Pe aceeași temă
Premierul Ludovic Orban a susținut miercuri că în următorii ani se va reduce bugetul UE pentru Programul Operațional prin care se acordă finanțări nerambursabile pentru lucrări de infrastructură în țările membre.
În acest context, o jurnalista l-a întrebat pe premier câți bani europeni vor mai rămâne pentru proiectele noi de infrastructura din Romania (printre care se număra și Autostrada Târgu Mureș - Iași - Ungheni - n.r.). „Am spus ca, la o prima alocare, fondurile nu vor depasi 4,5 miliarde (de euro - n.r.).
Exact din acest motiv unul dintre obiectivele pe care le avem este sa crestem flexibilitatea intre fonduri. La momentul de fata, flexibilitatea este limitata la 5% din valoarea fondurilor si solicitarea noastra este de a creste procentul la 15%. Astfel incat sa alocam pentru prioritarile noastre fonduri de la alte programe.
Este o alocare insuficienta, pentru ca Romania are in continuare ca si prioritate modernizarea infrastructurii de transport. De asemenea, va trebui sa asiguram conditiile de navigabilitate a Dunarii, pentru ca avem acest mare avantaj sa avem Dunarea ca axa de transport fluvial.
De asemenea, sa investim in infrastructura aeroportuara. In acest sens, a trebuit sa revenim noi la putere ca sa punem in practica masterplanul de dezvoltare a aeroportului Otopeni. Pentru ca masterplanul a fost adoptat inca din 2008, cand intamplator eram si eu pe acolo, pe la minister. Dar din 2008 pana in 2019 nu s-a facut nimic", a precizat Ludovic Orban.
Mai concis a fost deputatul USR, Cătălin Drulă, care a răspuns pe Facebook la întrebarea câți bani europeni nerambursabili va putea atrage Romania pentru proiecte noi de infrastructura?
Drula (USR): Raspund eu! Niciun ban pentru Autostrada Targu Mures-Iasi-Ungheni
Catalin Drula (USR) - membru in Comisia de Transporturi a Camerei Deputatilor - sustine ca a avut acces, zilele trecute, la o serie de documente din care reiese ca Romania nu va primi bani europeni pentru Autostrada Targu Mures - Iasi - Ungheni.
Ludovic Orban a evitat sa raspunda si a recitat un punctaj despre Masterplan-in-sus, Masterplan-in-jos.
„Raspund eu, bazat pe datele oficiale si pe documentele Guvernului (foto atasat) la care am avut acces acum cateva zile:
- autostrada Ploiesti-Bacau si modernizarea caii ferate Arad-Timisoara.
ATAT.
Alte proiecte, cum ar fi autostrada Tg. Mures-Iasi, nu au finantare si nu sunt prevazute in proiectul de Program Operational", a transmis Catalin Drula.
In aceste conditii, Drula sustine ca Guvernul PNL ar trebui "sa se lupte cu cerul si pamantul la Bruxelles" sa obtina mai multi bani pentru infrastructura. Si asta din cauza ca suma pe care o va primi este catastrofala.
„Situatia este foarte grava si ar trebui, in primul rand, ca Guvernul sa o prezinte cu onestitate cetatenilor si, in al doilea rand, sa se lupte cu cerul si pamantul la Bruxelles ca sa obtinem un buget mai mare pentru dezvoltarea de infrastructura rutiera.
Cred ca ne-am saturat cu totii de guverne care pun ruj pe porc si ne promit ca se va face si va fi bine.
Hai sa discutam onest despre infrastructura si hai sa ne luptam, nu in conferinte si pe la declaratii, ci acolo unde pe bune conteaza:
În obtinerea de finantare pentru autostrazi si aici fondurile europene sunt absolut esentiale. Daca alocarile si limitarile raman ca in propunerea de astazi de pe masa UE pentru Romania e o nenorocire.
În reformarea institutiilor care se ocupa de dezvoltarea autostrazilor. Deja au trecut luni de zile de cand avem acest guvern si nu se clinteste nimic la CNAIR, CFR, CNAB. Daca tot asa ca in ultimii 10 ani speram sa facem infrastructura, ne mintim singuri", a mai scris Catalin Drula.
România ar putea primi în noul buget UE pentru infrastructură mai puțin de jumătate decât a avut alocat până acum
Conform informațiilor prezentate care ar proveni din draftul viitorului program operațional pe infrastructură pentru perioada 2021 - 2027, România ar urma să primească de la UE doar 4 miliarde de euro, din care doar 2,6 mld euro să fie din Fondul de Coeziune și 1,4 mld euro din Fondul de Dezvoltare Regională. La această sumă, în cadrul Programului Operațional, contribuția din bugetul național au urma să fie 3,9 mld euro.
În actualul exercițiu financiar al UE, Programul Operational Infrastructura Mare (POIM) 2014 - 2020 beneficiază de o alocare financiară de cca. 10,8 mld. Euro, din care:
- 6,94 mld. euro Fond de Coeziune
- 2,28 mld. euro Fond European de Dezvoltare Regională
- 1,62 mld. euro Cofinantare.