Baronii PSD despre REFORMA partidului: Nu e posibil ca statutul unui partid să impună pierderea funcţiilor politice şi administrative

P.c. | 12.03.2015

Pe aceeași temă

Victor Ponta, premierul Romaniei, va prezenta astazi un nou statut al partidului din care face parte, incercand sa ii scoata din PSD pe acei membri cu probleme penale. Asa-numitul „amendament Ponta“ precizeaza ca un membru de partid care are „calitatea de inculpat într-un dosar de corupţie va fi sancţionat cu pierderea funcţiilor politice deţinute în partid, dar şi cu pierderea funcţiilor administrative şi din Guvern. De asemenea şi cei trimişi în judecată pentru fapte de corupţie sau cei arestaţi preventiv vor trebui să facă un pas în spate şi să fie automat suspendaţi din funcţiile deţinute, dacă refuză să-şi dea demisia“, relateaza Adevarul.

 

Noul statut va fi votat la Consiliul Naţional al PSD care va avea loc între 20-21 martie. Liderii PSD din teritoriu au insa pareri diferite in privinta acestei reforme :  

 

VRANCEA

Marian Oprişan, preşedinte: „La Consiliul PSD nu se poate discuta o astfel de chestiune. Doar la Congresul partidului se poate vota  modificarea statutului, dar  în opinia mea o astfel de chestiune este neconstituţională. Atâta vreme cât există text de lege în Constituţia României care consfinţeşte  prezumţia de nevinovăţie, nimeni nu poate încălca legea. Până la Consiliul Naţional mai este şi vom vedea ce o să se întâmple “. Marian Oprişan tocami a afost achitat îm dosarul „Căprioara“.
 

PRAHOVA

Mircea Cosma, preşedinte autosuspendat: „În februarie anul trecut eu am dat tuturor colegilor mei exemplu prin faptul că m-am autospendat din funcţia de partid. În ceea ce priveşte suspendarea din funcţiile administrative însă, cred că aceasta trebuie aplicată diferenţiat, adică în momentul în care există o condamnare definitivă“.

Mircea Cosma s-a autosuspendat din funcţia de preşedinte al PSD Prahova în februarie 2014 după ce procurorii DNA Ploieşti au început cercetarea faţă de acesta pentru infracţiuni de corupţie. Luna trecută, Cosma a fost suspendat din funcţia de preşedinte al CJ Prahova ca o măsură suplimentară a controlului judiciar pentru implicarea lui Mircea Cosma în dosarul cumnatului lui Victor Ponta, Iulian Herţanu.
 

DÂMBOVIŢA

Adrian Ţuţuianu, preşedinte: Trebuie să găsim o soluţie care să aibă în vedere pe de o parte, aşteptarea publicului, pe de altă parte, situaţiile pe care le constatăm în practica de zi cu zi. Deputatul Surupăceanu, după 7 ani de procese, a fost achitat de Înalta Curte. Marian Oprişan, după 8 ani de procese a fost achitat de Judecătoria Cluj. Lucrurile astea trebuie să le luăm în balanţă şi cred că vom ajunge la o soluţie înţeleaptă. N-am ajuns la o concluzie
 

OLT

Paul Stănescu, preşedinte: „Am nevoie de mai multe explicaţii în legătură cu această problemă şi sunt sigur că nu sunt singurul care gândeşte astfel, trebuie bine clarificată această propunere pentru a ştii exact pe cine ar urma să vizeze. Deci, la acest moment, nu pot să spun dacă voi vota această propunere la Consiliul Naţional al partidului pentru că nu sunt pe deplin lămurit asupra ei“. Îndoiala liderului de la Olt nu trebuie să surprindă: „mâna sa dreaptă“ de la conducerea CJ Olt şi omul căruia vrea să îi predea şefia partidului, vicepreşedintele Marius Oprescu, este personajul principal al unui dosar penal în care este acuzat de ucidere din culpă.
 

BUZĂU

Constantin Boşcodeală, preşedinte: „Cât priveşte funcţia de partid, eu sunt total de acord cu pierderea funcţiei. Cât priveşte funcţia administrativă, însă, nu cred că ar trebui vizată, pentru că, mai ales în cazul celor aleşi prin vot uninominal, funcţiile au fost câştigate de persoană, nu de partid. Dar, nici nu ştiu dacă se va propune acest lucru în Consiliul Naţional“. Primarul Buzăului, Constantin Boşcodeală, a fost condamnat, luna trecută,  la cinci ani de închisoare în primă instanţă.

TIMIŞ 

Titu Bojin, preşedinte CJ Timiş: „Una e abuzul în serviciu sau instigarea la abuz în serviciu, care sunt fapte asimilate celor de corupţie şi alta e luarea de mită. Va trebui să se facă nişte diferenţieri. Să pună nişte lucruri foarte clar“.Cercetat într-un dosar penal lucrat de procurorii DNA Titu Bojin şi-a dat demisia din funcţia de preşedinte al PSD Timiş, rămânând simplu membru. Cu toate acestea, la Consiliul Naţional, Bojin poate participa din calitatea sa de preşedinte al CJ Timiş.
 

CITITI SI: Consiliul National al PSD, organizat pe 20 si 21 martie. PSD isi va modifica STATUTUL si va elabora un NOU PROGRAM politic

 

CĂLĂRAŞI

Dan Cristodor, preşedinte: „Nu mi se pare normal ca cineva să fie eliminat pentru că are dosar penal. Vedem că astăzi sunt la modă denunţurile şi orice reclamaţie împotriva ta se poate transforma într-un dosar penal. Nu putem să punem ştampila atât de uşor. Majoritatea oamenilor politici au câte un dosar. Nu sunt de acord să luăm o astfel de decizie, până nu există o condamnare definitivă“.
 

MUREŞ

Ovidiu Dancu, vicepreşedinte: „Deocamdată, această propunere vizând calitatea de inculpat sau de trimitere în judecată cred că excede premisele de nevinovăţie până în momentul existenţei unei soluţii de condamnare. Poate să fie o idee a partidului de curăţire a partidului de membri care sunt supuşi unor astfel de acţiuni, dar din punct de vedere personal, până când vinovăţia nu este demonstrată, în mod normal ar trebui să funcţioneze prezumţia de nevinovăţie“.
 

SĂLAJ

Tiberiu Marc, preşedinte: „Pierderea funcţiilor politice poate fi prevăzută în statut, însă pentru funcţiile administrative este nevoie de o nuanţare. Un primar, de exemplu, nu-şi pierde funcţia administrativă decât în anumite condiţii, expres prevăzute de lege. Prezumţia de nevinovăţie este consacrată ca şi principiu constituţional şi este  prevăzută şi în documentele ratificate de România. Prin urmare, doar decizia definitivă a instanţei judecătoreşti poate fi invocată ca temei al demiterii  din partid sau a încetării exercitării funcţiilor eligibile, rezultat ale unor scrutine democratice“.

 

BIHOR

Ioan Mang, preşedinte: „Sunt de accord cu propunerea lui Victor Ponta , şi o voi vota fără nicio problemă. În ce priveşte faptele de corupţie, sper să fie explicate clar până la consiliul, astfel încât să nu existe loc de interpretare“.

 

SATU MARE

Mircea Govor, preşedinte: „Da sunt de acord cu propunerea făcută de domnul premier Victor Ponta. În procesul de primenire al întregii clase politice cred că este primordial ca noi (n.r PSD) să dăm tonul la o asemenea iniţiativă mai ales că după ultimele alegeri am ieşit destul de şifonaţi, ca imagine, în faţa alegătorilor. Eu cred că trebuie să fie un  un semnal de reformare a întregii clase politice“. Însă Mircea Govor a anunţat că doreşte să se retragă din fruntea PSD Satu Mare,  mai ales că la finalul lunii martie vor avea loc alegeri în filiala judeţeană.
 

MARAMUREŞ

Gabriel Zetea, preşedinte:  “Sunt modificări pertinente, pe care românii le cer. În toate sondajele de opinie, vedem că între 80 şi 90% dintre români cer ca cei care au probleme în diferite stadii de corupţie, cu trimitere în judecată sau în faza de cercetare penală să nu aibă funcţii de conducere. PSD va fi primul partid din România care va implementa în statutul său, cu votul membrilor de partid, aceste măsuri care vor duce la îmbunătăţirea calităţii vieţii politice. PSD va genera un trend care va fi adoptat şi de celelalte partide. Cei care au astfel de probleme ar trebui singuri să facă un pas înapoi, dar sunt unii care nu înţeleg şi rămân în partid“.
 

BACĂU

Dragoş Benea, preşedinte: „Nu am nicio obiecţie în acest sens, faţă de propunerile domnului Victor Ponta. Orice modificare, care aduce o îmbunătăţire a imaginii partidului este binevenită. În ceea ce priveşte corupţia, şi politicianul beneficiază de prezumţia de nevinovăţie, chiar dacă în unele cazuri se lucrează cu prezumţia de vinovăţie“.
 

ALBA

Ioan Dîrzu, preşedinte: „Este bine ca persoanele cercetate sau condamnate pentru corupţie să facă un pas în spate în partid“.
 

VASLUI

Adrian Solomon, deputat:  „Sigur că sunt de acord. Dar nu e posibil ca statutul unui partid să impună pierderea funcţiilor politice şi administrative. Dar odată retras sprijinul politic, restul vin de la sine“.  

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22