent și robust, un sistem care să fie similar celui pentru numirea președintelui Înaltei Curți.

 

În continuare, se recomandă ca instituțiile statului român să lucreze împreună, să coopereze pentru a ajunge la rezolvarea acestei situații.

 

Eu zic că nu este foarte complicat. Nu poate exista cooperare acolo unde se impun niște lucruri din exterior, iar cuvântul magistraturii nu este ascultat.

 

Față de raportul din ianuarie 2017, este un regres care ar putea determina reconsiderarea unor obiective care au fost considerate deja îndeplinite în raportul din ianuarie", a afirmat procurorul general, la sediul PÎCCJ, într-o declarație presă după publicarea raportului MCV, titrată de Agerpres.

 

 

În ceea ce privește șansele ridicării MCV în 2018, Augustin Lazăr a consideră că sunt aspecte rezolvabile, pentru că este păcat să se anuleze un efort de 10 ani:

 

"Cu toții ne dorim ca la termenul acesta nou care a fost fixat pentru sfârșitul anului 2018 să fie îndeplinite toate condiționalitățile, să se realizeze ceea ce așteptăm cu toții, ca în final să se încheie în mod fericit monitorizarea.

 

Ar fi păcat de munca care s-a desfășurat pe parcursul a 10 ani. Am făcut progrese pas cu pas. Ar fi păcat să renunțăm la aceasta muncă de atâția ani, când, de fapt, malul este foarte aproape.

 

Eu zic că sunt condiții bune pentru ridicarea monitorizării în anul 2018. De felul meu sunt optimist și cred că sunt aspecte care pot fi rezolvate și cred că se va ajunge la o soluție rezonabilă", a spus Lazăr.

 

 

Potrivit acestuia, magistratura din România a ajuns la maturitate și este capabilă să țină ridicată "făclia de cultură juridică", chiar dacă unii încearcă să o testeze.

 

"Eu am mai spus că MCV a fost un fel de cască de protecție pentru magistratura română, în perioada aceasta în care am avut un șantier mare al modernizării. Această cască se va ridica numai dacă vor fi îndeplinite toate condiționalitățile și ne gândim și noi că, în 2018, România va avea Președinția UE și toate instituțiile vor fi interesate să facă un efort. Dacă vor umbla la Legile Justiției să le modifice la maniera pozitivă care să asigure o fortificare a independenței magistraturii și nu altfel, în aceste circumstanțe ar trebui ca toate instituțiile să lucreze în aceeași direcție. (...) Magistratura română a ajuns la maturitate și ea este capabilă să țină făclia de cultură juridică ridicată, fără să o mai supună cineva la vreo restricție de autoritate. Dar unii văd că încearcă să testeze în continuare, să vadă cât de puternic este corpul magistraților. Magistrații sunt maturi și nu vor reuși cei care au alte gânduri", a explicat procurorul general.

 

 

 

 

RAPORTUL MCV,  a i c i 

 

 

 

 

Context

 

 

 Comisia Europeana a publicat Raportul MCV pentru Romania: Unele modificari propuse la legile justitiei vizau aspecte care afecteaza independenta justitiei. Comisia continua monitorizarea Romaniei si in 2018

 

Comisia Europeana a publicat MIERCURI raportul privind MCV pentru Romania.

 

Raportul arata ca reformele in justitie au incetinit in acest an, ca raporturile dintre puterile statului sunt afectate de tensiunile dintre ele, ca progresele din lupta anti-coruptie au fost puse sub semnul intrebarii de evenimente precum OUG 13. Comisia Europeana arata ca monitorizarea va continua si anul urmator, un nou raport fiind anuntat pentru finalul anului 2018.

 

 

 

Fragmente esentiale din Raportul MCV (sinteză Hotnews.ro)

 

  • Cu toate acestea, în ciuda angajamentului asumat de Guvern de a încerca finalizarea MCV cât mai curând posibil, progresele referitoare la abordarea recomandărilor MCV din ianuarie 2017 au fost afectate de situația politică. Într-o perioadă de nouă luni de la raportul din ianuarie 2017, în România s-au succedat două guverne, în timp ce tensiunile crescânde dintre puterile statului (Parlament, Guvern și sistemul judiciar) au îngreunat tot mai mult cooperarea dintre acestea.

 

  • În plus, progresele și rezultatele bune pe care instituțiile judiciare au continuat să le înregistreze în lupta împotriva corupției au fost în mare parte puse sub semnul întrebării de evenimente precum adoptarea în ianuarie 2017 de către Guvernul anterior a unei ordonanțe de urgență a Guvernului vizând dezincriminarea anumitor infracțiuni de corupție, cum ar fi abuzul în serviciu, și a unei propuneri de act normativ vizând grațierea. Aceste măsuri au fost contestate prin proteste pe scară largă în întreaga țară. Deși ordonanța de urgență a fost abrogată de Guvern și, de asemenea, de Parlament, în urma acestor evenimente au rămas îndoieli în spațiul public.

 

  • O altă controversă a apărut, de asemenea, o dată cu discuțiile privind propunerile de revizuire a legilor justiției începând cu sfârșitul lunii august. Atunci când a fost consultat, Consiliul Superior al Magistraturii a respins de două ori proiectele de modificări, identificând aspecte precum independența sistemului judiciar. Președintele României și societatea civilă au exprimat, de asemenea, preocupări. A fost emisă și o petiție prin care se solicita respectarea avizului emis de Consiliul Superior al Magistraturii, semnată de o majoritate a magistraților din România. Cele trei legi ale justiției, care datează din 2004, reglementează statutul judecătorilor și al procurorilor, precum și organizarea și funcționarea instanțelor, a parchetelor și chiar a Consiliului Superior. Acestea au un impact direct asupra independenței sistemului judiciar și a sistemului de justiție în sens mai larg; legile ca atare au reprezentat un element important în evaluarea pozitivă efectuată de către Comisie în luna ianuarie. Unele dintre modificările propuse vizau aspecte precum rolul Inspecției Judiciare și răspunderea personală a magistraților, precum și numirea procurorilor de rang înalt: aspecte care afectează independența sistemului judiciar și ale căror modificări au ridicat întrebări cu privire la necesitatea de a reexamina raportul de evaluare din ianuarie 2017 cu privire la progresele înregistrate în legătură cu independența sistemului judiciar. Reacția negativă puternică din partea sistemului judiciar și din partea unor părți ale societății civile s-a concentrat în special asupra chestiunii referitoare la independența sistemului judiciar.

 

  • Comisia intenționează, către sfârșitul anului 2018, să publice un nou raport privind progresele înregistrate și este pregătită să acorde asistență suplimentară pentru a ajuta România să pună în aplicare recomandările restante în vederea consolidării ireversibilității progreselor și pentru a pune astfel capăt mecanismului

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22