Pe aceeași temă
La Camera Deputaților s-au înregistrat pe parcursul acestui an 603 proiecte și inițiative legislative, dintre care 94 au devenit legi, numărul total al deputaților s-a micșorat cu 10 iar DNA a adresat 10 cereri de încuviințare a arestării preventive a unor deputați, arată bilanțul realizat de Agerpres.
În cele două sesiuni parlamentare din anul 2014, la Camera Deputaților au fost înregistrate 603 proiecte și inițiative legislative. Dintre acestea, doar 94 au parcurs toate etapele legislative în cele două Camere ale Parlamentului și la promulgare pentru a deveni legi, restul aflându-se fie la comisii, fie pe ordinea de zi a plenului, fie la Senat în procedură, fie la promulgare, fie contestate la Curtea Constituțională.
Dintre proiectele înregistrate la Cameră, 104 au fost pentru aprobarea unor ordonanțe ale Guvernului.
Printre cele mai importante legi care au trecut de Cameră în acest an se numără proiectul de lege privind aprobarea OUG nr. 35/2014 pentru completarea Legii energiei electrice și a gazelor naturale, prin care se urmărește ca până la 31 decembrie 2018 producătorii de gaze naturale să fie obligați să încheie tranzacții pe piețele centralizate din țara noastră, în mod transparent și nediscriminatoriu, pentru vânzarea unei cantități minime de gaze naturale din producția proprie destinată consumului intern.
Un alt proiect de lege important care a fost adoptat de Camera Deputaților este cel prin care se reduce CAS cu 5 puncte procentuale la angajator. El a fost promovat prin ordonanță de urgență a Guvernului.
Un proiect destul de controversat, dar așteptat în domeniu, depus cu mult timp în urmă la Parlament, este Codul silvic. Acest proiect se află pe ordinea de zi a plenului după ce a fost pus în dezbatere pentru mai multe luni la Comisia de mediu a Camerei Deputaților.
Două proiecte la fel de controversate sunt și cel privind pensiile speciale pentru parlamentari, proiect care se află la Comisia pentru muncă și cel privind amnistia și grațierea, care a fost respins de plenul Camerei Deputaților.
Opt motiuni simple depuse si respinse
Parlamentarii Opoziției au fost extrem de activi în ce privește moțiunile simple, inițiind și depunând opt la Camera Deputaților pe durata anului 2014. Toate au fost respinse iar una a fost depusă de două ori.
În luna februarie, deputați ai Grupului parlamentar al Partidului Democrat Liberal și ai Grupului parlamentar al Partidului Poporului — Dan Diaconescu au depus moțiunea simplă "Îmbogățirea baronilor PSD-PNL sau rețeta teleînzăpezirii marca Ponta". Semnatarii moțiunii au menționat că acest document "îi este dedicat" ministrului marilor proiecte, Dan Șova, și "eforturilor sale pentru a cântări cele 2,26 tone de zăpadă, un efort măreț pentru un ministru al marilor proiecte". Moțiunea a fost dezbătută și respinsă de plen.
În luna martie, la Cameră au fost depuse trei moțiuni simple, două au fost dezbătute și respinse și a treia, la prima depunere nu a fost discutată pentru că nu a întrunit condițiile necesare dezbaterii iar la a doua depunere a fost respinsă.
Moțiunea simplă "O reformă a administrației fără consens nu are succes!", inițiată de deputați ai PDL și PP-DD, nu a putut fi discutată, deoarece cinci dintre inițiatori și-au retras semnăturile și nu a mai îndeplinit condițiile dezbaterii, adică să fie semnată de minimum 50 de deputați.
Moțiunea simplă "Sectorul energetic ruinat de mafia PSD-istă", depusă de parlamentari ai PDL și neafiliați, a fost respinsă. Aceeași soartă au avut-o și moțiunea simplă "Guvernul Ponta 3 amenință viața pacienților: amână lista medicamentelor compensate", depusă de deputații PNL.
Moțiunea "O reformă a administrației fără consens nu are succes!" care nu a fost dezbătută inițial, a fost îmbunătățită și depusă din nou. Ea a fost respinsă de plen.
În luna iulie a fost depusă, dezbătută și respinsă moțiunea simplă "PSD are alergie la justiție", aparținând deputaților PDL și PNL.
În septembrie sunt depuse două moțiuni — "Ministerul M.T.O. — Minciună, Taxare, Oprirea economiei" și "PSD amanetează educația pentru a achiziționa voturi" — inițiate de PDL și PNL. Ambele au fost respinse.
În octombrie mai este depusă o moțiune simplă, ultima din acest an, "Românii de pretutindeni, victimele unui actor netalentat și dezinteresat", inițiată de PNL și PDL, respinsă de plenul Camerei Deputaților.
Deputati care au plecat din Parlament spre puscarie
În anul 2014 numărul deputaților s-a redus cu 10, unii dintre aceștia pierzându-și mandatul iar alții dându-și demisia din Cameră. Aceștia sunt: Relu Fenechiu (PNL), Mircea Grosaru (grupul minorităților), Vasile Bleotu (PSD), Maria Grapini (PC), Gheorghe Coman (PC), Dinu Giurăscu (PC), Alin Petrache (PSD), Dan Nica (PSD), Viorel Hrebenciuc (PSD) și George Scutaru (PNL).
Fostul ministru al Transporturilor și fost deputat liberal Relu Fenechiu și-a pierdut mandatul după ce a fost condamnat definitiv pe 30 ianuarie de Înalta Curte de Casație și Justiție la cinci ani de închisoare cu executare în dosarul "Transformatorul".
Vasile Bleotu și-a dat demisia din Parlament din motive personale iar Mircea Grosaru a decedat. Maria Grapini și Dan Nica și-au dat demisia după ce au câștigat mandate de europarlamentari la alegerile din luna mai.
Gheorghe Coman și-a pierdut mandatul după ce a fost condamnat definitiv de magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție la un an de închisoare cu executare, într-un dosar în care este acuzat de folosirea influenței de către un om politic pentru a obține bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.
Alin Petrache și-a prezentat demisia în plenul Camerei Deputaților pentru că a fost ales în funcția de președinte al Comitetului Olimpic și Sportiv Român. Dinu C. Giurescu a optat pentru funcția de vicepreședinte al Academiei Române și și-a dat demisia din Camera Deputaților.
Viorel Hrebenciuc și-a dat demisia după ce DNA a cerut arestarea sa preventivă în cazul retrocedărilor de păduri.
Anul 2014 i-a făcut pe 10 dintre deputați să se confrunte cu DNA, care a cerut Camerei Deputaților încuviințarea arestării lor preventive sau percheziții la domiciliu. Este cazul deputaților Viorel Hrebenciuc (PSD), Ioan Adam (PSD), Gheorghe Coman (PC), Marko Attila (UDMR), Cătălin Teodorescu (PDL), Titi Holban (UNPR), Vlad Cosma (PSD), Ion Diniță (PC), Florin Popescu (neafiliat), Mircea Roșca (PNL).
Deputații au votat împotriva încuviințării arestări preventive pentru Vlad Cozma, Florin Popescu și Titi Holban. În cazul deputaților Ion Diniță, Marko Attila, Cătălin Teodorescu, Mircea Roșca, Gheorghe Coman și Ioan Adam plenul a decis ridicarea imunității parlamentare. Viorel Hrebenciuc și-a dat demisia înainte de a fi dezbătută și votată cererea DNA de încuviințare a arestării preventive.