Avocatul Poporului sesizează CCR pentru lipsa procurorilor DNA specializați în fapte de corupție

Dora Vulcan | 06.12.2019

Avocatul Poporului Renate Weber vrea să sesizeze CCR cu o cerere similară celei cu completurile specializate de la Curtea Supremă dar care, de astă dată, îi vizează pe procurorii DNA.

Pe aceeași temă

Dacă sesizarea sa ar fi admisă de CCR, efectul ar putea fi unul similar celui admiterii completelor specializate de la Curtea Supremă, urmând să fie anulate multitudine de probe instrumentate în dosarele de corupție de la DNA.

Renate Weber crede că la DNA ar trebui angajați doar procurori specializați în fapte de corupție, motiv pentru care a ridicat o excepție de neconstituționalitate pentru Legea 304/2004 privind organizarea judiciară.

„Cererea în sine este aberantă. Plecăm de la premisa că procurorii trebuie sa fie specializați în anumite tipuri de infracțiuni. Pe această logică vom avea nevoie de procurori specializați în violuri, în infracțiuni silvice sau în falsuri. Și apoi să cerem și judecătorilor asta. Dar probabil nu se va ajunge acolo întrucât nici Avocatul Poporului și nici Curții Constituționale nu le pasă de victimele violurilor sau de alte victime. Sunt interesați doar de anumiți "inculpați" sau "condamnați". Oricum, este încă o dovadă că în România justiția este subminată în continuare de autoritățile statului care, în loc să vegheze la atribuțiile lor legale, inventează găselnițe juridice pentru a distruge dosarele de corupție bine instrumentate", a declarat pentru HotNews.ro un magistrat, care a preferat să-și păstreze anonimatul.

Concret, Renate Weber este nemulțumită de modul în care a fost reformulat articolul 87 alin 2 din lege, prin OUG 92/2018 a ministrului Justiției din acea vreme, Tudorel Toader.

Ce prevede acest articol:

  • „Pentru a fi numiți în cadrul Direcției Naționale Anticorupție, procurorii trebuie să nu fi fost sancționați disciplinar, să aibă o bună pregătire profesională, o conduită morală ireproșabilă, cel puțin zece ani vechime în funcția de procuror sau judecător și să fi fost declarați admiși în urma unui concurs organizat de către comisia constituită în acel scop”.

Renate Weber arată că în OUG 43/2002 privind Departamentul Național Anticorupție se prevedea pe lângă alte condiții că procurorii trebuie să aibă „o pregătire specializată în combaterea infracțiunilor de corupție”. În legea de aprobare a acestei OUG sintagma a fost schimbată cu „calități și rezultate profesionale deosebite în combaterea infracțiunilor de corupție”.

Această prevedere este eliminată prin Legea 247/2005 privind reforma în domeniile proprietății și Justiției.

Renate Weber consideră că „noua configurare a condițiilor de eligibilitate a procurorilor„ „generează încălcarea competenței funcționale a organului de urmărire penală și sunt neconstituționale”.

articolul integral pe Hotnews.ro

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22