Beirut: Peste 100 de morți și 4.000 de răniți după explozia a 2.750 de tone de azotat de amoniu

Laurentiu Gheorghe | 05.08.2020

Explozia puternică care a zguduit marți capitala Libanului, Beirut, a provocat moartea a peste 100 de oameni și mai sunt și alte victime sub dărâmături, a declarat miercuri șeful Crucii Roșii libaneze.

Pe aceeași temă

George Kettaneh, șeful Crucii Roșii libaneze, a declarat prin telefon pentru postul TV LBCI că se coordonează cu Ministerul Sănătății de la Beirut pentru ca morgile din oraș să preia cadavrele, deoarece spitalele sunt complet depășite de numărul mare al victimelor.

„Până în prezent, peste 4.000 de persoane au fost rănite şi peste 100 au fost ucise. Echipele noastre continuă căutările şi operaţiunile de salvare în zonele adiacente”, a mai declarat reprezentatul Crucii Roșii libaneze.

Explozia de marți din depozitele portuare unde erau substanțe extrem de explozive a fost cea mai puternică de la terminarea războiului civil din Liban și agravează criza economică cu care se confruntă țară, suprapusă cu pandemia de Covid-19.

Președintele Libanului, Michel Aoun, a declarat că 2.750 de tone de azotat de amoniu, substanță utilizată în industria îngrășămintelor și a explozivilor erau depozitate de șase în port, fără măsuri de siguranță, lucru „total inacceptabil”.

Premierul Hassan Diab a cerut tragerea la răspundere a celor vinovați de neglijența criminală, adăugând că „cei răspunzători vor plăti greu”.

Ambasada SUA de la Beirut a avertizat rezidenții despre rapoartele privind gazele toxice eliberate de explozie și în incendiul care i-a urmat, îndemnând oamenii să rămână în interior și să poarte măști de protecție.

„Multe persoane lipsesc. Oamenii întreabă la departamentul de urgență despre cei dragi și este dificil să se caute noaptea, deoarece nu există energie electrică ”, a declarat pentru Reuters ministrul Sănătății, Hamad Hasan.

Filmările exploziei și transmise pe rețelele de socializare arată o coloană de fum care se ridica din port, urmată de o explozie enormă, care trimite un nor alb și o minge de foc în cer. Cei care filmau incidentul din clădiri înalte, de la peste 2 km de port, au fost doborâți efectiv de unda de șoc.

Articolul inițial:

UPDATE - "Este inadmisibil ca o încărcătură de nitrat de amoniu, estimată la 2.750 tone, să fie prezentă de şase ani într-un depozit fără măsuri de precauţie", a declarat premierul în faţa Consiliului Suprem de Apărare reunit în şedinţă de urgenţă.

"Este inacceptabil şi nu putem să păstrăm tăcerea în această problemă", a adăugat şeful executivului libanez, conform informaţiilor oferite de un purtător de cuvânt în cadrul unei conferinţe de presă.

Nitratul de amoniu este un îngrăşământ chimic şi, totodată, o componentă a explozibililor.

"Nu vom cunoaşte liniştea până când nu vom găsi persoana responsabilă pentru ceea ce s-a întâmplat ca să dea socoteală", a promis premierul.

Consiliul Suprem de Apărare a recomandat guvernului să declare "stare de urgenţă" timp de două săptămâni în Beirut. În această perioadă, o "putere militară supremă va fi responsabilă de toate prerogativele în materie de securitate", potrivit comunicatului dat publicităţii la încheierea reuniunii.

Guvernul libanez se va întruni miercuri într-o şedinţă de urgenţă.

***

O explozie masivă a zguduit orașul Beirut, capitala Libanului, marți, în contextul în care se așteaptă verdictul în cazul uciderii fostului prim-ministru Rafik Hariri în 2005. Cel puțin 78 d eoameni au murit și 4.000 au fost răniți. Libanul a decretat trei zile de doliu național începând de miercuri.

ACTUALIZARE 7.50. Vor fi trei zile de doliu național în Liban, începând de miercuri.

ACTUALIZARE 7.30. Președintele SUA, Donald Trump, este convins că explozia este un atac, el făcând referire la oficialii militari americani care „par să creadă” că explozia nu a fost întâmplătoare, în ciuda informaţiilor oficiale transmise de autorităţile libaneze. Oficialii americani de la Pentagon îl contrazic însă şi spun că nu există nicio indicaţie că explozia de la Beirut a fost un atac.

ACTUALIZARE 7.00. Cel puțin 78 de persoane au fost ucise și 4.000 rănite în explozia masivă care a zguduit capitala libaneză, Beirut, a declarat pentru Reuters ministrul sănătății din Liban, scrie CNN.

ACTUALIZARE 2.00. Premierul Hassan Diab a anunţat că aproximativ 2.750 de tone de nitrat de amoniu erau stocate în depozitul portului din Beirut unde s-a produs marţi explozia care a provocat victime şi daune fără precedent în capitala libaneză, transmite miercuri AFP.

"Este inadmisibil ca o încărcătură de nitrat de amoniu, estimată la 2.750 tone, să fie prezentă de şase ani într-un depozit fără măsuri de precauţie", a declarat premierul în faţa Consiliului Suprem de Apărare reunit în şedinţă de urgenţă.

ACTUALIZARE 00.15 Cel puțin 73 de oameni au murit în urma exploziei, anunță autoritățile din Liban.

ACTUALIZARE 00.00 Ambasada Statelor Unite din Beirut îndeamnă persoanele aflate în zona deflagrației să „rămână în case și să poarte măști dacă au acces la ele”, în condițiile în care există informații că în urma exploziei au fost eliberate gaze toxice în atmosferă.

ACTUALIZARE 23.40 Organizația de ajutor pentru copii „Save the Children” avertizează că în condițiile haosului din Beirut, mai mulți copii rătăciți de familiile lor ar putea să fie răniți și în pericol după ce explozia „a pulverizat străzi întregi”.

„Suntem șocați și devastați de explozia de azi. Bilanțul deceselor ar putea să nu fie cunoscut timp de multe zile, dar ceea ce știm într-un dezastru ca acesta este că mulți copii pot fi răniți, șocați și rătăciți de părinții lor”, a spus Jad Sakr, directorul organizației din Liban. „Este vital ca cei mici și familiile lor să aibă acces la serviciile de urgență de care au nevoie, inclusiv de îngrijiri medicale și de protecție emoțională și fizică”, a adăugat el.

Reprezentanții organizației spun, de asemenea, că spitalele sunt „complet copleșite” și că supraaglomerarea face ca un număr mare de oameni să nu poată fi îngrijiți.

ACTUALIZARE 22.45 Autoritățile de la Beirut anunță că cel puțin 50 de oameni au murit și aproximativ 2750 sunt răniți.

ACTUALIZARE 22.30 Ministrul Sănătății libanez anunță că bilanțul morților în urma exploziei din Beirut a ajuns la 40.

ACTUALIZARE 22.20 Un politician libanez, secretarul general al partidului Kataeb, a murit în urma rănilor survenite după explozia care a zguduit marți seară orașul Beirut, scrie CNN.

ACTUALIZARE 21.55 Cel puțin 27 de oameni au murit și peste 2500 de oameni sunt răniți, conform ultimelor informații.

ACTUALIZARE 21.40 Sute de oameni au fost spitalizați în capitala libaneză, iar autoritățile se tem că numărul morților este uriaș după exploziile care au zguduit Beirutul. Camerele de urgență ale spitalelor sunt deja pline de oameni răniți, iar unul dintre spitalele mari din oraș nu mai poate primi noi pacienți din cauza supraaglomerării dar și pentru că explozia a afectat o parte a clădirii.

Crucea Roșie Libaneză face un apel la oameni să doneze sânge pentru a îi ajuta pe răniții care se află acum în spitale.

ACTUALIZARE 21.15 Aproximativ 400 de răniți în urma exploziei au fost duși la unitatea de urgență a spitalului Hotel Dieu, conform unei asistente medicale.

ACTUALIZARE 21.00 Explozia s-a resimțtit la 240 de kilometru până în Cipru, iar unii dintre locuitorii insulei mediteranene au crezut că este vorba de un cutremur.

ACTUALIZARE 20:30 În jur de 10 pompieri libanezi din Beirut au fost dați dispăruți în urma exploziei care a zguduit orașul marți, a anunțat guvernatorul orașului, Marwan Abboud. El a adăugat că scenele din oraș îi amintesc de exploziile nucleare de la Hiroshima și Nagasaki.

Întrebat de reporteri dacă focul a fost sursa exploziei, guvernatorul a răspuns: „Nu știm. A fost un incendiu, apoi pompierii au venit să îl stingă. Apoi a avut loc explozia și pompierii nu mai sunt de găsit. Îi căutăm în aceste momente.

Totul îmi aduce aminte de ce s-a întâmplat în Japonia, la Hiroșhima și Nagasaki. În viața mea nu am văzut distrugere la această scară”.

ACTUALIZARE 20:20. Scene haotice pe străzile și în spitalele din Beirut: o mulțime de răniți ajung la secțiile de urgență cu sângerări, membre rupte și plini de bucăți de sticlă, scrie CNN.

ACTUALIZARE 20:15. Cele două explozii ar fi avut loc la un depozit de artificii și la un depozit de chimicale. Înainte de prima explozie, în fumul care ieșea din incendiul inițial au început să explodeze artificii, după care a urmat deflagrația.

ACTUALIZARE. Oficialii libanezi au anunțat că 10 oameni au murit în urma exploziei masive care a avut loc în Beirut.

------

Martorii de la fața locului spun că explozia a avut loc în zona portuară a orașului, iar alte informații neconfirmate spun că a avut loc și o a doua explozie. Într-o filmare postată pe rețelele sociale poate fi văzut un nor de fum în formă de ciupercă urmat de suflul exploziei.

Un tribunal ONU urma să dea verdictul în procesul pentru asasinarea lui Rafik Hariri printr-un atac cu bombă în 2005. Cei patru bărbați, judecați în absență, sunt membri ai grupării șiite Hezbollah, care a negat consistent că a avut vreun rol în asasinarea lui Hariri.

A doua posibilă explozie ar fi avut loc la locuința lui Hariri din oraș.

Conform ultimelor informații mai mulți oameni sunt blocați sub dărâmături, iar ministrul Sănătății libanez a vorbit de un număr mare de răniți și de daune foarte mari.

O mulțime de clădiri au fost afectate de explozie, inclusiv un sediu al CNN din oraș, iar un nor roșu de fum a plutit deasupra orașului după deflagrație, în timp ce echipe de pompieri au încercat să stingă focul rezultat din explozie.

Locuințe aflate și la 10 kilometri distanță ar fi fost afectate de suflul exploziei, conform martorilor oculari, iar mai multe filmări de la fața locului arată mașini răsturnate sau distruse. O locuitoare a orașului aflată la mai mulți kilometri de locul exploziei spune că geamurile locuinței i-au fost sparte, iar deflagrația „s-a simțit ca n cutremur”.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22