Basescu: Avem un singur mare adevar - o revolutie si o mineriada in care nu avem vinovati

Fara Autor | 09.09.2009

Pe aceeași temă

Presedintele Traian Basescu a declarat marti seara, la intalnirea cu reprezentantii Asociatiei 21 Decembrie, PICCJ si Ministerului Justitiei pe tema dosarelor revolutiei, ca, dupa aproape 20 de ani, parchetul nu are solutii nici pentru evenimentele din decembrie 1989 si nici pentru mineriade, transmite NewsIn. In cadrul intilnirii, presedintele a admonestat-o pe Laura Codruta Kovesi, procurorul general, pentru faptul ca aceste dosare nu au fost solutionate.

"Avem un singur mare adevar. O revolutie in care nu avem niciun vinovat si avem o mineriada in care nu avem vinovati. Doar oameni care ne rad in nas.(...)Eu cred ca problema pe fond este daca Parchetul nu ne va anunta cu zambetul pe buze ca nu sunt vinovati si oamenii care au murit la revolutie s-au impuscat singuri", le-a spus presedintele Basescu participantilor la discutii.

Basescu a spus ca este inadmisibil ca, dupa 20 de ani, parchetul nu are solutii nici pentru mineriade si nici pentru revolutie.

Presedintele Traian Basescu a avut si un schimb dur de replici cu procurorul general, Laura Codruta Kovesi, careia i-a cerut sa explice in ce stadiu se afla dosarele Revolutiei din 1989. Pe un ton dur, in momentul in care Laura Codruta Kovesi a incercat sa se scuze, sa nu-i mai vorbeasca sefului statului ca unui ziarist, transmite NewsIn.

"Vreau sa comunicati nu numai mie, dar si opiniei publice, ce se intampla cu aceste dosare. Dati o speranta ca se va continua ancheta si se va ajunge la sfarsit", i-a cerut presedintele procurorului general, in cadrul intalnirii de la palatul Controceni cu reprezentantii revolutionarilor.

Kovesi a incercat sa explice ca dosarele Revolutiei nu au fost rezolvate  timp de 18 ani si nu se poate intoarce timpul inapoi, insa justitia va da dovada de celeritate. "Am spus ca vom solutiona cu celeritate, pentru ca 18 ani nu am avut solutii. Eu nu pot sa va promit o solutie si nici nu pot sa indrept ceea ce 18 ani nu s-a facut. O sa dam o solutie", a spus Kovesi.

"Cred ca ati inteles foarte bine ceea ce v-am spus. Am o rugaminte: nu ma confundati cu un ziarist caruia ii faceti o declaratie. Vorbiti cu seful statului care va spune asa: au murit 1.600 de oameni la Revolutie, iar voi inchideti dosarul. Aveti solutie sau nu? Au murit oameni la mineriada din 13-15 iunie. Ce vreti sa spuneti, ca va impun o solutie ? Va impune realitatea sa spuneti daca s-au impuscat singuri oamenii sau au fost impuscati de cineva. Nu ma confundati cu ziaristi carora le faceti declaratii sa fie prinse pe telex", a intrerupt seful statului discursul lui Kovesi.

Kovesi a fost si tinta atacurilor revolutionarilor si a generalului Dan Voinea. Kovesi si Voinea s-au acuzat reciproc in ce priveste dosarul Revolutiei.  "Nu trec cu vederea faptul ca public s-a spus ca mint. Tot ceea ce s-a spus legat de viciile de procedura se regasesc in raportul CSM, putea sa ramana si i-am oferit sa ramana procuror civil sau militar si sa finalizeze aceste dosare, dar ati preferat sa plecati la o pensie, si la o pensie bunicica", i-a spus Kovesi lui Voinea, pe care l-a acuzat ca a tergiversat solutionarea dosarului prin vicii de procedura.

In finalul intalnirii de la Cotroceni, presedintele Basescu le-a spus revolutionarilor ca are in atentie cazul lor si gasirea unei solutii ca acestia sa aiba acces la dosarul Revolutiei si ca, intr-o anumita masura, garanteaza ca acest dosar va ramane complet. Revolutionarii si-au exprimat ingrijorarea ca se vor fura documente din dosarul, de peste 800.000 de pagini, al Revolutiei din 1989.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22