Banii din pilonul II, preţul pensiilor speciale si un Fond pentru clientela suverana

Nu a existat însă niciun studiu serios de im­pact al majorării pensiilor, care să arate, la timp, unde sunt dezechilibrele şi ce corecturi trebuie operate înainte de a ma­jora punctul de pensie. Nici suc­ce­sivele guverne, nici mintea confuză din spatele programului de guvernare nu au remarcat că sistemul de pensii rula deja cu un deficit uriaş, care trebuia ali­men­tat permanent de la bugetul de stat. La un moment dat, pe traseul dezmeticirii în faţa cifrelor, politicienii aflaţi la putere au înţeles că factura pensiilor speciale de­păşeşte 6 miliarde de lei în acest an şi, probabil, va urca la 15 miliarde de lei în următorii doi ani.

Impasul se cerea rezolvat şi aşa a apărut ideea, influenţată şi de precedentul creat de Viktor Orbán în Ungaria, de a pune mâ­na pe miliardele de lei din pilonul II de pensii obligatorii administrate privat. Aceşti bani, aproximativ 7 miliarde de eu­ro, ar fi asigurat liniştea şi ar fi aco­pe­rit deficitele produse de cele peste 160.000 de pensii speciale, care costă, anual, cam 1,3 miliarde de euro.

Şi în acest caz au domnit confuzia şi hao­sul: au apărut zvonuri, brutal infirmate de guvernanţi, apoi declaraţii nesăbuite ale noului ministru de Finanţe, corectate şi ele de liderii politici, pentru ca în final intenţia să devină aproape certitudine.

Posibilitatea confiscării banilor din pilo­nul II este blocată de un paragraf cons­ti­tuţional care protejează proprietatea. Or, aceste conturi individuale în care se var­să banii pentru pensia administrată pri­vat se încadrează în definiţie. Nu se pu­tea însă exclude o reformulare a Legii pen­siilor, prin care pilonul II să se dizolve în ceea ce era al treilea pilon, adică în pen­sii private, dar asta însemna ca sta­tul să nu poată pune mâna pe nici un leu. Şi aşa a apărut soluţia de com­pro­mis, în care statul reduce valoarea coe­ficientului virat drept contribuţie către pilonul II, de la 5,1%, cât este în prezent, la 2,5%.

Statul ar urma să câştige aproape un mi­liard de euro din această mişcare doar în 2017, potrivit estimărilor analiştilor fi­nan­ciari, bani suficienţi pentru a acoperi, deo­camdată, factura pensiilor speciale. Oamenii pierd însă bani, deoarece, aşa cum au dovedit că habar n-au gu­ver­nan­ţii, în cap cu premierul, în timp ce sis­te­mul public de pensii se confruntă cu de­ficite, randamentul anual în ultimii zece ani al plasamentelor în pilonul II a fost de 9,34%. Un ritm în care nu vor creşte pe­nsiile de stat în următorii ani.

Clientela primeşte Fond Suveran

Cel mai periculos efect al politicilor haosului şi improvizaţiei este deprofesionalizarea conducerilor companiilor statului şi gheara lungă a politicienilor vârâtă în afacerile companiilor publice.

Efectele acestei mereu surprinzătoare guvernări PSD & ALDE sunt greu de estimat şi analiştii se rezumă, deo­cam­dată, la avertismente privind su­pra­în­călzirea economiei, devalorizarea leu­lui, inflamarea inflaţiei şi creşterea cos­turilor la care se împrumută sta­tul, deci şi a datoriei publice.

La finalul anului, leul ar putea ajunge la un curs de 4,62 de lei pentru un eu­ro, ceea ce ar echivala cu o de­va­lo­ri­za­re de 2,26%. O devalorizare su­fi­ci­entă cât să şteargă toată diferenţa de bani care ar fi rămas din exerciţiul fals și nereușit de majorare a salariilor cu 25%. Odată cu devalorizarea leu­lui, cresc însă şi toate preţurile pro­du­selor din import, alt puseu infla­ţio­nist.

Spre finalul anului, agenţiile de eva­luare financiară ar putea dinamita ra­tingul României, lansând deja aver­tis­mente în acest sens. Creşterea econo­mică rapidă nu le-a impresionat, iar agenţia Fitch semnala „riscul su­praîncălzirii economice, în contextul în care salariile depăşesc ritmul creş­terii productivităţii“, observaţie lansată deja de analiştii români, dar ignorată de guvernanţi. Criza răco­reşte o economie supraîncălzită, arată istoria.

La începutul lunii octombrie, guver­nan­ţii trebuie să prezinte Comisiei Eu­ropene măsurile de compensare a derapajelor bugetului de stat. Dacă nu vor fi convingători, Bruxellesul ar putea penaliza România, prin im­pu­ne­rea procedurii de deficit excesiv. Exem­plul Ungariei, care a trecut prin procedură, ar trebui să ne îngrijoreze: Comisia a suspendat, după penalizare, 29% din Fondurile de coeziune. Un­garia a ieşit din procedură prin mă­suri ale economiei „iliberale“: a im­pus băncilor taxe suplimentare, a pus taxe noi pe telefonie şi a introdus aşa-numita „taxă Robin Hood“ pe ve­niturile companiilor energetice. Ca­bi­netul Orbán a îngheţat însă pentru trei ani angajările în sistemul de stat, a amânat creşterile salariale promise profesorilor şi a taxat retragerile de bani de la ATM-uri. Modelul există, ca şi capcanele lui. Ne putem deci aş­tepta atât la îngheţarea fondurilor eu­ropene, cât şi la un contraatac dis­perat al guvernanţilor prin măriri de taxe, amânări de creşteri salariale şi, de ce nu, chiar concedieri în sistemul public.

Dar cel mai periculos efect al poli­ti­cilor haosului şi improvizaţiei este de­profesionalizarea conducerilor compa­niilor statului şi gheara lungă a po­li­ticienilor vârâtă în afacerile compa­nii­lor publice. După ce au impus trans­ferul a 90% din dividendele com­pa­niilor statului către buget, tăind astfel posibilitatea unor investiţii, poli­ti­cie­nii se pregătesc pentru un asalt de­ci­siv asupra acestora. Ministerul Fi­nan­ţelor a publicat proiectul constituirii Fondului Suveran de Dezvoltare şi Investiţii (FSDI), o structură care va gestiona cele mai profitabile companii unde statul are acţiuni. Poate că, în­tr-un final, fondul care se va crea, es­timat la 10 miliarde de euro, mai mult decât dublu faţă de Fondul Pro­prietatea, ar putea fi o soluţie pentru finanţări inteligente ale afacerilor sta­tu­lui. Din păcate, însă, conducerea aces­tora va fi impusă de guvern, existând riscul satisfacerii clientelei po­litice. Eşecul adoptării ma­nage­mentului privat în companiile statului este un exemplu negativ, care în­gri­jorează, deoarece aceste consilii de su­praveghere vor putea schimba ce vor, pe cine vor, cu cine vor ei în con­du­cerea celor 27 de companii. Vom pu­tea asista la impunerea unor neştiu­tori neprofesionişti care vor decide parteneriate şi afaceri. Modelul există şi aici, livrat de impunerea unor membri ai boardurilor Hidroelectrica sau Nuclearelectrica, aspru criticaţi de conducerea Fondului Proprietatea. Dacă nu se vor impune criterii pro­fe­sioniste de selecţie, ne putem aştepta deci la împlinirea obiectivelor ascunse ale programului Vâlcov: linişte şi pa­ce socială, îmblânzirea justiţiei şi bani pen­tru clientelă. //

Premierul Mihai Tudose