Pe aceeași temă
Premierul Boyko Borisov a anunțat că va susține candidatura Laurei Codruța Kovesi pentru funcția de procuror-șef al Parchetului European, relatează presa bulgară, deși țara sa s-a opus inițial numirii fostei șefe a DNA în fruntea instituției europene.
Ambasadorul Bulgariei a votat împotriva numirii Laurei Codruța Kovesi în funcția de procuror-șef în Consiliul UE înainte de alegerile europarlamentare din 26 mai. Schimbările produse atât în structura Parlamentului European cât și de desemnarea unui nou președinte al Consiliului European a determinat Sofia să își schimbe la 180 de grade poziția.
Vineri, președintele francez Emmanuel Macron l-a asigurat pe Klaus Iohannis că Franța sprijină numirea Laurei Codruța Kovesi la conducerea Parchetului European în detrimentul candidaturii compatriotului său, Jean-Francois Bohnert.
Cei doi șefi de stat au avut vineri o convorbire telefonică în care „au abordat o serie de teme europene, cu accent pe candidatul pentru funcția de procuror-șef european”, potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale. „În virtutea bunei colaborări și a bunei înțelegeri între cei doi șefi de stat, președintele Emmanuel Macron i-a transmis președintelui Klaus Iohannis că va retrage candidatura domnului Jean-François Bohnert și că o va susține pe doamna Laura Codruța Kövesi la conducerea Parchetului European”, se arată în acest comunicat.
Candidaturile la funcția de procuror șef au fost depuse în nume personal, și nu în numele unui stat. Astfel că este o greșeală că Franța își va retrage candidatul, doar Bohnert putând să-și anunțe retragerea din cursa pentru șefia Parchetului European.
Parlamentul European, nou ales, a anunțat că susține în continuare candidatura Laurei Codruța Kovesi pentru șefia Parchetului European. Potrivit reglementărilor europene, șeful Parchetului European este desemnat de comun acord de Parlamentul European și de Consiliu, pentru un mandat de 7 ani.
Decizia Consiliului (statele membre) se ia prin majoritate simplă. Laura Codruta Kovesi, Jean-François Bohnert și germanul Andrés Ritter au fost audiați la sfârșitul lunii februarie în comisiile CONT și LIBE ale Parlamentului European. Fosta șefă a DNA a obținut cele mai multe voturi în ambele comisii, astfel încât a fost desemnată candidata Parlamentului European pentru această funcție. Laura Codruța Kovesi s-a clasat însă pe locul doi în cadrul votului în COREPER, care reunește ambasadorii statelor Uniunii Europene la Bruxelles, în urma candidatului Franței. Votul a fost secret, dar Guvernul României, prin premierul Dăncilă și ministrul Justiției de atunci, Tudorel Toader, au indicat că nu o vor susține pe candidata României.