Canalul Dunăre-Marea Neagră: un cimitir programat

Mihaela Tudor | 09.03.2010

Pe aceeași temă

„În loc de mamă şi de tată, târnăcopul şi o lopată.“

Aceste cuvinte, parte dintr-o poezie compusă de un ţăran din Maramureş, muncitor pe şantierul lucrărilor la Canalul Dunăre-Marea Neagră, sunt cele pe fundalul cărora s-a deschis, pe 4 martie 2010, vernisajul expoziţiei Canalul Dunăre-Marea Neagră: un cimitir programat.

Expoziţia, realizată de Centrul Internaţional de Studii asupra Comunismului, cuprinde imagini, documente, prezentări video care dau seama de poveştile umane din spatele gardurilor de sârmă ghimpată care înconjurau şantierul. Pe unul dintre pereţii principali ai expoziţiei se desfăşoară, lungă, lista numită simplu Au murit la Canal, care îi enumeră pe toţi aceia ale căror decese au putut fi identificate. Lista conţine 900 de nume şi ar putea continua.

Vernisajul expoziţiei a adus laolaltă istorici, foşti deţinuţi politici, victime ale Canalului şi membri ai familiilor acestora, care i-au comemorat astfel pe aceia care au suferit (şi au murit) în cele 14 colonii de muncă forţată înfiinţate de-a lungul Canalului, de la Cernavodă la Capul Midia. În cadrul evenimentului a avut loc o sesiune de comunicări la care au luat cuvântul, printre alţii, Doina Jela, Valentin Hossu-Longin, Şerban Papacostea, Alexandru Mihalcea, Marian Cojoc. Cuvântul introductiv a fost adresat de Romulus Rusan, care a declarat: „Istoria recentă este un subiect sensibil şi dureros. România nu a avut parte de un Nürnberg sau o lege a lustraţiei. De aceea este nevoie de o instituţie a Memoriei“. Scopul general al expoziţiei şi al simpozionului se înscrie deci în încercarea de păstrare a memoriei ca unica formă legitimă de exorcizare a crimelor trecutului.

În 1949, în urma consultărilor cu sovieticii (sau mai degrabă în urma ordinelor primite de la Stalin), Gheorghe Gheorghiu-Dej a hotărât începerea lucrărilor la Canal, fiind organizate colonii de muncă care erau adevărate lagăre de concentrare menite să epuizeze fizic şi psihic opoziţia faţă de regim. Prof. Marian Cojoc a evidenţiat, prin prezentarea sa, că lucrările au fost organizate din mers: atunci când au început săpăturile, nu se ştia care urma să fie direcţia Canalului. De ce Canalul, atunci? Documentele ar indica faptul că scopul principal nu era construcţia în sine, cât îndepărtarea opoziţiei şi forţarea membrilor ei la muncă în condiţii inumane.

Imaginile prezentate în cadrul expoziţiei, fotografiile înfăţişând Colonia Saligny şi descrierile supravieţuitorilor privind atrocităţile de la Capul Midia (unde se afla cea mai rea dintre colonii) au creat o viziune amănunţită despre izolarea în care trăiau deţinuţii, despre anularea umanităţii acestora şi claustrarea în aceste „ţarcuri ale morţii“. Discursurile au mers de la evocări şi rememorări ale întâmplărilor legate de construirea Canalului, punctând importanţa demersului ştiinţific în numele respectării adevărului şi ajungând până la comentarii privind ultimele evoluţii din cadrul IICCMER.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2021 Revista 22