Pe aceeași temă
Cancelarul Germaniei considera referendumul de duminica “o clarificare” a pozitiei grecesti. Potrivit purtatorului de cuvant al Executivului de la Berlin, in acest moment nu exista o baza pentru negocierea unui nou pachet de salvare a Atenei.
„În lumina deciziei pe care a luat-o ieri poporul grec, nu există condiţii, în prezent, în vederea intrării în negocieri cu privire la un nou program de ajutorare”, a declarat Steffen Seibert, citat de DPA, transmite Digi24.
„Uşa negocierilor rămâne deschisă”, a mai spus Seibert, dar a subliniat ca exista sanse minime pentru un acord rapid cu Atena.
Prin votul de la referendumul de duminica, grecii au decis sa respinga principiul ajutorarii europene, care are la baza solidaritatea si efortul individual, mai puncteaza purtatorul de cuvant al Cancelarului Merkel.
- Peste 61% din alegătorii greci au votat NU la referendumul de duminică, respingând măsurile de austeritate cerut de creditorii internaționali, cu riscul unei ieșiri din zona euro.
Grecia a votat un Big NO, a spus premierul Alexis Tsipras, pecizând că asta nu înseamnă o ruptură de Europa, ci doar o consolidare a puterii de negociere cu creditorii internaționali.
Un semnal ciudat l-a dat chiar unul dintre principalii promotori ai referendumului si ai politicii anti-austeritate. La scurt timp dupa anuntarea unui succes categoric pentru tabara anti-austeritate, ministrul grec de Finante a demisionat.
Pe blogul său, Varoufakis scrie că a considerat de datoria sa să-l ajute pe Tsipras să folosească pe deplin și așa cum crede de cuviință capitalul oferit de poporul grec prin referendumul de duminică.
El confirmă în mesajul său că unii dintre partenerii europeni, oficiali ai Eurogroup, ar prefera să nu-l vadă la meetingurile de negociere a unui eventual nou acord.