Pe aceeași temă
În mod ciudat, sesizarea Renatei Weber (o apropiată a lui Călin Popescu Tăriceanu) vine în ziua în care s-a votat prelungirea cu o lună a stării de urgență în Parlament, însă cu o serie de amendamente aduse de PSD-ALDE-UDMR-Pro Romania-USR, care restrâng din libertatea de acțiune a Guvernului. Astfel, se interzice ca prin ordonanțe militare să fie restrânse drepturile cetățenilor ci doar cu aprobarea Parlamentului prin lege organică. Guvernul este obligat de asemenea ca săptămânal să prezinte spre aprobarea Parlamentului raportul privind măsurile adoptate sau pe care intenționează să le adopte pentru combaterea epidemiei de coronavirus.
Peste aceste restricții, vine și Avocatul Poporului, care vrea să i să îngrădească din atribuțiile președintelui când instituie starea de urgență, argumentând că anumite prevederi din OUG 1/1999, care definește starea de urgență, contravin Constituției. Însă în momentul în care solicita imperativ președintelui Iohannis să instituie starea de urgență din cauza epidemiei de coronavirus, Weber nu avea nimic de obiectat față de legislația în vigoare.
Peste o lună, Renate Weber reclamă la CCR puterile prea mari pe care le are președintele în această situație și cere eliminarea articolului 9 și parțial a articolului 28 din Ordonanța de urgență 1/1999 , dar și Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 34/2020 (care stabilește sancțiuni mai dure pentru încălcarea unor prevederi din OUG 1/1999).
Renate Weber susține că „Prevederile art. 14 lit. c1) – f) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/1999 sunt neconstituționale, întrucât permit Președintelui României să legifereze în domenii pentru care Legea fundamentală cere intervenția legiuitorului primar sau a celui delegat prin modificarea unor legi organice și prin restrângerea efectivă a exercițiului drepturilor omului. În esență, Avocatul Poporului consideră că dacă legiuitorul constituant ar fi considerat că prin decret, ca act administrativ normativ, Președintele poate legifera în perioada stării de urgență sau de asediu, ar fi prevăzut în mod expres un tip de delegare legislativă, așa cum a reglementat-o în cazul celeilalte autorități executive, Guvernul”, potrivit comunicatului citat.
Avocatul Poporului apreciază că art. 28 din OUG 1/1999 „este formulat într-un mod atât de general, încât normele legale sunt lipsite total de previzibilitate și claritate, ceea ce determină imposibilitatea destinatarului legii, și anume, persoana care ar încălca prevederile art. 9 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 1/1999, de a-și stabili conduita de urmat, în lipsa unei descrieri riguroase a unei fapte contravenționale”.
Ce prevăd articolele atacate de Weber la CCR:
Articolul 9:
(1) Conducătorii autorităților publice, ai celorlalte persoane juridice, precum și persoanele fizice au obligația să respecte și să aplice toate măsurile stabilite în prezenta ordonanță de urgență, în actele normative conexe, precum și în ordonanțele militare sau în ordine, specifice stării instituite.
(2) Conducătorii autorităților publice și administratorii operatorilor economici care asigură servicii de utilitate publică în domeniile energetic, sănătate, agricultură și alimentație, alimentare cu apă, comunicații și transporturi au obligația de a asigura continuitatea furnizării serviciilor esențiale pentru populație și pentru forțele destinate apărării.
Art. 14, lit. c1) – f) :
Decretul de instituire a stării de asediu sau a stării de urgență trebuie să prevadă următoarele:
c*1) măsurile de primă urgență care urmează a fi luate;
(la 15-11-2004, Litera c*1) a art. 14 a fost introdusă de pct. 12 al art. I din LEGEA nr. 453 din 1 noiembrie 2004, publicată în MONITORUL OFICIAL nr. 1.052 din 12 noiembrie 2004. )
d) drepturile și libertățile fundamentale al căror exercițiu se restrânge, în limitele prevederilor constituționale și ale art. 4 din prezenta ordonanță de urgență;
e) autoritățile militare și civile desemnate pentru executarea prevederilor decretului și competențele acestora;
f) alte prevederi, dacă se consideră necesare.
Art. 28:
(1) Nerespectarea prevederilor art. 9 constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 2.000 lei la 20.000 lei, pentru persoane fizice, și de la 10.000 lei la 70.000 lei, pentru persoane juridice.
(2) Pe lângă sancțiunea contravențională principală prevăzută la alin. (1), în funcție de natura și gravitatea faptei, se pot aplica și una sau mai multe dintre următoarele sancțiuni contravenționale complementare, prevăzute în ordonanțele militare:
a) confiscarea bunurilor destinate, folosite sau rezultate din contravenție;
b) interzicerea accesului prin aplicarea sigiliului de către organele abilitate;
c) suspendarea temporară a activității;
d) desființarea unor lucrări;
e) refacerea unor amenajări.
