Cazul Adriana Iliescu: pro si contra

MIHAELA MIROIU
Etica publica sau monopol pe morala?

Fac parte dintre persoanele multumite ca in spatiul public romanesc trecem de la dezbateri despre politicieni si macropolitica la cazuri omenesti si la relatia dintre etica si politica, dintre morala si lege. Dincolo de simpatii si antipatii, Adriana Iliescu, mama varstnica fertilizata in vitro, intra in istoria dezbaterii publice romanesti drept autoare morala a saltului benefic de la cutuma "oameni pentru morala si politica", la o provocare noua: "morala si politica pentru oameni". Traditia romaneasca si, mai larg, cea continentala, trateaza dreptul ca pe o entitate transcendentala emanata de legiuitorii laici sau religiosi care ne stiu binele si dreptatea, produc norme, iar noi ne supunem lor in calitatea "acefala" pe care o avem ca obiect al normelor. Partidul Comunist Roman avea sinceritatile lui. Spunea pe fata ca este "factorul constient al societatii noastre". Moral, eram supusi Codului Eticii si Echitatii Socialiste, politic, Directivelor tuturor congreselor. Partidul ne luase explicit povara libertatii si discernamantului. "Evropa", care in sfarsit a inceput sa stea cu ochii pe noi, a inceput sa creeze spatiul public odata cu etica moderna. Incepand cu secolul al XVIII-lea, europenii nonfolclorici si contractualisti, departandu-se de dialogul cu "vesnicia" specific comunitatilor taranesti premoderne, au inceput sa se intrebe cum poti crea o comunitate morala atunci cand societatea este eterogena religios, devine toleranta fata de oameni nereligiosi si trateaza religia ca problema privata a indivizilor. Sensul raspunsurilor moderne la aceasta tulburatoare problema poate fi rezumat astfel. Fiecare om, ne spun kantienii si eticienii drepturilor, este un scop in sine fiindca este fiinta rationala, adica autonoma (cel putin potential - vezi copiii). In aceasta calitate, nimeni nu poate sa fie folosit doar ca mijloc. Caracterul noninstrumental al persoanei se manifesta prin aceea ca ea isi poate exercita consimtamantul informat in orice problema o priveste. Fiind scop in sine, orice persoana are drepturi, inclusiv dreptul de a alege pentru ea insasi, daca aceasta alegere nu incalca acelasi drept altei persoane. Fiecare om, ne spun utilitaristii, are dreptul sa isi caute fericirea personala si datoria morala sa actioneze astfel incat prin actiunea sa sa sporeasca bunastarea morala sau/si materiala a altor oameni, atat cat ii sta in putinta. Autointeresul este moral legitim. Fiecare om, ne spun ecologistii, este o fiinta intre alte fiinte si trebuie sa trateze moral natura careia ii este parte. Fiecare om, ne spune etica grijii, a ajuns la autonomie fiindca alti oameni l-au ajutat sa evolueze, de la un copil neputincios si dependent, la un adult capabil sa isi determine viata. In acest context, avem datoria morala sa practicam, la randul nostru, activitatea de grija pentru autonomia altor semeni, macar a celor din proximitate. Toate cele de mai sus nu au fost subiect de dezbatere publica structurata in Romania. Imediat la inceputul lui 1990, cei care au incercat sa introduca etica in educatia de baza au fost tratati drept "comunisti si atei". Morala este una si este cea religioasa. Deci, educatia morala si dezbaterea morala este numai cea facuta de catre reprezentantii bisericii sau predata in facultati de teologie. Chiar daca in anume universitati se preda etica, in varii forme, inclusiv etica aplicata privind dreptul la viata, avortul, eutanasia, prostitutia, reproducerea asistata, in spatiul mediatic nu auzim nimic despre asta. Ramane o poveste sub clopot de sticla intr-o sera academica. Asa se face ca traim intr-o lume schizofrenica: morala este ori religioasa ori nu este deloc. Acest deloc inseamna de fapt o mass-media (mai ales audiovizualul) care, atunci cand nu face emisiuni festiv-religioase, trateaza problemele omenesti adesea, cu foarte mici exceptii, fie amoral, fie imoral. Cazul Adriana Iliescu ne arunca la suprafata toata premodernitatea noastra intr-o lume postmoderna. Cativa moralisti si eticieni oficiali, exclusiv barbati si exclusiv din lumea medicala sau religioasa, dau verdicte despre cazul unei femei varstnice, fertilizata in vitro, la dorinta femeii si cu consimtamantul ei informat. Lor li se alatura ziaristi si politicieni, aproape exclusiv barbati. Impreuna fac o masa critica in stare sa determine continutul Legii cu privire la reproducerea asistata, fara nici o ingerinta din partea eticienilor din zona academica laica, nemedicala si, mai ales, fara recunoasterea nici unei legitimitati morale femeilor, eventual specializate, pe o astfel de tema. Probabil ca ei sunt noul "factor constient al societatii noastre". Dar atunci ar trebui sa ne informeze ca s-a pus monopol pe expertiza morala si ca noi, ceilalti, oameni simpli cu simt moral sau cu simt moral mai rafinat de teorii, nu mai contam. Imi permit totusi sa adresez doar cateva probleme, atat lor, celor din clubul select al moralistilor, cat si celorlalti, situati in perspectiva de spectatori pasivi ai exproprierii dreptului de a fi subiecti ai moralei si politicii:
- Admitem sau nu reproducerea in vitro? Respectiv, este mai dezirabil moral ca oamenii sa poata avea copii, inclusiv pe cale "artificiala", decat sa fie infertili?
- Daca reproducerea in vitro este permisa, dar ne concentram asupra intereselor copilului, unde "oprim" aceasta permisie? Ce se intampla cu parintii bolnavi sau alcoolici, sau aflati in saracie absoluta, toxicomani, varstnici, sadici...? Este moral sa tinem cont de aceste probleme in interesul copilului doar cand este vorba de fertilizarea in vitro, sau ajungem la atat de contestatele politici eugeniste indiferent de caz?
- Daca tratam ca egoista (deci imorala) dorinta unei femei varstnice de a naste un copil, vom judeca drept imorali pe toti cei care isi doresc copii pentru ei insisi, nu pentru copiii in sine: pe cei care vor copii ca sa aiba sprijin material la batranete, sa ii exploateze la munci agricole, sa aduca o alocatie in casa pentru ca ei sa o poata bea la birt, sa le poarte cineva numele mai departe, sau, mai grav si evident imoral, ca sa le rupa un picior si sa ii trimita la cersit? Le interzicem prin lege sa aiba copii celor cu astfel de motivatii? Dam o lege despre obligatia oamenilor sa decida daca au copii dupa ce declara la notariat ca nu vor sa ii foloseasca, ci sa ii creasca si sa se bucure de ei?
- Cum asiguram responsabilitatea parentala prin politicile romanesti? Admitand ca doar femeile sunt parinte crescator de copii? Tragandu-le doar pe ele la raspundere morala pentru ceea ce se intampla cu copiii? Needucand copiii in scoala pentru viata privata, adica nedand un ban pentru asta? Nu este simplu deloc. Si nimeni nu are monopolul binelui absolut in astfel de cazuri. Dezbaterea de-abia incepe. Sper ca nu o vom arunca peste bord, fiindca in Romania votam legi pe banda, indiferent de consecinte, si ne plictisim repede de un subiect.

CRISTIAN TEODORESCU
Un record inutil si trist

Adriana Iliescu nu e cea mai batrana mama din lume. Sunt mame si de 100 de ani in lumea asta. E o femeie care a nascut prin cezariana la 67 de ani. Sau, mai tehnic, e cea mai batrana lauza din lume. In limba romana, cuvantul mama nu se lasa asociat cu recordul Adrianei Iliescu decat in fals. Aceasta mama atipica are si reactii de acelasi fel. Nici n-a nascut bine, si vrea sa se intoarca la serviciu. Orice femeie care naste, fara tratamente speciale, vrea sa stea acasa cu copilul ei. Nu si Adriana Iliescu, cea care declara ca si-a dorit toata viata sa aiba un copil. La 67 de ani, proaspata mama se grabeste sa revina la Universitate, unde e profesoara cu dispensa de varsta. Isi rateaza cariera Adriana Iliescu, daca isi ia un meritat concediu postnatal? O asteapta vreo avansare, de e gata sa renunte la dreptul ei legal de a-si ingriji nou-nascuta? Sau zburdalnica batrana mai pune la cale vreun record, dupa ce a prins gustul publicitatii? De la mineriadele lui Miron Cozma, nici o stire din Romania n-a fost atat de mediatizata in lumea larga, cum e aceasta nastere. Si, la fel ca mineriadele, recordul Adrianei Iliescu arunca o lumina proasta asupra Romaniei. In Occident, legile nu ingaduie asemenea extravagante materne. La noi, medicul Bogdan Marinescu a profitat de o lacuna legislativa pentru a intra in Cartea Recordurilor impreuna cu batrana sa pacienta. Profitand de ignoranta reporterilor, Adriana Iliescu a spus ca a incercat mai intai in strainatate sa devina mama, dupa ce i-au expirat posibilitatile naturale. Nu si-a implinit visul, a povestit ea cu maxima candoare, deoarece nu avea bani pentru a achita tratamentul. Dar si daca i-ar fi avut, tot ar fi fost trimisa la plimbare, din cauza ca legislatia din tarile occidentale nu ingaduie asemenea experimente. Dupa mine, Adriana Iliescu are o problema mai complicata decat aceasta asa-zisa obsesie de o viata de a avea copii. Cunosc destule cazuri de femei singure care au copii cu tatal necunoscut in acte, fiindca n-au vrut decat copilul, nu si o familie completa. Cunosc chiar doua femei care si-au luat amanti cu plata, cu singurul scop de a avea copii. Dupa ce s-au asigurat ca au ramas insarcinate pe cale naturala, amandoua si-au concediat amantii. Nu le pot da numele, pentru ca nici una din ele nu vrea. Adriana Iliescu, caz public, n-a declarat niciodata ca a fost infertila, la vremea potrivita, ci doar ca in studentie a fost maritata cu un barbat care nu voia copii. Dar dupa aceea? Povestea ei cu familia, o valoare la care tine inca din copilarie, isi sparge capul de solutia familiei "in vitro", pe care a ales-o la batranete. Admit totusi ca instinctul matern a lucrat in Adriana Iliescu si la varsta cand alte femei singure, ca sa nu zic toate, se ataseaza de copiii altora. Sau isi iau un animal de casa pe care il trateaza ca pe propriul lor copil. Putea fi insa o asemenea obsesie un motiv suficient pentru doctorul Bogdan Marinescu sa accepte s-o insamanteze? Iar daca a acceptat, de ce a tinut secret doctorul Marinescu acest experiment pana in ultima clipa? Nu era normal ca el sa anunte macar comunitatea medicala din Romania despre ceea ce voia sa faca? Aici nu poate fi invocata confidentialitatea. Bogdan Marinescu a tacut pana in ultima clipa, pentru a-si proteja experimentul aberant de o eventuala dezbatere publica. S-a temut sa nu-i fure careva ideea sau a anticipat un eventual scandal care l-ar fi lasat fara record? Pana la urma, Adriana Iliescu si-a vazut visul cu ochii, Bogdan Marinescu are si el o felie din celebritatea pacientei sale. Dar cu fetita nou-nascuta cum ramane? S-a gandit vreo clipa macar distinsul ginecolog la soarta acestui copil, a carui mama are varsta unei bunici rascoapte? S-a intrebat vreodata Bogdan Marinescu cat discernamant are aceasta femeie a Cartii Recordurilor? Chiar daca si-o fi pus aceste intrebari, doctorul are el insusi o periculoasa lipsa de discernamant. Dupa aceasta tentativa, Bogdan Marinescu ar trebui trimis sa-si exercite talentele de fertilizator pe papusile Barbie.

RODICA CAZACU*
De la varsta biologica la varsta spirituala

Miracolul acestei nasteri nu consta neaparat in varsta, ci in faptul ca uterul, in mod normal lipsit de elasticitate la 67 de ani, a suportat dezvoltarea fatului. Din acest motiv putem spune ca Adriana Iliescu este o femeie tanara; ea are o tinerete interioara. Nimeni, nici un doctor din lume nu s-ar fi apucat sa-i faca unei femei o asemenea fertilizare, daca nu ar fi constatat ca toate organele ei sunt intr-o stare adecvata. Operatia nu s-a facut la intamplare. Si nu s-a facut nici pentru bani, nici pentru glorie. Aici a fost dorinta infinita a acestei femei de a avea un copil. De ce si l-a dorit este problema ei intima, personala. Insusi gandul femeii pe mine m-a uimit: sa-ti doresti, la aceasta varsta, un copil, iarasi este un semn de mare tinerete. Incep si eu sa cred ca in viata e de ajuns sa-ti doresti foarte mult ceva si o sa ai. De asemenea, nu intamplator, totul s-a petrecut in clinica intemeiata, acum multi ani, de profesorul Sarbu: pe atunci era un fel de ambulatoriu, o mica statie de fertilizare. Minunea se putea intampla oriunde in lume - si oricum ar fi fost mult mai de crezut sa se intample in America sau in Germania, unde si aparatura este alta, mai performanta -, dar intamplarea a facut ca totul sa aiba loc chiar aici. In acest moment, Adriana Iliescu avea nevoie sa fie lasata in pace. Mai avea un pic si era arsa pe rug ca Giordano Bruno. Nu este permis sa agresezi o femeie care a nascut un copil. Se spune ca mama este cea care creste copilul. Ea a facut mai mult; l-a crescut deja in pantecele ei. Deci cu atat mai mult este mama. Mie mi s-a parut o femeie foarte echilibrata si responsabila, care si-a ales propriul destin. Fertilizare in vitro se face peste tot in lume; se practica si la noi, in fiecare zi. Pe cei care au blamat-o pe Adriana Iliescu i-a deranjat varsta. åsta e un lucru extraordinar de trist, pentru ca varsta biologica nu e singurul criteriu de apreciere a varstei individului, este numai o componenta. Exista si o varsta a spiritului, superioara... S-au facut, in mass-media, aprecieri referitoare la fizicul si varsta acestei femei. De ce toata lumea a sarit ca arsa, spunand ca femeia ar fi urata sau batrana? Numai femeile frumoase, tinere nasc? Este aproape barbar tot ce s-a intamplat. Cine iti da dreptul sa intri asa in viata unei femei? Nu este corect. Nici macar nu este o problema care sa fi atins societatea, biserica etc. De ce femeile sunt intotdeauna cele blamate? O limita de varsta, intr-un asemenea caz, ar trebui sa fie valabila si pentru barbati. Daca o femeie de 67 de ani nu mai are voie sa procreeze, atunci nici batranul de 80 de ani nu mai are voie - spermatozoidul lui si-a pierdut vioiciunea de la 30 sau 40 de ani. In nici un caz, barbatii nu aveau dreptul sa vorbeasca in aceasta situatie. Singurele care puteau sa-si spuna parerea erau femeile, si poate numai cele care sunt mame. A da nastere unei fiinte nu e o intamplare. Cine iti da dreptul sa judeci? Care sunt criteriile dupa care spui ca unul e tanar si altul batran? Pe de alta parte, sunt atatia oameni care la o varsta inaintata au facut descoperiri importante pentru omenire; in general nu tinerii sunt cei care fac minunile pe lumea asta. E inadmisibil ca o societate intreaga s-o complexeze pe aceasta femeie ca, vezi Doamne!, e batrana. Spitalele sunt pline astazi de tinere care nu duc sarcina nici pana in luna a cincea. Plus ca si copilul s-a dezvoltat absolut normal. De ce trebuie ca el sa fie altfel decat ceilalti copii? Societatea trebuie sa-l sustina. De ce sa-l impovaram cu ceva cu care oamenii nu sunt de acord? Ce va gandi acest copil cand va creste? Pot sa dau eu orice lege de reglementare in cazul asta, fecundarea nu se poate realiza decat in anumite conditii. E o aberatie, pentru ca nu exista boli, exista bolnavi. Nu poti sa generalizezi. O femeie de 30 de ani poate sa nu aiba copil si o alta de 45 poate sa aiba. E nevoie de atat de multe alte legi care ar putea sa ajute copiii bolnavi, de exemplu, pe cei dawnieni, pe cei cu tumori de tot felul... Sunt lucruri mult mai importante. Ceea ce s-a intamplat in mass-media pe marginea acestui caz a fost o manipulare grotesca... Daca nu s-ar fi mediatizat, oamenii nu ar fi acordat atentie faptului. Aceasta fiinta care s-a nascut este a noastra, e si ea ca si noi, ca oricare alt copil din aceasta tara. De ce sa improscam cu noroi mama? Cine ne da acest drept? Acum mai mult ca oricand am observat in societatea noastra ura. Nu am mai vazut atata ura decat atunci cand au venit minerii in iunie '90. Numai ca de data asta agresorii nu mai aveau bata si ciomagul, aveau cuvantul, care lovea cu o duritate care m-a speriat. Mi-am spus: daca trebuie judecata mineriada, trebuie judecati si acestia. Societatea are nevoie de altceva, nu de ura. Pe cine urasc ei de fapt? De ce, pentru barbati, femeia de o anumita varsta trebuie aruncata la lada de gunoi? De ce sa nu aiba si o femeie dreptul la viata, asa cum are orice barbat?

*medic primar stomatolog

IULIA POPOVICI
Dreptul de a naste

Adriana Iliescu si medicii care au ajutat-o sa aiba un copil la improbabila varsta de 66 de ani au intrat in Cartea Recordurilor. De fapt, s-ar putea spune ca Romania si-a construit in timp o traditie a recordurilor legate de natalitate si maternitate, cele mai multe negative si in stransa legatura cu vicii de reglementare politica, incepand cu celebrul decret antiavort dat de Ceausescu in 1966, care a facut din RSR o campioana a mortalitatii infantile, a riscului de sarcina, a deceselor materne si postabortive si a abandonului. Dupa 20 de ani de "dezastru demografic", avem cei mai buni specialisti mondiali in intreruperi de sarcina, o populatie feminina pentru care avortul e in continuare cea mai sigura metoda contraceptiva, o rata crescuta a abandonului la nastere, riscuri ridicate de pierdere a sarcinii si o politica a adoptiilor defectuoase. Dar ne putem permite extravaganta de a investi 10 ani de tratamente hormonale (nu de fertilizare, ci de inversare a efectelor menopauzei), 5.000 de euro (ai pacientei) si munca a 30 de specialisti de varf pentru ca o femeie singura si pensionara sa tina o sarcina la varsta unei strabunici. O stralucita exceptie a graviditatii. Fiindca miza reala a eforturilor profesoarei de literatura de la Universitatea Hyperion nu era aceea de a avea un copil. Genetic, Eliza-Maria nu e copilul Adrianei Iliescu - si ovulul, si sperma provin din donatii anonime; avem de fapt o mama purtatoare, in cazul careia legatura "de sange" cu nou-nascutul (pe care, din cauza varstei, nu-l va putea alapta) e aproape la fel de slaba ca in cazul unei adoptii, iar asta muta cumva accentul in piramida motivationala a "celei mai batrane mame". Adevarul e ca ce si-a dorit Adriana Iliescu nu e un copil, ci experienta unei sarcini, o forma de maternitate "artificiala", o tehnicalitate a carei singura consecinta este riscul medical crescut al fatului. Si asta, clamand pe de o parte dreptul fiecarei femei de a naste copii, pe de alta parte nevoia de mantuire crestina prin aducere pe lume de prunci. De fapt, folosindu-se de fiinta vie pe care a tinut atat de mult s-o poarte in pantece. Dreptul de a naste copii, ca oricare dintre drepturile si libertatile individuale, protejeaza femeia impotriva ingerintelor politice (statale, ale societatii etc.) in deciziile privitoare la viata privata (exista, de exemplu, discutii pe aceasta tema legate de femeile cu boli mentale severe si discernamant diminuat: e obligatoriu sau nu sa li se faca un avort, daca starea de sanatate a copilului nu e afectata de conditia medicala a mamei?), in nici un caz nu garanteaza mersul pana-n panzele albe, dincolo de legile naturii si chiar de cele sociale (la urma urmei, desi d-na Iliescu are, ca orice cetatean, dreptul de a adopta, in acest caz varsta si absenta unui partener o fac ineligibila pentru "meseria" de parinte adoptiv). Sa-ti sustii, la 67 de ani, dreptul (constitutional?, natural?) de a da nastere seamana cu nebunia de la-nceputul anilor '90, cand tot hotul prins se apara cu "Lasa-ma, domle, ca e libertate!"; cum ramane atunci cu dreptul copilului de a creste intr-o familie organizata, dreptul lui la protectie parentala cel putin pana la varsta majoratului, dreptul de a-si cunoaste tatal si mama? E atat de greu de acceptat banala idee ca libertatea ta de actiune se-ntinde doar pana acolo unde incepe libertatea celorlalti? Cat despre mantuire, Biserica ar avea probabil mai multe de spus despre garantarea ei celor care nu se curata de pacatul egoismului. Multe din reactiile din media occidentale (in articole si forumuri de discutii) la performanta romaneasca aveau in vedere atitudinea medicilor, acuzati, dincolo de aspectele etice, de lipsa de bun-simt. Ar fi fost prea simplu sa fie numai asta. E adevarat, e mult mai spectaculos, chiar profesional vorbind, nici macar din perspectiva mediatizarii, sa produci o premiera medicala, un experiment de succes, decat sa te lupti zilnic sa convingi viitoarele mame sa vina la controale periodice, sa sustii sarcini la femei de varste fertile care nu cred in principiul "esti tanara, las' ca tine urmatoarea sarcina", sa pui la punct sectii de neonatologie la standarde de secol XXI etc. etc... Si totusi e indecent s-o faci, chiar si in Romania noastra a tuturor posibilitatilor. Romania, o cultura a succesului exceptiei, in care doar olimpicii, gimnastele medaliate si recordurile mondiale conteaza, nu miile de elevi educati pe sponci, copilele infometate ani de zile, pana sa ajunga antrenorii la concluzia ca nu sunt destul de performante pentru campionate internationale, si nou-nascutii prematur neresuscitati pentru ca doctorului i se pare ca oricum n-ar supravietui. Iar in Irlanda, romanii - emigranti ilegali - fac copii pe banda ca sa obtina rezidenta permanenta. In documentarul lui despre masacrul de la liceul Colombine, Michael Moore specula ideea ca societatea americana e una in care parintii, care nu-si mai cunosc si recunosc propriii copii, au ajuns sa se teama de ei. Romania pare, in schimb, o tara condusa de parinti atotputernici, de care generatia tanara nu se poate emancipa. Caci avem in spate o lunga traditie a obiectualizarii copilului: copilul - viitoare unealta a constructiei socialismului, copilul pe care "eu l-am facut, eu il omor", copilul-achizitie si copilul-marfa de export, copilul-medalie cu tricolor, copilul-pasaport, copilul-indulgenta, copilul-litera in sloganele unei Cantari a Romaniei din care tot n-am apucat sa iesim. "O" din "Omagiu" sau "M" din "Mantuire".

OVIDIU SIMONCA
Randuri pentru Eliza Maria Iliescu

Acum esti prea mica sa pricepi tot ce se intampla in jurul tau. Se spune ca bebelusii, in primele luni de viata, sunt foarte prietenosi cu toti cei care se apropie de patutul lor. Se mai spune ca toti sugarii care sunt luati in brate rad catre acea persoana. Eu am mai citit in acele carti ca bebelusii pornesc de la ideea ca s-au nascut "in cea mai buna dintre lumile posibile" si toti oamenii sunt prietenii lor. Dupa un timp de la nastere, copiii mici vor deosebi vocile parintilor de vocile altor persoane, dar asta nu inseamna ca prietenia si increderea bebelusilor in ceilalti se vor diminua. Oricine ii va lua in brate va avea parte de un zambet, asta cu siguranta. Probabil ca vei rade si tu la toti cei care, macar pentru o clipa, vor lasa deoparte incrancenatele dezbateri despre varsta maxima la care o femeie poate fi mama si vor veni sa te ia in brate. Am impresia ca de tine se uita, se mizeaza pe faptul ca nu poti vorbi, nu le poti da replica si te lasa uitata. Dar, in toata povestea aceasta, Adriana Iliescu nu este singura. Te are pe tine, chiar daca acum esti sub greutatea normala si trebuie sa stai sub atenta observatie a medicilor. De mama se poate rade, ca face filozofii ieftine, ca nu e intreaga la cap, dar daca esti si tu acolo poate ca ar trebui sa te priveasca mai mult. Acuma, Eliza, poate ca asa trebuiau sa procedeze toti cei care sunt socati de gestul mamei tale. Sa vina intai sa te vada, sa te ia in brate si pe urma sa te judece. Sa admitem, Eliza, ca mama ta e inconstienta, ca si-a dorit un copil mult prea tarziu. Sau ca a fost prea obsesiva in a ajunge mama. E posibil sa fi fortat legile firii si pe cele ale medicinii. N-as spune insa ca este o atat de grava obsesie sa vrei sa fii mama. Cel mai mare pericol este pentru tine, Eliza Maria, si vad ca prea putini se gandesc la cine esti tu. Toti au pus raul inainte si spun ca ti-ai putea pierde mama mult prea repede, iar sa ajungi orfana pana la majorat nu este un lucru prea usor. Mama ta nu prea mai are rude care sa te infieze si tu poti sa ajungi intr-o institutie a statului, sa fii ceea ce se numeste "copil institutionalizat". Dar s-ar putea sa ai noroc, mama ta sa traiasca mai mult, sa te vada crescand, ceea ce ar insemna ca veti parcurge impreuna ciclurile scolare. Si vei intelege ca numai o pregatire scolara foarte buna te va ajuta sa rezisti presiunilor. Nu se poate sa nu apara cineva care sa-ti scoata ochii cu trecutul tau, cu mama ta, numai asa ca sa te zgandareasca si sa va faca rau. Si atat vor astepta, sa spuna ca si chiulesti de la scoala, ca nu te tii de carte. Sa admitem, Eliza, ca mama ta e inconstienta, o repet. Discutia despre inconstienta mamei tale nu trebuia sa inceapa acum. Mama ta face tratamente de fertilitate de aproape zece ani. A fost tratata la Timisoara, apoi la Bucuresti. In tot acel interval de timp, nimeni nu s-a intrebat ce este cu acea femeie, e bine sa aiba copii, ce se va intampla cu acel copil. Iar mama ta a continuat sa-si doreasca un copil, desi inainta in varsta. ÃŽn Romania, cu toate pretentiile noastre de europenizare, la acest capitol suntem descoperiti. Nu exista o lege care sa prevada pana la ce varsta o femeie poate deveni mama. Asa ca, cel putin la nivel legislativ, tu nu te-ai nascut dintr-un pacat. Tu existi, te-ai nascut si-i astepti pe toti cei care sunt impotriva mamei tale sa vina sa te vada si pe tine. Am citit, probabil vei citi si tu cand vei mai creste, si vei fi interesata de ce a fost un asa scandal la nasterea ta, ca "biserica ortodoxa nu o poate binecuvanta pe Adriana Iliescu". Ca tu nu te-ai fi nascut din iubirea a doua persoane. Ca n-a existat acea comuniune sfanta, binecuvantata de biserica, o taina a casatoriei si a nasterii. N-a existat, si cu ce esti tu vinovata, Eliza, pentru aceasta situatie? Ramai nebotezata, ramai o "capra raioasa" a bisericii, nu poti sa fii inteleasa, ramai fara duhovnic si fara un sfat al bisericii? De ce toata lumea vorbeste despre mama, dar nimeni nu vine la patutul tau sa te vada? Tu ii astepti pe toti. Chiar si pe domnul ziarist Cristian Tudor Popescu il astepti sa vina sa te vada, care era foarte ingrijorat, saptamana trecuta, atunci cand spunea ca nimeni n-a intrebat-o pe nenascuta Maria daca vrea sa vina pe lume prin fertilizare in vitro. Domnul ziarist Cristian Tudor Popescu se gandea cu spaima cum iti va fi tie la scoala si a scris ca "daca era botezata Ioana, viitorii si necrutatorii ei colegi ar fi numit-o Ioana-Embrioana; fiindca pe "fiica" doamnei profesoare o cheama Maria, or s-o batjocoreasca altfel". Marturisesc ca de cateva zile bune ma tot gandesc cu ce cuvant rimeaza "Maria", dar nu-mi vine in minte. Or fi generatiile viitoare de elevi mai inventive... Cert este, draga Eliza Maria, ca a existat o ofensiva de proportii impotriva mamei tale. Cand vei creste si vei lua colectia de ziare din aceasta perioada vei vedea o mare suparare ca mama ta a indraznit sa se gandeasca la un copil. Vei mai vedea ca nici la televiziune n-a fost crutata. Au fost intervievati medici de renume, s-a sunat la clinici renumite din Italia, unde se face fertilizare artificiala, devenisem o natie care se pricepe la nasteri, a pornit o dezbatere incinsa. Tie, Eliza Maria, nu prea ti-a convenit toata aceasta campanie impotriva mamei tale. Te-am vazut la televizor, erai mica, uracioasa si tocmai acea bucurie a copilului care se intalneste prima oara cu lumea iti lipsea. Stateai incruntata, probabil asteptai sa se termine tot balamucul si sa pleci acasa, cu mama ta. Oare ce se va intampla cu tine - este singurul gand pe care il am. Vei trai apasata de toata povestea aceasta de la nastere? Te vor urmari toata viata afirmatiile facute la adresa Adrianei Iliescu, mama ta, ca nu trebuia sa te nasca, ca a gresit fiind egoista si necugetata? Sau vei trece nepasatoare peste toate lucrurile acestea? M-as bucura sa traiesti, sa fii in stare sa-ti intemeiezi o familie, sa nasti la randul tau si sa fii fericita, cum se spune la noi, prin aceasta parte de lume.