Pe aceeași temă
Avocata susţine că procurorul Mihaiela Iorga Moraru de la Secţia de investigare a infracţiunilor din Justiţie (SIIJ) a reţinut paşaportul Sorinei, fără a exista o hotărâre a unei instanţe în acest sens, transmite Agerpres.
„Procurorul Mihaiela Iorga Moraru a reţinut paşaportul acestui copil, cerându-l de la Direcţia de paşapoarte. Potrivit hotărârii judecătoreşti care nu a fost desfiinţată,Gabriela şi Ramona Săcărin sunt părinţii acestui copil.
Ei au făcut o cerere de eliberare a paşaportului, însă paşaportul a fost cerut de procurorul Iorga Moraru pentru a împiedica acest copil să plece din ţară.Aceasta este o restrângere a libertăţii de circulaţie.
De fapt, este un control judiciar informal pe care această doamnă procuror l-a impus fără a fi supus controlului instanţelor de judecată.
Oprim copilul în ţară şi statul român ia măsuri fără probe, în baza unui fake news.
Întreb şi eu – această secţie (SIIJ – n.r.) este competentă, plecând aşa de la un presupus dosar de adopţie, că nu ştiu ce suspiciune a fost aici, că vai nu ştiu ce judecător nu ştiu ce a făcut, să cerceteze pe oricine? Să cerceteze paşaportul Sorinei şi adopţia?”, a spus avocata familiei adoptive.
Avocata mai susţine că Mihaiela Iorga Moraru a făcut presiuni asupra mamei adoptive, Ramona Săcărin, pentru ca aceasta să dea informaţii despre judecători.
„Doamna procuror Mihaiela Iorga Moraru, inclusiv în timpul audierii pe care a făcut-o Ramonei Săcărin, a făcut diverse presiuni asupra acesteia să-i dea date despre judecători.
Aşa cum se făcea pe vremea DNA şi toată lumea a condamnat aceste acţiuni ale procurorilor abuzivi, că de asta s-a făcut Secţia asta, pentru procurorii abuzivi, doamna procuror Iorga Moraru, cu o tehnică, nu ştiu, demnă de o cauză mai bună, pentru că doamna Săcărin nu era aici inculpat, era martor, a făcut presiuni asupra ei să declare ceva împotriva judecătorilor”, a precizat avocata.
Procurorii SIIJ au deschis o anchetă pentru săvârşirea unor infracţiuni de abuz în serviciu, fapte în legătură cu judecarea dosarului având ca obiect cererea de adopţie internaţională a fetiţei, respectiv instrumentarea dosarului penal în care un procuror de la Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Craiova a efectuat, în urmă cu două săptămâni, o percheziţie la domiciliul asistentului maternal pentru a o lua pe fetiţă.
Procurorul general interimar, Bogdan Licu, a contestat în instanţă decizia judecătorilor prin care fetiţa din Baia de Aramă a fost dată spre adopţie şi a solicitat interzicerea părăsirii teritoriului României de către minoră.
Comentarii 3
Cetatean revoltat - 07-02-2019
Felicitari , domnule Licu ! Felicitari , doamna Iorga Moraru ! Sunteti oameni adevarati si romani adevarati !
RăspundeElena - 07-02-2019
La binele copilei se gandesc aceste celebre persoane sau in spirit comunist vor sa arate cine-i seful?
Răspundeemil - 07-02-2019
Monstrii cu chip de om sa nu plece si sa raspunda in fata legii pentru abuzurile si traumele abominabile savarsite acestei fetite nevinovata repartizata la export de calculator si de instanta de apel...
Răspunde