Pe aceeași temă
Marian Oprișan spune într-o postare pe Facebook că liderii PNL din județ, în frunte cu prefectul, invocă o situație de criză la Spitalul Județean de Urgență „Sfântul Pantelimon” din Focșani, inexistentă de fapt, pentru a înlătura conducerea unității medicale, apropiată de PSD.
„Responsabili morali pentru gestionarea epidemiei COVID-19 sunt cei din PNL Vrancea! Astăzi (luni - n.r.) la Focșani, ministrul sanatatii a dat curs solicitarii PNL de a numi o conducere militara la Spitalul Judetean de Urgenta «Sfantul Pantelimon» Focșani, pe perioada stării de urgență”, a scris Oprișan luni pe Facebook.
Ministrul Sănătății, Nelu Tătaru s-a aflat la Focșani, tocmai pentru a stopa focarul de infecție Covid-19 izbucnit la Spitalul Județean: „Ca primă intenție, am luat decizia ca managementul sa fie asigurat de cadre medicale militare, din Brașov si de aici, de la Spitalul Militar”, a declarat Nelu Tătaru, după ce a evaluat situația din spital și cea găsită la DSP Vrancea.
Măsura este dezavuată de baronul PSD, căruia nu-i convine că la conducerea spitalului au fost numiți militari iar la DSP se fac cercetări iar „ziariștii de casă” ai PNL susțin inițiativa ministrului Sănătății:
„Decizia ministrului s-a bazat pe faptul ca actualul manager al spitalului este infectat COVID-19, iar cei din conducerea spitalului sunt contacti directi. Atrag atentia asupra faptului că la Spitalul Judetean Focsani, spital aflat in subordinea Ministerului Sanatatii, nu exista o situatie critica asa cum s-a incercat acreditarea ideii de catre liberali si ziaristii lor de casa!", arata Marian Oprisan, intr-un comunicat de presa.
Ministrul Tataru a mai spus ca planul este de a limita focarul de infectie din aceasta unitate sanitara si ca va fi testat tot personalul medical.
"Avem un plan: o limitare a focarului de la Spitalul Judetean si Spitalul Militar (din Focsani - n.r.). Avem in acest moment un proces de evaluare a intregului personal medical din spital, dar si de la statia de ambulanta", a explicat Nelu Tataru.
Totodata, ministrul a spus ca vor fi facute verificari la Directia de Sanatate Publica (DSP), pentru ca nu a efectuat anchetele epidemiologice asa cum trebuia.
"Vom face verificari la DSP, pentru ca a fost o ancheta care a scapat de sub control. Asa ca ancheta epidemiologica va fi reluata pentru fiecare caz confirmat in parte. Pentru fiecare caz de coronavirus vom avea o ancheta epidemiologica noua", a adaugat el.
Managerul demis: Sunt ținta atacurilor PNL
Duminică, prefectul județului Vrancea, Gheorghița Berbece, a anunțat că, în total, la Spitalul Județean din Focsani sunt 15 cadre medicale confirmate cu Covid-19, inclusiv managerul spitalului, Constantin Mândrilă, a fost confirmat cu noul coronavirus.
„Duminică a fost confirmată infecția cu COVID-19 în rândul a opt cadre medicale din secția de Cardiologie a SJU Focșani, din cele 14 testate în cursul zilei de sâmbătă. Acestea se adaugă celor sapte cadre medicale care au fost confirmate anterior. In total, 15 cadre medicale confirmate pozitiv, carora li se adauga si managerul SJU, Constantin Mandrila”, a declarat Gheorghita Berbece.
Managerul Spitalului Județean din Focșani, Constantin Mândrilă, infectat cu coronavirus, a respins duminică acuzațiile aduse de ministrul Sănătății, cel care îl criticase că a plecat în izolare cu calculatorul și documentele spitalului.
„Nu m-am ascuns absolut nicăieri, eu joi, în momentul în care am fost declarat pozitiv prin buletinul medical de la Cantacuzino, imediat am sunat la DSP Vrancea, DSP Vrancea a anunţat Ministerul, m-am prezentat imediat în Secţia de boli infecţioase a Spitalului Judeţean, în triaj, unde mi s-au luat analizele şi mi s-a făcut controlul. În urma acestui control, medicul şef al secţiei de boli infecţioase a constatat că sunt un caz uşor Covid – 19, spunându-mi că pot să mă tratez la un domiciliu ales şi să mă autoizolez”, a declarat managerul spitalul Focşani duminică, la Antena 3, citat de News.ro.
Managerul consideră că este ţinta unui „tratament inuman” în condiţiile în care i s-a recomandat să evite stresul.
„Sunt ţinta unor atacuri de mai mult timp, permanent am fost atacat în această perioadă de echipa liberală, spunând că nu fac treabă şi aşa mai departe. Eu am inclusiv stocurile de materiale pe care le las în urma mea pentru cel puţin o lună de zile pentru combaterea Covid în spital, inclusiv echipamente medicale, absolut tot. (…) Medicul mi-a recomandat obligatoriu să am odihnă fizică şi psihică, numai odihnă nu se numeşte asta, este hărţuire pe faţă” a mai afirmat Constantin Mândrilă.
Mândrilă a fost instalat la șefia Spitajului Județean cu susținerea lui Marian Oprișan, deși în 2005 a fost condamnat cu suspendare pentru că a furat din conservele de carne destinate victimelor inundațiilor din acel an.
In prezent, in Vrancea sunt confirmate circa 50 de cazuri de imbolnavire cu COVID-19 in randul cadrelor medicale, dintre care 35 la Spitalul Militar Focsani.
Pana in prezent, trei persoane din Vrancea au decedat, dupa ce s-au infectat cu virusul SARS-CoV-2.