Pe aceeași temă
PSD a contestat la CCR procedura de numire a șefiilor TVR și Radio invocând că legea a fost interpretată și aplicată greșit. Ca primă reacție, purtătorul de cuvânt al USR-PLUS, Ionuț Moșteanu, a declarat pentru HotNews.ro că a fost folosită pas cu pas procedura aplicată în 2017 de către PSD, la numirea Doinei Gradea și a lui Georgică Severin.
Într-un comunicat oficial, CCR spune că numirile făcute de Legislativ au încălcat legea 41/1994 privind funcţionarea SRTv şi SRR, deoarece Parlamentul a invocat aplicabilitatea unor alineate din acelaşi act normativ, însă fără a fi întrunită condiţia din ipoteza normativă a acestui text legal, respectiv situaţia specială a situaţiei tranzitorii dintre două legislaturi parlamentare, în care este permisă numirea unui director general interimar al Societăţii Române de Radiodifuziune, respectiv al Societăţii Române de Televiziune”.
Comunicatul Curții Constituționale:
„CCR a admis sesizarea formulată de grupurile parlamentare ale Partidului Social Democrat și a constatat că este neconstituțională Hotărârea Parlamentului României nr.32/2021 privind numirea directorului general interimar al Societății Române de Radiodifuziune;
A admis sesizarea formulată de grupurile parlamentare ale Partidului Social Democrat și a constatat că este neconstituțională Hotărârea Parlamentului Românieinr.31/2021 privind numirea directorului general interimar al Societății Române de Televiziune.
Pentru pronunțarea acestor soluții, Curtea a constatat că cele două hotărâri ale Parlamentului au fost adoptate cu încălcarea principiului constituțional care consacră caracterul obligatoriu al respectării legilor, prevăzut de art.1 alin.(5) din Legea fundamentală. Astfel, au fost nesocotite prevederile art.19 și 20 din Legea nr.41/1994 privind organizarea şi funcţionarea Societăţii Române de Radiodifuziune şi Societăţii Române de Televiziune, întrucât Parlamentul a invocat aplicabilitatea art.21 alin.(1) și (3) din aceeași lege, fără a fi întrunită condiția din ipoteza normativă a acestui text legal, respectiv situația specială a situației tranzitorii dintre două legislaturi parlamentare, în care este permisă numirea unui director general interimar al Societății Române de Radiodifuziune, respectiv al Societății Române de Televiziune".
Oficial, coaliția de guvernare trebuie să aștepte motivarea CCR și să stabilească pașii care trebuie urmați pentru a intra în legalitate.
Ionuț Moșteanu se declară surprins de decizia judecătorilor constituționali, deoarece procedura a mai folosită și de PSD: „Aștepăm motivarea Curții să vedem care sunt pașii de urmat și cred că cel mai probabil vom relua procedura de numire. Trebuie să vă spun că am folosit la numirea șefilor TVR și Radio aceiași procedură, pas cu pas, pe care a folosit-o PSD în 2017 pentru numirea lui Georgică Severin și a Doinei Gradea. Nimeni nu a contestat atunci la CCR".
Neoficial însă, trebuie luată o decizie la nivelul Coaliției de guvernare și este necesară o soluție asumată politic de a asigura în următoarea perioadă conducerea celor două instituții. Surse parlamentare au explicat pentru HotNews.ro că în momentul de față trebuie menținută actuala formulă pentru că fosta conducerea împreună cu membrii Consiliului Administrativ au fost demiși de către Parlament și nu mai pot prelua un eventual interimat.
Camera Deputaţilor şi Senatul au votat, în plenul reunit din 11 mai, numirea Ramonei Săseanu în funcţia de director general interimar al Societăţii Române de Televiziune şi a lui Liviu Popescu în postul de director general interimar al Societăţii Române de Radiodifuziune, pentru un interval de şase luni.
Social-democrații au susţinut că singura prevedere legală aplicabilă ar fi fost încadrarea în art. 46 alin (7), întrucât au fost respinse de către plenul reunit al Parlamentului rapoartele de activitate şi de execuţie bugetară, fiind necesară, ulterior, declanşarea procedurii de numire a unui nou Consiliu de Administraţie a Societăţii Române de Televiziune, fără a avea posibilitatea conferită de textul legal de a numi un director general interimar de către plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului.
În cadrul unui Birou permanent reunit, majoritatea parlamentară a declanșat această procedură, cu atât mai mult cu cât cvorumul de şedinţă era îndeplinit.
„În schimb, a fost numit un director general interimar prin interpretarea greşită a legii şi încălcarea acesteia, întrucât nici una din cele trei articole enunţate mai sus nu se poate aplica în speţa de faţă. Dacă legiuitorul ar fi dorit să mai introducă şi alte situaţii, care să ducă la numirea unui director general interimar de către plenul reunit al Camerei Deputaţilor şi Senatului, atunci acestea trebuiau prevăzute în mod expres în textul legii”, susține PSD.
PSD invocă acelaşi argument și în sesizarea formulată la Curtea Constituţională referitoare la hotărârea Parlamentului privind numirea directorului general interimar al Societăţii Române de Radiodifuziune.