Barna, tot mai contestat în USR: Cine nu e tot timpul cu mine trebuie înlăturat, e deviză bolșevică

Laurentiu Gheorghe | 08.10.2020

Mihaela Miroiu, profesor la SNPA, îi amintește șefului USR, Dan Barna, că deviza „cine nu e tot timpul cu mine, e împotriva noastră şi trebuie înlăturat!”, aparţine bolşevicilor şi nu democraților.

Pe aceeași temă

Mihaela Miroiu, prof.univ. la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative, a criticat, miercuri, invalidarea candidaturii lui Vlad Teohari la alegerile parlamentare sub pretextul problemelor de integritate.

„Am ales între candidaţi făcând o judecată echilibrată între competenţă profesională şi politică, pe de-o parte şi caracter, pe de altă parte. Acesta este motivul care mă pune în situaţia să scriu, ca una care a fost alături de dumneavoastră înainte să deveniţi partid, deşi nu am intrat în vreunul dintre partide. Aflu cu stupoare că, pe motiv de orgoliu rănit, conducerea (respectiv preşedintele Dan Barna) invalidează candidatura lui Vlad Teohari, câştigătorul alegerilor interne pentru Diaspora, un om excelent pentru acest rol. Mai mult, o invalidează sub pretextul problemelor de integritate. Pe scurt, în opinia preşedintelui Barna lipsa de integritate înseamnă că l-a criticat foarte civilizat chiar pe Dan Barna”, a afirmat Mihaela Miroiu, pe pagina sa de Facebook.

De asemenea, Miroiu a precizat că “păcatul capital” a fost comis şi de către alţi „oameni remarcabili deveniţi indezirabili”, dând ca exemplu pe Vlad Alexandrescu, Florina Presadă sau Stelian Ion.

„Dacă nu mă lasă memoria, această formulă: «Cine nu e tot timpul cu mine, e împotriva noastră şi trebuie înlăturat!», nu aparţine partidelor democratice, ci celor bolşevice. Probabil domnul Barna a acţionat excesiv sub imperiul orgoliului. Dacă lasă ca orgoliul să îi domine raţiunea şi încăpăţânarea să domine asupra intereselor electoratului, mă tem că va rămâne să candideze cam solitar. Eu sper sincer că, dacă nu vrea să facă pulbere electoratul alianţei, e cazul să nu dea curs acestei enormităţi comise impulsiv”, a conchis Mihaela Miroiu.

Delict de opinie

Potrivit informaţiilor ieşite în spaţiul public, “lipsa de integritate” a lui Teohari a constat în faptul că acesta a semnat o scrisoare deschisă prin care numeroşi membri USR au acuzat execuţii în partid după excluderea lui Oli Ardelean pentru o postare pe Facebook critică la adresa lui Barna. Candidatura lui Teohari a fost invalidată cu voturile echipei Barna şi a fost urmată de demisii precum şi de critici dure din interiorul partidului. De exemplu, Alen Coliban, tânărul userist care a reuşit să câştige Primăria Braşovului, a cerut repararea “nedreptăţii” şi demisii la vârf.

Demisie pe motiv de listă

Un alt dizident în partid este deputatul Cornel Zainea, care și-a anunțat joi dimineața demisia din partid și din Parlament deoarece „USR și se pare că și PLUS devin partide în care câștigă cine are control pe filială”.

Aici însă lucrurile stau pe dos. Zainea a fost scos de pe listele pentru alegerile parlamentare de către membri filialei Ilfov, care este controlată de tabăra anti-Orban. De altfel, Dan Barna și-a exprimat susținerea pentru Zainea: „E unul dintre cei mai activi parlamentari pe care i-am avut, de numele său legându-se inițiative importante ale USR pe zona de mediu și de IT. Am încercat să îl conving și sper să ia în considerare cât mai curând să revină”, a scris Barna pe Facebook.

Andrei Caramitru cere demisiile lui Barna si Ciolos

Unul dintre primii care s-a ridicat vehement împotriva tandemului Barna – Cioloș de la conducerea USR-PLUS este chiar fostul consilier al lui Barna, Andrei Caramitru. Pe 30 septembrie, acesta a spus că scorul obținut de USR-PLUS la alegerile locale „o catastrofă de proporții epice” și cere plecarea lui Dan Barna și a lui Dacian Cioloș din fruntea Alianței.

"Scorul politic la nivel Național (ăla care contează pentru parlamentare) e sub 9%. Un piculeț doar peste Ponta. PMP a câștigat mai mulți primari în țară. Un dezastru de proporții epice care NU poate fi justificat. Nu poți cădea de la 22 la sută la 9 și să explici cu tot felul de artificii", a scris Andrei Caramitru, pe contul său de Facebook.

În opinia sa, rezultatele bune obținute la nivelul unor orașe importante „NU au fost meritul conducerii centrale".

„Din contra. Dacă Nicușor și Orban nu făceau deal și puneau presiune pe USRPLUS sa colaboreze - Firea și toți primarii de sectoare erau azi de la PSD. Bacău a fost castigat cu susținerea PNL (pentru ca Viziteu e smart și și-a făcut strategia singur). În Alba Iulia a câștigat fostul viceprimar PNL transferat la USR (o mișcare deșteaptă, singura din păcate). Voturile spectaculoase (Brașov, Timișoara) au venit de la oameni care NU sunt apropiați de Barna/Ciolos. La fel voturile bune din Constanța sau Iași. Elena Lascău a câștigat Câmpulung de capul ei, fiind grozavă și super cunoscută.", argumentează el.

O altă întrebare este, potrivit lui Caramitru, de ce este nevoie de PLUS, formațiunea lui Dacian Cioloș, cel care „nu a candidat singur niciodată la nimic": „După ce adaugi PLUS (care habar nu am ce voturi aduce, ca nu a adus absolut nimic in alegerile astea, zero câștiguri)" pentru a ajunge „la același scor national pe care l-a scos Nicușor in 2016 practic singur și fără structuri locale?".

Fostul consilier al lui Barna propune o schimbare bruscă de directie, până nu e prea târziu:

„Terminați cu atacurile la PNL. NU funcționează electoral. Merge doar in Brașov și Timișoara (unde PNL avea oameni super erodați și electoratul nu e deloc tipic pentru Romania). Trebuie sa dați mesajul ca veți colabora decent in viitorul guvern, sa explicați ca fără voi PNL nu va avea forța sa facă reformele. (...) Când atacați PNL - pierdeți voturi la greu.

Atrageți naibii oameni buni și CUNOSCUȚI, cu carismă. Nu mai puneți candidați no name ca nu ii votează lumea.

Terminați cu limbaje și abordări elitiste. Ca nu luați niciodată peste 9% așa. Romania e o țara complicata și mare, unde imensa majoritate (vreo 85%) NU au studii universitare. Hipsterii cool dacă sunt 2% și nici măcar nu au viza de flotant dacă nu v-ați prins deja.

„Eu cred de fapt ca singura speranță e în noii primari care acum nu mai depind de Cioloș și Barna și care pot prelua rapid partidul. Altfel se duce totul dracului. Sa nu Spuneți ca nu v-am spus", a concluzionat el.

Nervii explodează în USR

Candidatura lui Vlad Teohari la alegerile parlamentare, susţinută de USR PLUS Diaspora, a fost a fost invalidată după ce Comisia de arbitraj a partidului a dat un aviz negativ pentru integritate. Motivul: acesta a semnat anul trecut o scrisoare deschisă iniţiată de Mihai Goţiu şi în care peste 100 de membri USR reclamau execuţiile din partid. Biroul Naţional al USR a luat act de decizia Comisiei de Arbitraj.

Gestul lui Teohari venea după excluderea Olimpiei Ardelean ca urmare unei postări de pe contul ei personal de Facebook, în care reclama nereguli din cadrul organizaţiei judeţene Ilfov.

Mihai Martin, membru în conducerea filialei Olt şi-a anunţat demisia, acuzând că echipa Barna continuă acţiunile care au dus USR la scorul mic pe care îl are acum.

Istoricul Bogdan Jitea îşi anunţă demisia din USR Sector 3, afirmând că şi el este semnatar al scrisorii generate de excluderea Olimpiei Ardelean şi deci pasibil de a fi acuzat de lipsă de integritate.

Pe un grup intern al partidului, primarul ales al Brașovului, Allen Coliban, i-a cerut indirect demisia lui Dan Barna, după invalidarea candidaturii lui Teohari, potrivit adevarul.ro.

Coliban este unul dintre contestatarii liderului USR, unii grup din partid văzându-l chiar drept succesor al acestuia.

Nemulțumiri în partid sunt și în cazul Florinei Presadă și al lui Vlad Alexandrescu, care au criticat actuala conducere și nu mai au acum sprijin în filialele proprii pentru un nou mandat de parlamentar.

Senatoarea Florina Presadă a vorbit joi la Adevărul Live despre problemele din USR-PLUS Bucureşti, acuzându-i pe Vlad Voiculescu şi Claudiu Năsui că au venit cu o listă specială de delegaţi care să voteze locurile eligibile la parlamentare după cum li se va cere. De asemenea, Presadă e de părere că electoratul a taxat USR-PLUS la votul de la locale datorită faptului că conducerea USR „nu mai respectă de mult” principiul meritocraţiei și se comportă abuziv impunând oameni pe liste. „Meritocraţia e un cuvânt fluturat în faţa alegătorilor”, acuză dur Presadă.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22