Basescu doi

Argumentele in favoarea constituirii aliantei PSD cu PD-L, invocate atat de Traian Basescu, cat si de partea pragmatica a electoratului, sunt deja cunoscute si intoarse pe toate fetele. In cele trei saptamani in care s-a format contestatul guvern Boc a fost timp de reflectie. Degeaba insa. Obsedanta intrebare persista: nu e compromisul prea mare? Nu trebuia oare acceptata conditia, santajista si aberanta, e drept, impusa de liberali, aceea de a i se da functia de prim-ministru lui Tariceanu si de a reface astfel din propriile ruine alianta din 2004?
Emotional vorbind, da, desi nu trebuie ignorat faptul ca electoratul PD-L este in aceeasi masura anti-PSD si anti-PNL. La fel cum electoratul PNL este anti-basescian, si nu liberal, din moment ce a suportat fara mofturi cei doi ani de coabitare cu PSD si ar fi acceptat acum fara probleme o guvernare cu acesta. Doctrinele au fost aruncate cu dispret la cos nu cu ocazia "aliantei imposibile" PSD-PD-L, ci in momentul suspendarii presedintelui, a complicitatii dintre liberali si social-democrati pentru scoaterea PD de la guvernare si continuarea la nivel legislativ a acestei complicitati pana in ultima secunda. Un exemplu este sedinta de final a Comisiei juridice, cand PSD si PNL au votat impreuna impotriva inceperii urmaririi penale a lui Adrian Nastase. Sau trocul pentru numirea lui Vacaroiu la sefia Curtii de Conturi.
Pragmatic vorbind, alianta PD-L cu PNL ar fi fost la fel de nociva, ba chiar mai rea decat cea la care asistam acum. Chiar daca Basescu ar fi trecut peste logica politica, peste frustrarile personale si peste comportamentul deplorabil al PNL din 2005 incoace, dandu-i lui Tariceanu postul de premier, acesta nu ar fi devenit brusc mai performant, mai putin haotic in administrare si mai putin aservit clientelei politice si propriilor baroni. Iar liberalii nu ar fi avut unde sa descopere profesionismul si probitatea, acele "resurse de cadre" capabile de o buna guvernare. Caci, daca le-ar fi avut, de ce au defilat doi ani cu Adomnitei, Chiuariu, Pacuraru, David sau altii de aceeasi factura? Cu cabinetul Boc in fata, se impune comparatia. Andronescu pe langa Adomnitei este o savanta, soarta Pactului pentru Educatie avand ceva mai multe sanse sub doamna rector, care macar s-a obosit sa-l citeasca, decat daca predecesorul sau ajungea din nou ministru. Este vreo deosebire intre clanul Mazare, al carui produs este ministrul Mediului, Nemirschi, si clanul Fenechiu, care a cadorisit tarisoara si probabil ar fi facut-o iarasi, cu trei ministri care ar putea intra in analele submediocritatii? Dar intre Gabriel Oprea de la Interne, milionarul care isi incasa de la parlament banii pentru chirie, si Cristian David, autorul Logan-urilor de 70.000 de euro, cel care in ultimele zile ale mandatului (11 decembrie) nu s-a jenat sa mai dea un tun, emitand un ordin prin care permite propriilor angajati sa-si cumpere locuintele de serviciu la preturi modice, in rate si cu dobanda de 5% pe an, la credite in lei, este vreo deosebire? Marian Sarbu, de la Munca, este un veritabil profesionist prin comparatie cu Paul Pacuraru, iar Pogea si Videanu, spre deosebire de Vosganian, stiu diferenta dintre taxe si impozite.
Lasand deci la o parte faptul ca existau premise solide pentru mentinerea imposturii liberale la nivel guvernamental intr-o perioada cum nu se poate mai complicata, alianta PD-L-PNL ar fi fost garantia mentinerii blocajului institutional dintre palatele Cotroceni si Victoria, al nesfarsitelor scandaluri alimentate de media aservita si, in ultima instanta, al unei previzibile tradari liberale inainte de alegerile prezidentiale. Asa cum PNL a mers la locale pe mana lui Oprescu, la fel ar fi facut si la prezidentiale.
Dincolo insa de toate acestea, Alianta PD-L-PNL ar fi avut insa avantajul enorm de a da satisfactie la un nivel doctrinar superficial electoratului de dreapta. Dar mai ales ar fi conservat electoratul PD-L si pro-Basescu, unul care se pozitioneaza emotional, care se raporteaza mai putin la performantele economice (desi lucrul acesta devine discutabil in perioade de criza) si mai mult la marile chestiuni pentru care a votat Alianta D.A. in 2004 si a sustinut PD-L si pe presedinte de atunci incoace: anticoruptia, functionarea justitiei, reforma administratiei si a Constitutiei, lustratia. Chiar daca intr-o guvernare PD-L -PNL esecul acestor proiecte era previzibil, se prezervau, in schimb, speranta si increderea, capacitatea de mobilizare in sustinerea acestora.
Cat priveste guvernul minoritar - solutie invocata de o parte a electoratului democrat-liberal pentru care compromisul este cu adevarat inacceptabil si imoral, mai ales dupa dezamagirea produsa de abandonul impardonabil al lui Stolojan, de numirea lui Predoiu la Justitie sau a altor figuri de trista celebritate precum Udrea, Oprea si Nemirschi -, aceasta ar fi fost cea mai proasta varianta. Un guvern santajabil, instabil, atacat din toate partile si pe toate canalele media. Un guvern sub care criza economica si cea politica ar fi ajuns intr-adevar de necontrolat.
Cealalta varianta ar fi fost trecerea obligata a PD-L in opozitie si constituirea aliantei PNL-PSD. De abia in acest caz se putea vorbi de o "monstruoasa coalitie". Proiectul a esuat la milimetru, asa cum a aratat Viorel Hrebenciuc intr-un interviu in revista 22, si asta doar din cauza ca baronii PSD au refuzat continuarea rafuielii cu Basescu, adevaratul si singurul program politic al liberalilor. Pe de alta parte, ambele solutii, desi catastrofale in planul guvernarii, ar fi conservat o buna parte din electoratul lui Basescu.
Cu atat mai mult se ridica, in aceste conditii, intrebarea: ce variante de rezerva au PD-L si Basescu pentru a recupera, fie si partial, electoratul pierdut prin alianta cu PSD, in vederea alegerilor de anul acesta, pe care nu am nicio indoiala ca presedintele vrea sa le castige? Un prim raspuns ar putea fi continuarea marilor dosare de coruptie, mentinerea lui Morar la DNA si a lui Kövesi la Parchetul General, refacerea Codului Penal si, mai ales, votul din parlament pentru inceperea urmaririi penale a lui Nastase si Serban Mihailescu (deocamdata), care ar demonstra ca PSD si PD-L nu au batut palma si pe acest subiect in timpul marii imparteli. Lucrul nu e simplu. Faptele de arme ale liberalului Predoiu nu sunt cea mai buna garantie, iar opozitia gruparii penale din PSD si PNL va fi acerba si va distorsiona mesajul, si asa subtiat. Continuarea intr-o forma edulcorata a luptei impotriva coruptiei nu va fi insa un panaceu pentru dezamagirea profunda a electoratului pro-basescian. Motiv pentru care asul din maneca ar putea fi reforma constitutionala. Raportul comisiei de la Cotroceni va fi lansat in dezbatere publica dupa 15 ianuarie si, probabil, va reusi sa suscite interesul partii active a societatii civile. Conditia reusitei acestuia este sa nu se lase impresia ca alianta PSD-PD-L, cu masinaria de vot aferenta, a fost creata si pentru a-i da lui Basescu posibilitatea sa-si mareasca exagerat prerogativele prezidentiale. Aceasta va fi, fara indoiala, principala linie de atac a PNL, indiferent daca Basescu intentioneaza, asa cum a spus-o, doar sa reglementeze raporturile dintre institutii si functionarea statului de drept.
In mod evident, insa, presedintele nu poate miza decat partial pe recuperarea electoratului PD-L, motiv pentru care va atenta la cel al PSD. Pentru asta este insa nevoie de politici de stanga, de satisfacerea promisiunilor electorale, de politici bugetare de criza si de o buna relatie cu baronii pesedisti. Pentru acest electorat, Basescu trebuie sa se reinventeze. Prietenoasele intalniri cu ministrii, mesajele pacifiste, postura de tatuc al tuturor romanilor sunt menite a schimba imaginea de presedinte conflictual si de a demonstra ca ea s-a datorat exclusiv liberalilor. Interesul national inainte de toate pare a fi noul slogan basescian. Complicata echilibristica intre sacrificarea principiilor pe altarul interesului national va fi cel mai interesant spectacol politic oferit de acest Basescu doi pentru castigarea alegerilor.