Pe aceeași temă
Președintele PSD, Viorica Dăncilă, a primit o replică foarte dură din partea fostului ministru al Justiției, Ana Birchall, după ce fostul premier a justificat excluderea lui Birchall din PSD din cauza declarațiilor pe care exclusa le-ar fi făcut pe teme de justiție.
Exclusă marți din PSD, excludere despre care spune că a aflat din presă, Ana Birchall demontează declarațiile făcute de fostul premier, președinte al PSD și răspunde cu ironie acuzațiilor care i-au fost aduse de Dăncilă.
Birchall îi amintește lui Dăncilă că era în ”fișa postului” ei de ministru al Justiției să vorbească despre justiție și despre ”nenorocirile” pe care le-a găsit în legile justiției, făcute de ”comisia specială Iordache” în mandatul de premier al lui Dăncilă.
Ea spune că nu a făcut decât să respecte votul dat de români la referendumul pe justiție, din 26 mai, prin care i se cerea guvernului să pună ”punct greșelilor făcute în trecut în Justiție, să oprim asediul nefast asupra justiției și să începem să recâstigăm încrederea românilor că justiția și domnia legii chiar sunt respectate și aplicate.”
Birchall îi demontează ”minciunelele” lui Dăncilă: Nu ați fost lăudată în raportul MCV, dimpotrivă!
Mai mult, Birchall demontează și o ”minciunică” lansată de Dăncilă care susține că guvernarea sa ar fi fost lăudată în ultimul raport MCV.
”Mă îndoiesc că ați citit raportul, deși trebuia. Dacă l-ați fi citit, ați fi observat că NU sunteți deloc lăudată, ci mai degrabă criticată! În raportul MCV este lăudată exact acea perioadă în care mi-am exercitat mandatul, conform așteptărilor romanilor, același mandat pe care dvs. îl criticați!”, a scris Birchall pe Facebook.
Postarea integrală a fostului ministru al Justiției, Ana Birchall
În „prea marea sa înțelepciune”, ca sa nu spun altfel, pentru a justifica execuția mea din partid, d-na Dăncilă afirma:
"După alegerile europarlamentare, am hotărât cu toții că nu mai discutăm despre justiție, guvernul nu va interveni în niciun subiect legat de justiție. Ne-am învățat lecția şi nu vrem să mai repetăm greșelile făcute. Doamna Birchall a ieșit în spațiul public cu teme legate de justiție și acest lucru i-a deranjat pe colegi." "Faptul că a ieşit pe declaraţii pe justiţie fără să aibă acest drept, această posibilitate. Faptul că noi am înţeles votul de la europarlamentare şi de atunci nu am mai vorbit despre justiţie."
Păi doamna Dăncilă, era în fișa postului de ministru al justiției să vorbesc despre justiție, despre nenorocirile pe care le-am găsit în legile făcute și în timpul mandatul dvs. de "Comisia specială Iordache" de exemplu, despre asaltul asupra justiției, că doar nu era să vorbesc despre vreme sau despre broșe....
Cât despre "Ne-am învățat lecția şi nu vrem să mai repetăm greșelile făcute", tocmai asta am făcut în calitate de Ministru al Justiției: am respectat votul românilor de la referendum care ne cerea să punem punct greșelilor făcute în trecut în Justiție, să oprim asediul nefast asupra justiției și să începem să recâstigăm încrederea românilor că justiția și domnia legii chiar sunt respectate și aplicate.
P.S. Aseară am mai citit încă o minciunică, anume că dvs., d-na Dăncilă, ați fi fost lăudată în ultimul raport MCV! Mă îndoiesc că ați citit raportul, deși trebuia. Dacă l-ați fi citit, ați fi observat că NU sunteți deloc lăudată, ci mai degrabă criticată! În raportul MCV este lăudată exact acea perioadă în care mi-am exercitat mandatul, conform așteptărilor romanilor, același mandat pe care dvs. îl criticați!
***
Birchall a fost exclusă marți din PSD, după o tentativă eșuată de demitere a sa de la conducerea Ministerului Justiției, pentru opiniile critice la adresa Secției speciale de investigare a magistraților, pe care a vrut să o desființeze după ce raportul GRECO a calificat structura ca o ”anomalie”.
”Astă seară, am aflat cu surprindere, din presă, că am fost exclusă din PSD, adică din partidul în care am muncit o viață întreagă, fără ca macar sa fi fost invitata la sedinta sa aud "capetele de acuzare" si sa pot raspunde.
În ciuda acestei atitudini de neînțeles din partea colegilor mei, nu mă voi dezice de valorile care m-au ghidat pe parcursul întregii mele cariere politice: justiția, profesionalismul, responsabilitatea, valorile europene și euroatlantice.
Plec din acest partid cu conștiința curată că am gestionat agendele instituțiilor pe care le-am condus, cu echilibru, seriozitate și profesionalism. Susțin în continuare că valoarea, profesionalismul și cinstea trebuie să primeze în orice funcție din statul român, indiferent de culoarea politică.
M-am pus mereu în slujba romanilor, a Romaniei, și o voi face în continuare, fără nicio abatere de la acest deziderat.
În mod special, vreau să amintesc de mandatul excelent pe care l-am avut în fruntea Ministerului justiției, unde, alături de fostele mele colege și de foștii mei colegi, adevărați profesioniști ai dreptului, am muncit cu seriozitate, cu buna credinta, cu responsabilitate si profesionalism pentru a asigura respectul fata de lege, domnia legii, pentru a apropia actul de justiție de români, începând astfel un proces de recâștigare a încrederii în actul de justiție din România, greu încercată în ultimii 3 ani.
Adresez mulțumiri reprezentanților presei care au reflectat cu bună credință activitatea mea din ultimii ani.
Merg cu încredere înainte, înarmată cu multă răbdare și cu credința că in Romania lucrurile se vor așeza pe un făgaș normal”, a scris Ana Birchall pe pagina sa de Facebook, la aflarea veștii despre excluderea sa.
(sublinierile aparțin redacției)
Prestația lui Birchall a fost atipică pentru PSD, de unde și trimiterea la procesul ”de recâștigare a încrederii în actul de justiție din România, greu încercată în ultimii 3 ani.”
Faptul că ministrul Justiției Ana Birchall a fost critică la adresa secției speciale de anchetare a magistraților a atras furia liderilor PSD dar și a premierului Viorica Dăncilă care i-a imputat lui Birchall, ca păreri personale, opiniile grupului de lucru interministerial, care a apreciat ca inoportună existența secției speciale.
Dăncilă a catalogat ca ”păreri personale” (la pachet cu un suav dezacord) opiniile grupului de lucru interministerial făcute publice de Birchall: ”păreri personale care nu ține (sic!) de poziția guvernului și PSD”.
Birchall comisese imprudența de a exprima ”părerile personale” ale grupului de lucru interministerial, care a apreciat, după o îndelungă analiză, exact ca grupul GRECO și Comisia de la Veneția, inoportună existența și funcționarea Secției speciale de investigare a magistraților.
Dăncilă a trimis-o pe Birchall la judecata partidului chiar și după ce guvernul condus de ea fusese demis prin moțiune de cenzură.
Viorica Dăncilă a declarat că opiniile Anei Birchall legate de Secția de Investigare a Infracțiunilor în Justiție (SIIJ) sunt unele personale care nu reflectă poziția guvernului și a PSD, precizând că Birchall va fi pusă în discuția Comitetului Executiv al PSD.
„Sunt păreri personale. I-am atras atenția doamnei Birchall să nu se implice în justiție. Văd că vine cu propriile idei. Sunt păreri personale, nu ține (sic!) de poziția guvernului și PSD. Nu trebuie să mai intervenim în justiție. Vom avea o discuție. Au fost forte mulți colegi care vor această discuției. Acum suntem în campanie. În primul Comitet Executiv vom discuta aceste lucruri, pentru că nu aș vrea să se creadă că opiniile doamnei Birchall reprezintă poziția partidului”, a afirmat Viorica Dăncilă la acel moment.
Ana Birchall a anunţat, în luna septembrie, că grupul de lucru interministerial coordonat de minister a ajuns la concluzii preliminare referitoare la Secţia de investigare a infracţiunilor din justiţie, precizând că „sunt două concluzii şi niciuna nu susţine funcţionarea în această formă a acestei instituţii”.
Lui Birchall i s-a reproșat inclusiv aprecierea pe care i-a conferit-o public procurorul general al SUA, William P Barr, care a făcut referire la meritele sale în protejarea statului de drept, și care i-a atras invitarea sa în USA imediat după prima propunere de demitere a sa de la Justiție, respinsă, însă, de președintele Iohannis la pachet cu alte tentative de remaniere a guvernului.