Calin sau Crin?

Istoriile personale ale celor doi candidati care isi vor disputa saptamana aceasta scaunul de presedinte al PNL si postura de candidat la alegerile prezidentiale nu contin premisa unei repozitionari a partidului pe scena politica si cu atat mai putin a unei reevaluari interne sau a rolului dreptei. Incorsetati de propriile tipologii, Tariceanu si Antonescu sunt suplimentar limitati de constrangerile impuse de viitoarele alegeri prezidentiale, unde testul pentru intrarea in cursa este antibasescismul. Ei trebuie sa prezinte delegatilor la congres portretul robot al liderului capabil sa-i faca fata lui Basescu si, eventual, sa readuca partidul la putere si doar in plan secund unul al liderului preocupat de soarta liberalismului si a dreptei. De aici, intensificarea declaratiilor ostile la adresa sefului statului in defavoarea dezbaterilor ideologice, de pozitionare sau de program. Din acest punct de vedere, congresul din 20–21 martie pica intr-un moment care ii inchide drumul spre autoanaliza si reforma, dupa doi ani de politica discutabila.
Desigur, Crin Antonescu, deocamdata o necunoscuta in ce priveste capacitatea de gestionare a puterii, ofera premise mai mari spre o deschidere a partidului si chiar spre o reasezare a dreptei. Chiar daca jocurile sunt departe de a fi facute, principalul handicap al lui Tariceanu este acela ca a pus partidul in afara guvernarii intr-un moment in care atat scorul electoral, cat si conjunctura politica ii erau favorabile. Important va fi si felul in care cei doi se vor raporta la cercurile de interese din partid, unde, iarasi, doar Crin Antonescu mai poate oferi surprize. Un lucru este cert, la PNL s-ar putea schimba doar liderul, nu si conducerea, viitorul partidului stand in mana acelorasi personaje controversate. Calin sau Crin? Iata o intrebare la care raspunsul nu prea conteaza.

Calin Popescu Tariceanu, supravietuitorul de serviciu

Figura relativ stearsa a politicii romanesti, perceput mai mult ca „baiat simpatic“, bine educat, amator de automobilistica si mondenitati, Calin Popescu Tariceanu a reusit o performanta egalata doar de Nicolae Vacaroiu si Adrian Nastase: sa aiba un mandat complet de prim-ministru. Aceasta in conditii mult mai vitrege decat inaintasii sai, pentru ca Tariceanu l-a avut ca adversar inversunat pe cel mai „tare“ politician al momentului: Traian Basescu.

Incredibila rezistenta in functia de premier, faptul ca PNL a reusit sub comanda sa un scor bun la alegerile generale, dar si determinarea de a ramane in fruntea partidului si de a candida la prezidentiale par sa contureze un personaj ale carui capacitati politice au fost subestimate.

Introdus in politica de tatal sau vitreg, Dan Amedeo Lazarescu, fost fruntas liberal, mason, dar si informator al Securitatii, de care fiul s-a delimitat sec in momentul deconspirarii acestuia: „A fost sotul mamei mele, nu tatal meu vitreg. Punct“, Tariceanu s-a numarat printre fondatorii PNL.

Nici cariera politica de pana in 2004 nu contine in ea datele ascensiunii pana la functia de premier. A ocupat diferite functii in PNL, a fost artizanul primei sciziuni a partidului, formand in 1990, alaturi de prietenii sai Dinu Patriciu si Viorel Catarama, PNL-AT, are o trecere meteorica si nenotabila prin cabinetul CDR in functia de ministru al Comertului. In 2002, alaturi de acelasi Dinu Patriciu, Horia Rusu, Crin Antonescu, formeaza asa-numita „grupare radicala“, care forteaza inlaturarea de la conducerea PNL a lui Valeriu Stoica. Tariceanu intra in Biroul Politic pe lista lui Stolojan. Aceeasi grupare Patriciu–Tariceanu–Orban–Antonescu se opune formarii Aliantei D.A. si doar concursul de imprejurari il propulseaza, dupa retragerea lui Stolojan din cursa prezidentiala, in functia de prim-ministru si de lider al PNL.
Succesul in afaceri este insa destul de rapid si Tariceanu se numara printre primii initiatori ai unui post de radio privat: Contact. Intra in afacerile cu automobile in 1991, spunand ca are aceeasi meserie cu a bunicului sau, care a fost importator al automobilelor marca Ford in perioada interbelica. Doi ani mai tarziu infiinteaza compania ATS, importatorul pe piata romaneasca al produselor Citroën, iar din 1993 este presedinte si director al companiei. Prietenia cu Patriciu s-a extins de la politica la afaceri. In perioada 2003–2004 este administrator la Rompetrol, dar isi vinde pachetul de actiuni dupa ce ajunge premier, afacere care ii aduce 6,25 miliarde lei vechi.

Nici macar numirea in functia de premier si primul an al mandatului nu il scot in evidenta, impresia publicului si a analistilor fiind aceeasi. „Elegant, formal, narcisiac, fara stralucire intelectuala. Uneori, la fel de elegant este insa si naravas, fara sa poata convinge, precum o papusa frumoasa“, il caracterizeaza psihologul Bogdan Lucaciu intr-o declaratie pentru Evenimentul zilei. Porecla de „Moliceanu“ parea sa-i vina manusa. Sansa de a intra in istorie a venit, paradoxal, de la Traian Basescu si de la razboiul de peste trei ani purtat cu acesta si mai putin de la reusitele mandatului.

Memorabila „razgandeala“ din iulie 2005 in prezentarea demisiei a fost detonatorul unei relatii conflictuale care ii va asigura, implicit, si supravietuirea in functie. „Biletelul roz“, cu acel faimos „Draga Traiane, 1. Iti trimit alaturat un document redactat de Petromidia in legatura cu cercetarile care au loc. 2. Daca ai ocazia sa vorbesti la Parchet despre subiect?“, retragerea din Irak sau numirea lui Adrian Cioroianu la Externe sunt episoadele unui conflict care culmineaza cu suspendarea presedintelui, in care Tariceanu se implica direct prin declaratii. Slabit doar pe moment de sciziunea nereusita a aripii Stolojan, de esecul suspendarii si de rezultatele slabe de la europarlamentare, cabinetul Tariceanu reuseste cu ajutorul PSD sa supravietuiasca celor 24 de motiuni, dintre care 6 de cenzura, si sa dea afara de la guvernare PD.

Tariceanu nu doar ca a reusit sa reziste la guvernare, dar a parasit-o de patru ori mai bogat decat era in urma cu doi ani. Daca in decembrie 2006 activele financiare ale lui Tariceanu erau de 385.700 de lei (reprezentand conturi de 80.000 de euro, 37.800 de dolari si, respectiv, 11.133 de lei), la 15 decembrie anul trecut, activele lui Tariceanu totalizau 1.600.000 de lei (reprezentand conturi de 21.000 de euro, 563.500 de lei si, respectiv, 327.500 de dolari). Suspiciunile legate de taxa auto se regasesc in cifre. Desi cota sa de participatie la firma Automobile Traiding Services SRL a scazut de la 90%, in 2006, la 85%, in 2008, dividendele primite de acesta anul trecut s-au ridicat la 2.146.000 de lei, fata de 260.000 de lei in 2006, ceea ce inseamna o crestere de aproape 10 ori.

Marele succes al guvernarii, incontestabila crestere economica, incepe sa se topeasca la final de mandat, cand, pe fondul crizei, se intetesc acuzele ca a deschis robinetul pomenilor electorale si a scapat haturile bugetare din mana. Criticile de intarire a nepotismului si clientelei politice, scandalurile referitoare la salariile exorbitante din administratia centrala si tunurile care ies la iveala nu-si ating tinta, pentru ca Tariceanu decide intrarea in opozitie. Decizie dictata, spun apropiatii, doar de dorinta de a ramane prim-ministru, motiv pentru care negocierile cu PSD si PD-L se dovedesc un esec. Firesc, partidul se revolta si Tariceanu nu mai poate evita Congresul. Este parasit nu doar de prietenul Patriciu, care trage sfori pentru alegerea contracandidatului sau Crin Antonescu, dar si de apropiati, de cei pe care i-a sustinut in afaceri, cum sunt Dan Radu Rusanu si Relu Fenechiu, cel care a „uns“ trei dintre cei mai slabi ministri liberali, ba chiar si de unii dintre nenumaratii sai fini carora le-a dat functii – Daniel Chitoiu, de exemplu, se afiseaza alaturi de Crin Antonescu. 

Atacat din toate partile, justificand cu greu deficitul de 5,7% si datoriile de 24 miliarde pe care le-a lasat mostenire, criticat exact pentru politica de cumetrie pe care a dus-o („Voi fi primul presedinte fara fini“, spunea Crin Antonescu), Tariceanu pare speriat, dar nu complet lipsit de resurse pentru a intoarce jocul in favoarea sa. Ca politician, Tariceanu se afla in cel mai critic moment al carierei, pierderea sefiei PNL putand fi echivalenta cu iesirea difinitiva de pe scena. Cartile nu sunt insa facute. Nu doar mandatul de prim-ministru, ci intregul sau traseu demonstreaza ca, inainte de toate, Tariceanu este un supravietuitor.

Crin Antonescu, de la vorbe la fapte

Cunoscut ca unul dintre „tinerii furiosi“ ai PNL, apropiat de Patriciu si Tariceanu, alaturi de care a lucrat pentru inlaturarea lui Valeriu Stoica de la conducerea partidului, Crin Antonescu s-a remarcat in special prin discursurile acide, abil construite si antibasescismul din ultimii trei ani. Daca primele ii vizau, uneori, chiar pe colegii de partid, lucru care era sa-i aduca suspendarea, cel de-al doilea l-a facut remarcat si l-a propulsat in politica. Unul dintre atuurile sale in momentul de fata, cand PNL cauta nu doar un lider de partid, ci si un contracandidat pentru Traian Basescu, consta exact in constanta criticilor aduse sefului statului, care au indus speranta ca Antonescu l-ar putea invinge. Speranta pe care Crin Antonescu o intretine cu o retorica adecvata. „Azi trebuie sa fii nebun sa spui ca Traian Basescu poate fi invins. Dati-mi sansa de a fi acel nebun si de a-l bate pe Basescu“, le-a spus Antonescu colegilor de partid din organizatia judeteana Brasov.

Pana la un punct, cariera politica a lui Crin Antonescu seamana izbitor cu cea a lui Calin Popescu Tariceanu. A intrat in politica in 1990, s-a inscris in PNL pe 29 ianuarie 1990, a doua zi dupa manifestatiile din Piata Victoriei. „Pe scarile vechiului sediu statea veteranul Nicu Enescu (n.r. – unul dintre fondatorii PNL, in 1990) care, absolut netulburat de evenimente, ne-a spus ca facem bine ca am decis sa ne inscriem in PNL. Atunci ne-a propus sa mergem la Tulcea si sa conducem o organizatie locala“, spune Antonescu. Inexplicabil, Antonescu isi ascunde trecutul de membru PAC, pe listele caruia intra in parlament in 1992, partid pe care il paraseste in 1993 in favoarea PC’ 93. Are la activ patru mandate de deputat si a fost ministru al Tineretului si Sportului in timpul guvernarii CDR (1997–2000), iar la alegerile din 2008 a fost ales senator. Ministeriatul a fost marcat de asa-numita „afacere Herastrau“. In anul 1999, la sapte ani dupa ce BTT iesise din subordinea MTS, ministrul Crin Antonescu semneaza un certificat de atestare a dreptului de proprietate pentru 69.982 mp in favoarea SC Biroul de Turism si Tranzactii SA. Terenul a ajuns, in final, prin tot felul de inginerii, in proprietatea familiei Finis si in zona de influenta a afaceristilor Alexandru Bitner si Adrian Petrache. Pana astazi, faptul ca MTS nu putea emite un asemenea document si ca s-a incalcat o lege in vigoare a ramas neadresat de organele competente.

Umbra lui Patriciu a planat si asupra lui Crin Antonescu, marcandu-l, insa, mai putin decat pe Tariceanu. Vechi membru in Consiliul Director al Fundatiei Institutului pentru Libera Initiativa (fundatie sponsorizata de Patriciu), alaturi de majoritatea fruntasilor liberali, Antonescu nu a consemnat in declaratia de avere sumele primite de aici. Desi intotdeauna a contracarat vehement acuzele ca PNL ar fi devenit „petroliberal“ si ghidonat din umbra de Dinu Patriciu, desi i-a luat mereu partea in aceasta privinta lui Tariceanu, acum, cand beneficiaza, la randul lui, de sustinerea neinformala a omului de afaceri, se dezice public de acesta. Asta poate si pentru ca, in focurile incrucisate ale competitiei, Patriciu a devenit o bila neagra pasata intre echipele de sustinatori ai celor doi candidati.

Personalitate pregnanta, bun orator, poate si din cauza formatiei filologice, Crin Antonescu a cazut nu o data in capcana propriilor cuvinte. In termeni prea putini diplomatici, i-a cerut in 2006 lui Bogdan Olteanu sa se retraga din comisia de privatizare a CEC, sageata lovind indirect si in alti lideri ai PNL care nu se sfiau sa primeasca indemnizatie din diferite consilii de administratie, fiind, in acelasi timp, in pozitii publice, afirmatii care l-au adus in pragul suspendarii din partid. La fel, atacurile constante la adresa lui Basescu, din care nu lipseau epitete gen „oligofren“ si „paranoic“, i-au jucat uneori festa chiar in propriul partid, fiind retras din functia de purtator de cuvant din cauza unor excese. Inexplicabile pentru un profesor de istorie, in discursul din parlament, de la suspendarea presedintelui, liderul liberal a vorbit apasat despre „Churchill, presedintele Marii Britanii in vremuri grele“.

Ceea ce il diferentiaza insa net nu doar de Calin Popescu Tariceanu, ci si de multi alti lideri PNL, este ascetismul. Antonescu nu are decat un apartament in Bucuresti, in care locuieste cu fiica si soacra, si aproximativ 15.000 de euro in conturi. Cum Antonescu simte bine pulsul momentului si stie sa speculeze oratoric slabiciunile adversarului, a afirmat ca „pentru prima data, un om pornit de la zero, fara unchi, fara nasi, fara pile, fara relatii, fara bani, un om care nu am fost si nu sunt omul cuiva voi ajunge pentru prima data presedintele unui partid din Romania de azi“. Pe de alta parte, intrat in silentio stampa exact in perioada in care mass-media dadeau in vileag practicile liberale ale nepotismului si clientelei, Crin Antonescu nu spune cum va gestiona in viitor multimea de „fini, nasi, pile si relatii“ care, inerent, il va inconjura in Biroul Politic. De altfel, Crin Antonescu se bucura acum de sustinerea celor de care verbal se dezice.

Prin prisma ultimelor declaratii, Antonescu pare sa aiba un mesaj clar si propune partidului lucruri concrete, mobilizatoare: recastigarea electoratului urban, constituirea unei alternative solide centru-dreapta, sustinerea unui prezidentiabil propriu. Cat despre intrarea la guvernare, Crin Antonescu este destul de vag: „Nu asteptam o bresa in actuala coalitie si nu vrem sa fim o anexa la alt partid“. In trecut, insa, nu si-a ascuns afinitatile fata de PSD. Inainte de alegeri spunea ca ar opta pentru PSD la guvernare in locul PD-L, chiar daca asta ar insemna sa stea alaturi de Dan Voiculescu, iar la alegerile locale a indemnat electoratul, spre nemultumirea sustinatorului sau de acum, Ludovic Orban, sa voteze cu Oprescu.

Tanar, neimplicat pana acum in afacerile dubioase ale unora dintre liderii PNL, Crin Antonescu are avantajul unui antibasescism constant si agresiv, apreciat in partid in momentul de fata. Fara a da insa proba rezistentei la pervertirea indusa de putere sau in fata „obligatiilor“ derivate din sustinerea pentru a accede la ea, Crin Antonescu are de demonstrat ca este cel care spune. Dar mai ales ca este un alergator de cursa lunga.