Pe aceeași temă
Campania electorala nu face decat sa confirme regresul din ultimii doi ani al clasei politice si mass-media. Sterila, lipsita de substanta si dezbateri serioase, impanata cu bufonerii si melodrame, mustind de impostura si demagogie, campania 2008 este vidata de continut.
Inconsistenta ei – prima campanie lipsita de o tema majora de dezbatere – nu este o intamplare si nu tine nici de majorarea salariilor, de distorsiunile produse de uninominal sau de satietatea societatii fata de politica. Resorturile acestei diluari sunt mult mai profunde si raspunsul se gaseste in mecanica viciata dupa care au functionat intreaga clasa politica si media, incepand din 2006 incoace.
Campania, inceputa de peste o saptamana, este doar o plicticoasa si insipida continuare a obisnuitelor talk-showuri, aceste masinarii de manipulat cuvinte groase si idei cat firul de ata. Aceleasi figuri rasuflate, aceleasi persoanje – politicieni si jurnalisti dezirabili pentru mogulii sefi ai televiziunilor – rod la nesfarsit temele intrate deja in putrefactie de cate vorbe au curs peste ele. In plina campanie, din zori si pana noaptea, asa cum au facut-o si in ultimii doi ani, televiziunile fac eforturi disperate nu doar sa induca in mintile spectatorilor dezgustul fata de orice tine de politica, dar si sa faca slalom pe langa orice subiect major care ar putea trezi interesul sau ar scoate spiritele din adormire.
Grevele si scandalul maririi salariilor profesorilor sunt o adevarata pleasca pentru televiziunile de stiri si pentru moderatorii-tonomat, subiectul fiind folosit pentru a acoperi orice alta tema. Tentativele de a iesi din aceasta regie sunt inabusite in fasa cu tonuri ratoite si priviri de comisar care risca sa nu-si incaseze prima de intoxicare de la sfarsitul lunii. Cei cativa pumni in nas impartiti mitocaneste intre penelisti si becalisti sunt fructificati la maximum si nimic nu poate razbi prin clisa groasa a dezbaterii coborate, vorba unui clasic premier in viata, pana la „cotul broastei“.
Fericiti, politicienii fac jocul, neincercand nici macar sa triseze pe sub masa de regie. Balteala le convine. Apa maronie, plina de dejectii, ascunde de minune lipsa de idei, de programe, de principii si de viziune. De ce sa discuti despre strategiile fiscale, despre viitoarele solutii economice de criza sau despre administrarea banului public, cand moderatorul iti da branci sa alegi in direct premierul? De ce sa dezbati formulele de revizuire a Constitutiei sau sa cauti solutii pentru anticoruptie, cand e mult mai simplu sa licitezi salarii si kilometri virtuali de autostrada, sa dai cu zarul la pensii si cu parerea neavenita despre Obama, misiuni in cosmos si andrelele Elenei Udrea? Ideile tampe si expirate sunt mult mai utile in marea strategie de a mentine campania in acelasi registru al derizoriului si insignifiantului, decat temele majore, care ar putea face diferenta intre partide si politicieni.
Constatarea se impune: sunt primele alegeri lipsite de centru de greutate. In 2004, tema de forta a campaniei a fost coruptia, in functie de care partidele si-au facut pozitionarile, iar electoratul optiunile. In 1996 dezbaterea s-a axat pe comunismul de tip iliescian versus europenism si reforma, iar in 2000 pe ascensiunea extremismului vadimist. Prin comparatie cu ceea ce se intampla acum, discutiile vizau totusi chestiuni de substanta, societatea civila, politicienii si alegatorii aveau repere si isi fixau raportarile, polemicile erau infierbantate si consistente in argumentari pro si contra. Exista implicare pentru ca existau subiect si miza.
Paradoxal, in 2008, desi sunt primele alegeri cu o componenta uninominala, nu exista nici miza, nici subiectul, ci doar o imensa confuzie, propice pentru pescuitorii in ape tulburi. Asistam la un gen de cardasie intre partide, politicieni si televiziuni, al caror unic scop pare a fi mascarea impotentei in producerea nu doar de candidati valabili, ci si de agenda. Pentru ca, sa fim seriosi, majorarea salariilor profesorilor nu poate fi subiect de campanie.
Singurul partid care, teoretic, ar trebui sa fie dezavantajat de aceasta mascarada este PD-L. Cu toate acestea, nu numai ca democrat-liberalii musca din momeala cu sete, lasandu-se prinsi in dezbateri sterile, dar par a se simti la fel de confortabil ca si celelalte partide in aceasta postura. Deocamdata, capacitatea de a impune agenda campaniei pare ca atarna, ca de obiciei, de inspiratia venita de la Cotroceni, care, iata, a intrat si ea intr-o adormire strategica.
Desigur, exista campanie si dincolo de mass-media, totusi, locul consacrat pentru marile dezbateri de idei si programe. Exista campanie si in colegii, mai ales in Dabuleni si Ilfov, din usa in usa, din bener in bener, din cutie postala in cutie postala, din parc, in piata si retur. Informatiile de pana acum arata, insa, ca putinatatea temelor centrale se reproduce si in teritoriu, unde uninominalul este confundat cu alegerile locale, candidatii intrecandu-se in promisiuni edilitar-gospodaresti cu sacosa in mana si plicul in buzunar. Picanteriile si iesirile din decor de aici vin, dar ele nu pot acoperi impresia artistica de ansamblu: aceea a primelor alegeri blatuite.
