CCR a amânat hotărârea privind impozitarea pensiilor speciale pentru 8 decembrie

Laurentiu Gheorghe | 04.11.2020

Judecătorii constituționali au amânat pentru 8 decembrie decizia privind sesizările Avocatului Poporului și Curții Supreme privind legea de impozitare a pensiilor de serviciu.

Pe aceeași temă

Pe 18 iunie, Secțiile Unite ale Înaltei Curți de Casație și Justiție au decis să sesizeze Curtea Constituțională cu privire la legea care stabilește un nou sistem de impozitare a pensiilor de serviciu.

Instanța supremă susține că Legea pentru modificarea și completarea Legii 227/2015 privind Codul fiscal este neconstituțională în ansamblul său, deoarece încalcă dispozițiile mai multor articole din Constituție.

ÎCCJ arată în hotărârea de sesizare a CCR că unul dintre cele cinci principii ale fiscalității reglementate de Codul fiscal vizează „justețea impunerii sau echitatea fiscală”, care „asigură ca sarcina fiscală a fiecărui contribuabil să fie stabilită pe baza puterii contributive, respectiv în funcție de mărimea veniturilor sau a proprietăților acestuia”.

„Așezarea justă și echitabilă a sarcinii fiscale constituie una dintre componentele statului de drept, așa cum este definit statul român prin art. 1 alin. (3) din Constituție. (...) În jurisprudența Curții Constituționale s-a reținut în mod constant că statul are o marjă largă de apreciere în stabilirea politicii fiscale și revine legiuitorului competența exclusivă de a stabili cuantumul impozitelor și de a acorda exceptări sau scutiri de la aceste obligații în favoarea anumitor categorii de contribuabili și anumite perioade de timp, sub rezerva respectării dispozițiilor art. 56 din Constituție privind justa așezare a sarcinilor fiscale”, se arată în hotărâre.

Instanța supremă menționează că legea ce formează obiectul sesizării instituie taxa pe veniturile din pensii și indemnizații pentru limită de vârstă stabilite în baza unor legi speciale, legiuitorul instituind „un nou regim de impunere fiscală aplicabil numai în privința anumitor venituri și anume pentru veniturile obținute din pensii și/sau indemnizații pentru limită de vârstă primite în baza unor legi/statute speciale".

„Legea instituie o taxă pe venitul din pensiile reglementate de legile speciale care este diferită de impozitul pe venit și se cumulează cu acesta din urmă, ceea ce înseamnă că acestei categorii de venituri, care fac obiectul taxării conform legii criticate, li se aplică atât impozitul pe veniturile din pensii, cât și taxa nou instituită. Rezultă, astfel, că pensiile vizate de lege sunt supuse unei duble impuneri, contrar principiului nediscriminării și principiului așezării juste și echitabile a sarcinii fiscale”, explică ICCJ.

Potrivit Instanței supreme, noua „taxă” nu „doar” că este discriminatorie și reprezintă un impozit pe venit „deghizat”, dar se calculează practic asupra venitului net din pensii, după deducerea din pensia brută a impozitului pe venit, ceea ce ar duce, de la un anumit nivel, la un procentaj de fiscalizare calculat la pensia brută de 95%.

„În aceste condiții, prin cuantumul ridicat, măsura instituirii taxei reprezintă o adevărată confiscare și este de natură a afecta însăși substanța dreptului. Opțiunea promovată prin legea în discuție reprezintă un subterfugiu prin care se aduce atingere chiar substanței dreptului la pensie”, se afirmă în sesizare.

ICCJ mai arată că, prin raportare la cuantumul de 7.000 de lei al sumei nesupuse taxei criticate, impunerea taxei vizează o categorie restrânsă de contribuabili care obține venituri din pensii și indemnizații pentru limită de vârstă în condițiile legilor speciale.

Un alt argument este reprezentat de încălcarea principiului statului de drept, în componenta sa referitoare la principiul impunerii fiscale juste și echitabile, precum și de încălcarea principiului egalității statuat de Constituție și de Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale.

Instanța supremă mai acuză încălcarea principiului clarității, previzibilității și predictibilității legii, a principiului independenței judecătorilor, precum și încălcarea principiilor art. 1 din Protocolul nr. 1 la CEDO.

În privința motivelor de neconstituționalitate extrinsecă, ICCJ apreciază că prin legea dedusă controlului de constituționalitate se încalcă principiul constituțional al organizării ierarhice a normelor juridice, având în vedere că, în pofida caracterului său ordinar, actul normativ modifică, implicit, dispoziții legale cuprinse în acte normative cu forță juridică superioară, respectiv dispozițiile Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor.

„Astfel, ca urmare a aplicării noilor dispoziții legale (cu caracter ordinar), dreptul la pensie al magistraților nu ar mai fi în realitate în cuantumul stabilit în Legea nr. 303/2004 (lege cu caracter organic), ci într-un cuantum mult diminuat”, se subliniază în sesizare.

Un alt argument este acela că legea sesizată a fost supusă întâi dezbaterii și adoptării Senatului, Camera Deputaților fiind for decizional, ceea ce contravine normelor constituționale care stabilesc o altă procedură în privința reglementărilor referitoare la statutul judecătorilor și al procurorilor.

Și Avocatul Poporului a transmis Curții Constituționale o sesizare privind acest act normativ.

Pe 17 iunie, Camera Deputaților a votat modificarea și completarea Legii 227/2015 privind Codul fiscal, care are ca obiect de reglementare instituirea unei taxe pe veniturile și indemnizațiile pentru limită de vârstă.

Conform unui amendament, pensiile cu valoare de până la 2.000 de lei inclusiv nu se impozitează, cele cuprinse între 2.000 și 7.000 se impozitează cu 10%, iar pensiile cu o valoare de peste 7.001 lei se impozitează cu 85% pentru ceea ce depășește această sumă.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22