Budapesta. Mii de oameni au protestat impotriva regimului Viktor Orban. Maghiarii denunta apropierea tarii de Moscova

T.d. | 03.01.2015

Pe aceeași temă

Budapesta a fost marcata de proteste, vineri seara, cand mii de persoane au iesit in strada pentru a manifesta impotriva regimului Viktor Orban. Maghiarii au denuntat “incompetenta elitei politice”, potrivit Hotnews.

Oamenii au fluturat pancarte prin care il condamna pe Orban, a carui popularitate a inregistrat o scadere semnificativa in ultimele luni, in pofida a trei victorii electorale in 2014.

Aproximativ 5.000 de persoane au manifestat in fata Operei din Budapesta, potrivit unui fotograf al AFP. Persoanele si-au exprimat ingrijorarea in legatura cu o politica prin care Ungaria se indeparteaza de Occident si consolideaza relatiile cu Rusia.

"Ne ingrijoreaza faptul ca Guvernul Orban expune Ungaria influentei ruse", a afirmat Robert Gombkoto, un manager in varsta de 61 ani, citand ca exemplu un imprumut de 10 miliarde de euro pe care Rusia l-a acordat Ungariei pentru extinderea centralelor sale nucleare.

Critici au fost indreptate si catre elita politica a tarii, care conduce de 25 de ani. Mai multe proteste au avut loc incepand din octombrie, dupa ce Guvernul conservator al lui Orban a propus o taxa pe Internet. Acest proiect a fost ulterior abandonat.

Insa valul de manifestatii impotriva coruptiei si apropierii lui Orban de presedintele rus Vladimir Putin mentine presiunea asupra celui mai puternic om din Ungaria.

Viktor Orban, care a fost ales in 2010 si a castigat alegerile legislative din aprilie, provoaca nemultumire in Europa si in Statele Unite pentru reformele sale, considerate drept periculoase pentru democratie de catre criticii sai.
 

"Liberalismul si-a epuizat resursele"

Unul din momentele care a ridicat serioase semne de intrebare a avut loc la mijlocul anului 2014, atunci cand Orban a declarat ca liberalismul si-a epuizat resursele, la nivel global.

Premierul maghiar a declarat ca vrea sa renunte la democratia liberala in favoarea unui "stat neliberal", urmand exemplele Rusiei si Turciei. Criza financiara globala din 2008 a aratat ca "statele democratice liberale nu pot ramane competitive la nivel global", a declarat Orban la 26 iulie 2014, la o intalnire a liderilor etnici maghiari de la Baile Tusnad.

"Nu cred ca aderarea noastra la Uniunea Europeana ne impiedica sa construim un nou stat neliberal bazat pe fundatiile nationale", a sustinut Orban. El a enumerat Rusia, Turcia si China, ca exemple de natiuni "de succes", care nu sunt liberale, iar unele dintre ele nici macar democrate.

Premierul Ungariei, Viktor Orban, a declarat, la Universitatea de vara de la Baile Tusnad, ca tara sa doreste sa-si dezvolte, in continuare, relatiile cu Uniunea Europeana, dar si cu statele din restul lumii, daca gaseste puncte de interes comune. Raspunzand unei intrebari din public, Orban a spus ca Ungaria nu vrea ca Rusia sa fie izolata, dimpotriva, interesul major este ca "aceasta tara sa nu se rupa de procesul de dezvoltare, democratizare si modernizare a societatii".

El crede ca Ungaria trebuie sa aiba relatii bune cu tarile din Uniunea Europeana, dar si cu restul lumii, mentionand ca nu va marginaliza nici capitalul rusesc, nici cel venit din tarile arabe si nici din China.

"Lasand la o parte ideologiile, trebuie sa gasim acele puncte comune pe baza carora sa ne armonizam interesele cu aceste tari. Nu cred ca trebuie sa facem o alegere, trebuie doar sa vedem daca relatiile servesc sau nu intereselor Ungariei. (...) Trebuie sa avem relatii bine dezvoltate cu UE, dar si cu restul lumii, pentru ca succesul lor este si succesul nostru. Trebuie sa fim realisti in ceea ce priveste capacitatile noastre si constienti ca trebuie sa dezvoltam aceste relatii, sa cautam acele puncte unde avem interese comune", a afirmat Viktor Orban.

Tensiunile dintre Ungaria si Occident au crescut in ultimul an, dupa ce premierul maghiar Viktor Orban s-a declarat impotriva democratiei liberale si a semnalizat o reorientare externa catre Rusia.

CITESTE SI:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22