Birchall a aflat din presă de excludere. Gușă vrea să revină în PSD și să o dea jos pe Dăncilă

Dora Vulcan | 13.11.2019

Birchall spune că a aflat din presă de excluderea sa din PSD, Gușă spune că va reveni doar ca să o dea jos pe Dăncilă iar primarul Bacăului crede că adevărul deranjează.

Pe aceeași temă

Birchall a fost exclusă, după o tentativă eșuată de demitere a sa de la conducerea Ministerului Justiției, pentru opiniile critice la adresa Secției speciale de investigare a magistraților, pe care a vrut să o desființeze după ce raportul GRECO a calificat structura ca o ”anomalie”, Cosmin Necula, primarul Bacăului, pentru că a spus că pesediștilor le-a fost rușine să ”tragă” în campanie pentru Dăncilă, iar Gușă pentru că ar fi făcut campanie anti-PSD în ciuda susținerilor sale că i s-ar datora înfrângerea ”antiromânului” Barna. El spune că revine în PSD ca să o debarce pe Dăncilă.

Fostul ministru al Justiției Ana Birchall, proaspăt intratul în PSD Cozmin Gușă și primarul Bacăului, Cosmin Necula, au fost excluși marți seară din PSD, în prima ședință de partid de după primul tur de scrutin al prezidențialelor, într-o atmosferă extrem de tensionată. Țipete și acuze reciproce se auzeau până în stradă, pe care și le-au adus președintele Viorica Dăncilă cu unii dintre membrii Comitetului Executiv al partidului, deliciul fiind făcut de acuzațiile lui Manda care a făcut-o proastă pe Dăncilă și Dăncilă care a ieșit să-și refacă machiajul după o repriză de plâns, cu o convertire a acestor țipete în zâmbete forțate în conferința de presă de după ședință în care Olguța Vasilesc, nevasta lui Manda, a depus mărturie despre bărbăția lui Manda, pe care i-o pusese la îndoială Dăncilă.

Victime au căzut cei trei, care, din motive diferite, au fost excluși din partid.

”Astă seară, am aflat cu surprindere, din presă, că am fost exclusă din PSD, adică din partidul în care am muncit o viață întreagă, fără ca macar sa fi fost invitata la sedinta sa aud "capetele de acuzare" si sa pot raspunde.
În ciuda acestei atitudini de neînțeles din partea colegilor mei, nu mă voi dezice de valorile care m-au ghidat pe parcursul întregii mele cariere politice: justiția, profesionalismul, responsabilitatea, valorile europene și euroatlantice.
Plec din acest partid cu conștiința curată că am gestionat agendele instituțiilor pe care le-am condus, cu echilibru, seriozitate și profesionalism. Susțin în continuare că valoarea, profesionalismul și cinstea trebuie să primeze în orice funcție din statul român, indiferent de culoarea politică.
M-am pus mereu în slujba romanilor, a Romaniei, și o voi face în continuare, fără nicio abatere de la acest deziderat.
În mod special, vreau să amintesc de mandatul excelent pe care l-am avut în fruntea Ministerului justiției, unde, alături de fostele mele colege și de foștii mei colegi, adevărați profesioniști ai dreptului, am muncit cu seriozitate, cu buna credinta, cu responsabilitate si profesionalism pentru a asigura respectul fata de lege, domnia legii, pentru a apropia actul de justiție de români,
începând astfel un proces de recâștigare a încrederii în actul de justiție din România, greu încercată în ultimii 3 ani.
Adresez mulțumiri reprezentanților presei care au reflectat cu bună credință activitatea mea din ultimii ani.
Merg cu încredere înainte, înarmată cu multă răbdare și cu credința că in Romania lucrurile se vor așeza pe un făgaș normal”,
a scris Ana Birchall pe pagina sa de Facebook

(sublinierile aparțin redacției)

Prestația lui Birchall a fost atipică pentru PSD, de unde și trimiterea la procesul ”de recâștigare a încrederii în actul de justiție din România, greu încercată în ultimii 3 ani.

Faptul că ministrul Justiției Ana Birchall a fost critică la adresa secției speciale de anchetare a magistraților a atras furia liderilor PSD dar și a premierului Viorica Dăncilă care i-a imputat lui Birchall, ca păreri personale, opiniile grupului de lucru interministerial, care a apreciat ca inoportună existența secției speciale.

Dăncilă a catalogat ca ”păreri personale” (la pachet cu un suav dezacord) opiniile grupului de lucru interministerial făcute publice de Birchall: ”păreri personale care nu ține (sic!) de poziția guvernului și PSD”.

Birchall comisese imprudența de a exprima ”părerile personale” ale grupului de lucru interministerial, care a apreciat, după o îndelungă analiză, exact ca grupul GRECO și Comisia de la Veneția, inoportună existența și funcționarea Secției speciale de investigare a magistraților. Dăncilă a trimis-o pe Birchall la judecata partidului chiar și după ce guvernul condus de ea fusese demis prin moțiune de cenzură.

Viorica Dăncilă a declarat că opiniile Anei Birchall legate de Secția de Investigare a Infracțiunilor în Justiție (SIIJ) sunt unele personale care nu reflectă poziția guvernului și a PSD, precizând că Birchall va fi pusă în discuția Comitetului Executiv al PSD.

„Sunt păreri personale. I-am atras atenția doamnei Birchall să nu se implice în justiție. Văd că vine cu propriile idei. Sunt păreri personale, nu ține (sic!) de poziția guvernului și PSD. Nu trebuie să mai intervenim în justiție. Vom avea o discuție. Au fost forte mulți colegi care vor această discuției. Acum suntem în campanie. În primul Comitet Executiv vom discuta aceste lucruri, pentru că nu aș vrea să se creadă că opiniile doamnei Birchall reprezintă poziția partidului”, a afirmat Viorica Dăncilă la acel moment.

Ana Birchall a anunţat, în luna septembrie, că grupul de lucru interministerial coordonat de minister a ajuns la concluzii preliminare referitoare la Secţia de investigare a infracţiunilor din justiţie, precizând că „sunt două concluzii şi niciuna nu susţine funcţionarea în această formă a acestei instituţii”.

Lui Birchall i s-a reproșat inclusiv aprecierea pe care i-a conferit-o public procurorul general al SUA, William P Barr, care a făcut referire la meritele sale în protejarea statului de drept, și care i-a atras invitația imediat după prima propunere de demitere a sa de la Justiție, respinsă, însă, de președintele Iohannis la pachet cu alte tentative de remaniere a guvernului.

Gușă: Este o decizie de etapă. Mă voi reînscrie în PSD după ce voi schimba această conducere

Patronul Realitatea TV, Cozmin Gușă, a fost exclus din PSD la ședința Comitetului Executiv, dar susține că aceasta este o decizie de etapă. Gușă anunță că va reveni în PSD și planul său este să o schimbe pe Viorica Dăncilă de la conducerea partidului.


”Am multe funcții, patron la Realitatea, președintele Federației Române de Judo, geopolitician. Nu vizez vreo funcție, că devin președinte, nu am această preocupare.

Mă voi reînscrie în PSD după ce voi schimba această conducere. PSD nu se poate reforma cu Viorica Dăncilă. Viorica Dăncilă, dacă ar manifesta putina intelepciune in această perioada in care își doreste sa ia mai multe voturi, ar trebui să fie mai modestă și mai corecta ca să-și prezerve funcția în PSD.

Eu cred că Viorica Dăncilă poate fi președintele Organizației de Femei a PSD”, a declarat Cozmin Gușă, marți, la Realitatea PLUS.

El a spus la Antena 3 că nu îl surprinde decizia liderilor PSD, iar obiectivul său, de a bloca intrarea în turul al doilea al alegerilor prezidențialelor a lui Dan Barna, a fost atins.

„Pe scurt, nici nu mă surprinde, dar nici nu schimbă nimic din strategia mea. Eu am anunțat de acum trei săptămâni când am intrat în PSD că am un proiect pe 10 ani – așa, de la 50 la 60 de ani -, să reușim să reformăm stânga, pentru că nu va fi foarte simplu. Eu m-am dus acolo ca să lucrăm să facem bine un partid care reprezintă expresia unei nevoi sociale în România (…)

Dar nu sunt deloc supărat, sunt chiar tonic, mă și distrez, pentru că eu planul mi l-am făcut, sunt în grafic. Când m-am înscris în PSD am spus că am scopul de a împiedica accederea lui Dan Barna în turul doi și să-i dau 3-4 procente candidatului stângii, care întâmplător astăzi este Dăncilă… asta am bifat. Și apoi mă interesa foarte tare ca nu USR-ul să fie alternativa la alegerile locale și parlamentare din 2020, ci PSD-ul”, a declarat Cozmin Gușă, la postul Antena 3.

Legat de excluderea sa din PSD, decisă de CEx al PSD de marți seară, Cozmin Gușă a spus că le mulțumește celor care au votat împotriva excluderii sale și că astfel sunt șanse pentru reformarea partidului.

„Eu am această convingere că doar fiind foarte corecți și transparenți putem să ajungem la un adevăr. Astăzi au fost 26 din acel CEx. Le mulțumesc. Le mulțumesc și celor care nu au votat pentru mine, ci împotriva mea pentru că au creat un eveniment care poate ajuta la reechilibrarea PSD-ului. România nu-și poate permite azi să nu aibă un partid de stânga major pentru că așa este textura și structura socială și socio-profesională în România. Restul sunt aventuri. Și din acest motiv, pentru că sunt convins că sunt aventuri, m-am inscris in partid in urmă cu trei săptămâni tocmai pentru ca să pot să ajut să ajungă în turul 2 Klaus Iohannis și Viorica Dăncilă, pentru că Barna e o aventură.

Funcția mea în PSD e de Cozmin Gușă. Dacă până acum în viața publică românească n-am avut această posibilitate să am o funcție de Cozmin Gușă ca să am autoritate, înseamnă că am muncit degeaba.

Eu nu vreau nici președinte, nici secretar general, nici președinte de consiliu național, nu vreau nimic. Eu vreau să pot să ajut la reformarea acestui partid, dar nu cu forța, cu spiritul blândeții. Eu am avut un proiect la momentul înscrierii în PSD pe care l-am schițat, și am vorbit despre necesitatea ca PSD, ca partid de stânga, să devină partidul românilor buni. Proiectul e „on going”.

Eu aș vrea cu acest partid să reușim în contrabalans la guvernarea de dreapta și sigur, printr-o reformă la PSD, să reechilibrăm, să aducem calmul în viața politică românească. Și să se termine odata cu această răutate! Românii s-au săturat: arestați-l pe ăla, Ghiță bucătarule. Ne-a schimbat si noua comportamentul public... Violenta asta e datorată, sau cauzata, violentei din viata politica românească a unor oameni care au alta agenda, lipsiti de cultura, care au generat aceasta atmosfera extrem de nepotrivita pentru ceea ce am vrea sa construim. Eu mi-am atins scopul, i-am adus lui Viorica Dăncilă in primul tur acele procente ca sa intre in turul 2 și Barna n-a intrat, si doi, am reusit ca USR sa nu devina alternativa pentru 2020. Acolo sunt si oameni de treaba la USR, dar liderii sunt oameni care nu joacă cu România pe tricou”, a mai spus Cozmin Gușă.

În plus, Gușă spune că lucrează la un proiect de reformă al PSD care se întinde pe un deceniu, pentru a construi un partid socialist european.

”Nu mă surprinde, dar nu schimbă nimic din strategia mea. Am un proiect de 10 ani ca să reformăm PSD. Eu știu ce e în CEX, mi-am dat seama ce o să fie. CEX poate să zică ceva, organizația din care faci parte să zică altceva. E un început de proiect. PSD a avut cel mai slab rezultat din istoria sa. Eu nu am deranjat cu nimic, nu am cerut nicio funcție.

Nu sunt deloc supărat, sunt chiar tonic, chiar mă și distrez. Eu am spus că vreau să blochez intrarea lui Dan Barna în turul 2 și să îi dau 3-4 procente candidatului PSD, care, întâmplător, este Viorica Dăncilă.

Eu mă chinui cu Dan Barna de mai mult timp, eu arăt apetența lui pentru bani și nu are nicio treabă că salvarea României. Televiziunea Realitatea are o anumită audiență care este mai de dreapta. Eu nu sunt editorialist, sunt patron. E o ciudățenie această decizie, dar eu îi înțeleg. Eu vreau ca PSD să devină partidul românilor buni. E performanță pentru Viorica. Am văzut că îmi zice Cozmin Gușă. Dacă voi nu mă vreți, eu vă vreau. Eu rămân simpatizant al PSD, chiar dacă nu mai sunt membru PSD.

Vreau să reformez PSD cu mulți dintre cei care au votat împotriva excluderii mele: Paul Stănescu, Marcel Ciolacu, Ionel Arsene, Daniel Tudorache.”, a declarat Cozmin Gușă, marți seară la Antena 3.

Președintele PSD, Viorica Dăncilă a declarat despre Cozmin Gușă, patronul Realității TV, revenit în partid la finele lunii octombrie în organizația Sector 1 PSD, că liderii formațiunii au decis în cadrul ședinței CEX excluderea sa din partid pentru că prezența sa nu este pe placul lor.

„Colegii au fost nemulţumiţi de atitudinea domnului Guşă. Modul în care s-a raportat la PSD a fost unul care nu a fost corect. Colegii au vorbit de o abordare obiectivă şi că în mijlocul nostru se regăsesc cei care se raportează la principiile social-democrate. În acest context a venit propunerea de excludere”, a precizat Viorica Dăncilă.

În plus, de readmiterea lui Gușă în PSD nu s-a știut la nivelul conducerii partidului. Iar afirmația lui Gușă că prezența sa a condus la înfrângerea lui Dan Barna (USR PLUS) de către candidatul social-democrat este negată de șefa PSD: „Eu cred că dacă la Sectorul 1 dl Guşă a adus acest aport, trebuie să se evidențieze, să îl vedem în rezultatul obținut la Sectorul 1. Deci nu putem să spunem că a fost un plus pe țară, mai ales că am văzut la Realitatea TV care a fost opinia legată de candidatul PSD și de PSD”, a spus Dăncilă la TVR.

Principalul motiv al excluderii lui Gușă este campania anti-PSD, mai explică Dăncilă: „Pentru că în momentul în care o campanie lipsită de obiectivitate, o campanie negativă, o campanie cu atac la persoană, nu poți să spui că te-a ajutat cu ceva”.

Pe 28 octombrie, Cozmin Gușă s-a înscris în PSD. Anunțul a venit de pe Facebook unde primarul Sectorului 1, Dan Tudorache, a publicat, o fotografie în care apare alături de Paul Stănescu și Cozmin Gușă, însoțită de textul „Prieteni vechi, proiecte noi, muncă în echipă”.

Primarul Bacăului, care a spus că pesediștilor ”le-a fost rușine să tragă pentru Dăncilă”, exclus și el din PSD

Cosmin Necula, primarul Bacăului, exclus marți seară din PSD, crede că adevărul deranjează foarte mult atât conducerea locală, cât și cea centrală a PSD.

Înainte să fie exclus, el a spus marți, pe Facebook, că în campanie multor PSD-iști „le-a fost rușine să tragă pentru Dăncilă”.

„Ceea ce pot să vă spun este că se pare că a spune adevărul deranjează foarte mult atât conducerea locală, cât și conducerea centrală a Partidului Social Democrat. Din informațiile pe care le-am aflat din interiorul acestui faimos CEX, pe care l-am crezut dispărut ca și excluderi din etapa Dragnea, se pare că am fost exclus la cererea expresă a lui Dragoș Benea, președintele PSD Bacău", a declarat Cosmin Necula, primarul municipiului Bacău la Digi 24.

Întrebat dacă crede că excluderea sa vine în urma postării pe care a făcut-o pe contul său de Facebook, în care a menționat faptul că „multor PSD-iști le-a fost rușine să tragă pentru Dăncilă”, Cosmin Necula a explicat că nu este o surpriză faptul că nu este un personaj comod pentru conducerea PSD.

„Am 19 ani în PSD și pot să vă spun că eu consider că a spune adevărul este o stare de normalitate. Prima oară când am spus că trebuie să ne retragem de la guvernare și doamna Dăncilă trebuie să își dea demisia din funcția de premier a fost acum șase luni, deci nu este o supriză faptul că nu sunt un personaj comod pentru conducerea PSD.

Dar, eu cred până la urmă că este foarte important să facem ceea ce este cel mai bine pentru țară și ceea ce este cel mai bine pentru cetățenii pe care îi reprezentăm, noi, cei de stânga, nu doar să ascultăm orbește niște reguli de partid, impuse de vreun comitet executiv sau de un președinte de organizație locală. PSD-iștii pe care îi cunosc, oameni de stânga, s-au simțit obidiți de foarte multe ori, să vină cu un candidat care nu reprezintă nici stânga, și care din punctul meu de vedere nu reprezintă nici Partidul Social Democrat”, a explicat Cosmin Necula.

Necula: Conducerea PSD și-a bătut joc de banii muncipiului Bacău

„Pentru mine cel mai important este municipiul Bacău, am foarte multe proiecte. Principalul scandal pe care l-am avut cu conducerea atât locală, cât și centrală a PSD, a ieșit din faptul că efectiv și-au bătut joc de banii muncipiului Bacău și au luat peste 100 de milioane din banii municipiului și au dat înapoi doar 30 de milioane. Deci, de la banii pe care i-au luat de la Bacău a ieșit această problemă. Proiectele principale ale Bacăului sunt cele mai importante pentru mine și, pe de altă parte, vă pot spune că voi rămâne un om de stânga", a declarat Cosmin Necula.

Primarul Bacăului a scris, marți, pe Facebook, că rezultatele votului de duminică nu sunt o surpriză și că „multor PSD-iști le-a fost rușine să tragă pentru Dăncilă”: „O campanie în care Iohannis era deja câștigător, cu mulți PSD-iști cărora le-a fost rușine să tragă pentru Dăncilă, cu Barna care s-a făcut de râs lamentabil și cu un scor neașteptat de bun pentru Mircea Diaconu. Nicio surpriză că Iohannis a câștigat detașat, nici nu s-a chinuit prea tare. Poate a avut doar emoții ca nu cumva să intre Barna în turul 2 și să îi facă o viață foarte grea".

Primarul Bacăului se întreabă, în aceeași postare, dacă Viorica Dăncilă ar trebui să mai rămână la conducerea PSD: „A fost prima campanie la prezidențiale în care PSD s-a chinuit să-și aducă propriul candidat în turul doi și a obținut cel mai mic scor din istorie. Nu poți să fii mulțumit cu așa ceva niciodată! Să vrei să fii măcar pe locul 2 ca să te salvezi. Mă întreb la ce bun să fie Dăncilă președintele PSD în continuare? Pe cine oare o ajuta?".

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22