Pe aceeași temă
94% dintre companiile care au participat la sondaj au nominalizat infrastructura de transport deficitară drept cel mai mare impediment în calea valorificării potențialului economic al țării.
Cele mai apreciate condiții de piață care au contribuit la performanța raportată de companii sunt calitatea infrastructurii digitale (52%), a capitalului uman (50%), și nivelul de impozitare a companiilor, potrivit sondajului realizat de Camera de Comerţ Americană în România (AmCham România), prezentat într-o conferinţă de presă de președintele organizației, Ionuţ Simion, citat de Forbes.
La polul opus, sunt considerate precare calitatea infrastructurii de transport, ce se regăsește într-un covârșitor procent de 94% din răspunsuri, urmată de lipsa politicilor și programelor de investiții publice, cu 66% și stabilitatea macroeconomică, cu 59%.
În acest context, principalele trei măsuri pe care respondenții le văd necesare pentru îmbunătățirea semnificativă a cadrului investițional și a competitivității economice a României sunt revizuirea calității cheltuielor publice și canalizarea lor către investiții (64%), creșterea absorbției fondurilor Europene (55%) și investițiile în infrastructură (51%).
“Este evident din aceste răspunsuri că sursa de îngrijorare pentru mediul de afaceri se află în zona politicilor publice care s-au orientat preponderent către stimularea consumului, prin majorarea cheltuielilor curente ale statului, și au lăsat în planul al doilea investițiile deși calitatea infrastructurii fizice este precară.
Lipsa de investiții publice acționează ca o frână pentru creșterea sănătoasă a economiei și, mai mult, creează vulnerabilități din cauza deficitelor și a datoriei publice în creștere care restrâng tot mai mult posibilitățile de finanțare a investițiilor și generează riscuri în cazul unei recesiuni economice” a declarat Ionuț Simion, președintele Camerei de Comerț Americane în Romania (AmCham Romania).
Participanții la sondaj consideră că principalul avantaj al României îl reprezintă potențialul de creștere (87%), urmat de apartenența la Uniunea Europeană (78%) și de calitatea capitalului uman (53%).
În ceea ce privește planurile de investiții ale mediului de business, companiile vor fi mult mai prudente în anul 2019.
Majoritatea respondenților consideră că 2018 a fost un an bun sau foarte bun, în care au crescut veniturile, numărul de angajați și investițiile, iar pentru 2019 mediul de afaceri se declară la fel de optimist, însă peste 40% dintre companii vor realiza investiții de sub 1 miliard de euro.
În ansamblu, răspunsurile celor 120 de companii membre AmCham Romania participante la sondaj, companii mari și mici din toate domeniile de activitate, denotă prudență, cel mai clar reflectată în deciziile de extindere a investițiilor în România pentru anul 2019.
Astfel, cele mai multe companii preconizează în acest an investiții mici, de până la 1 milion de euro, deciziile de investiții fiind puternic condiționate de stabilitatea politică, de investițiile în infrastructură și de creșterea performanței administrației publice.
„Din punctul de vedere al performanțelor, 2018 a fost un an bun şi foarte bun pentru majoritatea companiilor care activează în România. Doar 4% dintre companiile chestionate au spus că anul 2018 nu a fost un an bun. 79% dintre ei susțin că veniturile au crescut.
Este un rezultat îmbucurător care ne dă motive de optimism, dar există şi o serie de cauze care, prin prisma mediului politic, au fost puse în evidenţă. Pentru anul 2019, mediul de afaceri se declară optimist, şi în continuare se menţine trendul de creştere a veniturilor şi a numărului de angajaţi. Pe de altă parte, la nivel investiţional, companiile se declară mai prudente şi preconizează să aloce sume mai mici, de până la un milion de euro”, a precizat Ionuț Simion.
În acelaşi timp, la întrebarea „Cum apreciaţi nivelul investiţional din România?”, 33% dintre oficialii companiilor chestionate au afirmat că este bun, alţi 33% că este precar, iar 30% s-au declarat neutri.
Sondajul a fost realizat în perioada 17 mai – 17 iunie 2019 şi a acoperit un eşantion de 120 de companii din totalul celor 430 de companii membre ale AmCham România. Din totalul companiilor chestionate, 68% au o cifră de afaceri anuală de peste 5 milioane de dolari, iar aproape o treime (32%) au afaceri de sub 5 milioane de dolari. De asemenea, 57% dintre companii sunt din industrie – IT, Sănătate, Automotive, FMGC, Banking şi Servicii Financiare, în timp ce 34% reprezintă sectorul serviciilor – consultanţă, servicii profesionale, avocatură.