CCR discută miercuri sesizarea PDL privind noua modificare a Statutului senatorilor şi deputaţilor

Fara Autor | 02.04.2013

Pe aceeași temă

Curtea Constituţională a României (CCR) discută miercuri sesizarea PDL referitoare la noua modificare a Statutului senatorilor şi deputaţilor, informează AGERPRES. În 21 martie, grupul parlamentar al PDL a depus o contestaţie la Curtea Constituţională în privinţa Statutului parlamentarilor.

"Sesizarea noastră cuprinde două capete de acuzare, unul se referă la articolul privind sancţionarea parlamentarilor care se află în stare de incompatibilitate, iar celălalt la introducerea unui text care spune că orice altă dispoziţie contrară actului normativ se abrogă", declara, la acea dată, liderul senatorilor PDL, Cristian Rădulescu.
 

Potrivit PDL, textele din Statut "sunt echivoce cu privire la aplicarea incompatibilităţilor stabilite prin alte acte normative".

"Printre clauzele de încetare a mandatului de deputat sau senator din cauza incompatibilităţilor nu este reglementată situaţia prin care se constată incompatibilitatea printr-un raport al Agenţiei Naţionale de Integritate necontestat la instanţele judecătoreşti. Un asemenea text lipseşte de conţinut activitatea ANI. Potrivit prevederilor din Statut, deputatul şi senatorul aflat în conflict de interese constatat printr-o hotărâre judecătorească rămasă definitivă ar putea fi sancţionat disciplinar cu interzicerea participării la lucrările Camerei din care face parte pe o perioadă de cel mult 6 luni. O asemenea dispoziţie lasă fără efecte juridice raportul ANI care nu este confirmat de o hotărâre judecătorească, întrucât nu a fost contestat. Se consideră că este necesară clarificarea acestei situaţii, să fie eliminate articolele echivoce şi să creeze un cadru juridic corelat cu celelalte acte normative", se arată în sesizare.

Potrivit sursei citate, participarea la şedinţă a parlamentarului constituie "o îndatorire de esenţă a mandatului acestuia", iar interzicerea de a lua parte la o astfel de întâlnire "constituie o măsură de natură să-l împiedice pe acesta să îşi realizeze mandatul dat de alegători".

Democrat-liberalii mai spun în text că prevederea din Statut potrivit căreia orice altă dispoziţie contrară actului normativ se abrogă este neconstituţională şi depăşeşte cererea de reexaminare anterioară a Curţii Constituţionale care nu a cerut introducerea unui asemenea articol.
 

Pe 27 februarie, CCR a decis că este neconstituţională modificarea la Statutul deputaţilor şi senatorilor referitoare la termenul de 45 de zile în care parlamentarul poate contesta în instanţă raportul de evaluare al Agenţiei Naţionale de Integritate.

Totodată, CCR a declarat neconstituţional articolul referitor la suspendarea pe o perioadă de până la şase luni de la lucrările Parlamentului a deputatului sau senatorului găsit de ANI în stare de conflict de interese.

În motivare, Curtea a arătat că prin introducerea unui termen de 45 de zile în care parlamentarul, declarat de ANI ca fiind incompatibil, poate să atace la instanţa judecătorească raportul ANI se instituie o derogare de la norma comună în această materie, iar interzicerea participării la lucrările Camerei din care face parte deputatul sau senatorul aflat în conflict de interese, pe o perioadă de cel mult şase luni, este de natură să afecteze mandatul dat de alegători.

"Faţă de aceste dispoziţii constituţionale, Curtea reţine, mai întâi, că problema conflictului de interese nu este de rang constituţional, legiuitorul constituant stabilind în mod expres şi limitativ doar cazurile în care calitatea de deputat sau de senator încetează, cazuri care nu se referă şi la conflictul de interese. Reglementarea conflictului de interese prin legislaţia infraconstituţională trebuie să respecte însă cadrul constituţional care configurează - cât priveşte deputaţii şi senatorii - regimul juridic al mandatului parlamentar", arată CCR, citat de AGERPRES.

Curtea a precizat că din reglementare rezultă că legiuitorul a încadrat conflictul de interese în sfera abaterilor disciplinare şi, atribuindu-i o anume gravitate, a reluat sancţiunea reglementată în prezent de art.53 lit.f) din Legea nr.96/2006 ('interzicerea de a participa la lucrările Camerei din care face parte, pe o perioadă de cel mult 30 de zile calendaristice'), modificând însă perioada pentru care aceasta poate fi aplicată ('cel mult 6 luni').

De asemenea, judecătorii au susţinut că noua modificare a Statutului parlamentarilor nu este de natură să asigure o rigoare sub aspectul coerenţei şi al sistematizării normelor incidente în această materie.

TAGS:

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: redactia@revista22.ro

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22