Pe aceeași temă
Curtea Constituţionala a Romaniei a cerut Parlamentului să decidă ce se întâmplă cu traseiștii care au profitat de efectele ordonanței de urgență care a permis aleşilor locali să migreze de la un partid la altul fără să îşi piardă mandatul, ordonanta care a fost declarata neconstitutionala. Senatorii și deputații vor decide ce se va întâmpla cu mandatele aleşilor locali care au migrat la alte partide, relateaza Romania Libera.
Curtea Constituţională a decis, ieri, cu majoritate de voturi, că legea de aprobare a Ordonanței de Urgență 55/2014, este neconstituțională. Ordonanța a suspendat efectele statutului aleșilor locali și le-a permis acestora ca, timp de 45 de zile, să își schimbe partidul fără a-și pierde mandatul. Judecătorii CCR au stabilit că Parlamentul urmează să reglementeze, prin legea de respingere, măsurile necesare cu privire la efectele juridice produse pe perioada de aplicare a ordonanței de urgență. Potrivit explicațiilor oferite de magistrați ai CCR, senatorii și deputații vor stabili ce se va întâmpla cu mandatele aleşilor locali care au migrat la alte partide.
Odată întoarsă legea în Parlament, reprezentanții partidelor politice au început să lanseze diferite scenarii referitoare la soarta primarilor traseiști. Astfel, liberalii, care au sesizat CCR susțin că traseiștii trebuie să își piardă mandatele. ”OUG 55/2014 trebuie respinsă de Parlament și conform Constituției trebuie menționat ce se întâmplă cu efectele juridice deja produse printr-un text inclus în proiectul de lege de respingere a ordonanței. De principiu, dorim să reglementăm în legea de respingere a OUG încetarea mandatelor aleșilor locali care au folosit acest act normativ neconstituțional, însă așteptăm întâi motivarea Curții Constituționale pentru acest lucru”, a explicat deputatul PNL Teodor Nicolescu.
CITITI SI: CURTEA CONSTITUTIONALA: OUG 55 din 2014 privind MIGRATIA alesilor locali este NECONSTITUTIONALA
PSD nu vrea anularea efectelor
În schimb, social-democrații care au profitat de efectele ordonanței, se opun anulării efectelor actului normativ. „Aleșii locali, care în baza OUG 55 și-au schimbat partidul, nu au de ce să se teamă ca urmare a deciziei CCR de astăzi. În momentul în care au luat decizia de a părăsi partidul din care făceau parte, au făcut-o în mod legal, pe baza unui act normativ aflat în vigoare.”, a comentat Gabriela Vrânceanu Firea, purtătorul de cuvânt al PSD.
Mai precaut, senatorul Ioan Chelaru a cerut ca parlamentarii să aștepte publicarea motivării CCR. „Ca orice decizie a Curţii, ea îşi produce efectele pentru viitor, nu produce efecte retroactiv. Urmează însă să vedem dacă, în motivarea deciziei, Curtea nu se va referi şi la aspecte privind situaţia juridică a celor care în perioada celor 45 de zile s-au mutat de la un partid la altul”, a spus Chelaru.
Ordonanța care a permis migraţia aleşilor locali pentru 45 de zile fără ca aceştia să-şi piardă mandatul a fost adoptată de Guvern în 28 august, în ciuda protestelor ambasadelor SUA și Marii Britanii și ale Opoziției din România. Actul normativ a fost promovat de ministrul Dezvoltării Regionale, Liviu Dragnea, dar a fost sprijinit și de premierul Victor Ponta. Aleşii locali au putut opta pentru un partid până pe 17 octombrie. În jur de 350 de primari au părăsit partidele de Opoziție pentru PSD și sateliții acestuia, pe baza acestui act normativ. Ulterior, ordonanța de urgență a fost respinsă de Camera Deputaților dar a fost aprobată de Senat, în calitate de for decizional.