Pe aceeași temă
"Îl vom acţiona în instanţă pentru că aşa ceva nu se face. Nu înseamnă că, dacă ai un ziar la îndemână, poţi să scrii ce vrei", a declarat Zegrean in exclusivitate pentru stiripesurse.ro.
Ulterior, Zegrean a revenit si si-a detaliat intentia intr-o declaratie pentru Mediafax: "Curtea Constitutionala il va da in judecata pe Liviu Avram pentru ca a jignit institutia. (Vom face acest demers - n.r.) foarte repede. Noi nu o sa facem o plangere penala impotriva sa, nu dorim sa intre la inchisoare. O sa ii cerem o reparatie morala pentru institutie. Totusi, suntem acolo oameni cu multa experienta de viata, cu multa scoala, cu multi ani de munca. Nu cred ca este cazul sa ne faca ticalosi".
In replica, Liviu Avram a reacţionat pe facebook. „Eu zic că e de bine. Abia aştept să explic în faţa unei instanţe ceea ce, foarte pe scurt, am scris în acel articol“.
În editorialul cu titlul ”Judecatorii Curtii Constitutionale au fost, totusi, niste ticalosi”, jurnalistul Liviu Avram, cel care a reușit să aducă în fața Curții Constituționale contestațiile la legea alegerilor locale, susține că jocurile au fost făcute dinainte la CCR și orice argumente ar fi fost aduse de cei care au contestat rezultatele ar fi fost aceleași. Avram susține că judecătorii CCR căutau oricum motive să stopeze orice discuție pe fondul problemei: este democratic sau nu să avem alegeri într-un singur tur de scrutin.
”Judecatorii Curtii Constitutionale au fost, totusi, niste ticalosi”- articolul integral
”Ezit de trei zile dacă să scriu sau nu acest text. În primul rând, pentru că nu-mi place să mă victimizez. În al doilea rând, pentru că motivările Curţii Constituţionale date în cele două dosare privind alegerile într-un singur tur încă nu au fost publicate şi nu-mi place să aduc acuzaţii fără să mă fi documentat înainte. Dar ce am descoperit acum trei zile nu are legătură nici cu mine, nici cu respectivele motivări. Înainte de toate, rezum soarta celor două procese, ca să avem cu toţii perspectiva. În primul proces, cel bazat pe legea electorală şi în care mi-am depus candidatura cu doar trei semnături, judecat pe 4 mai, judecătorii CCR au zis aşa: articolul care impune numărul de semnături la depunerea candidaturii este constituţional, prin urmare nu putem extinde controlul şi asupra celui care reglementează alegerea primarilor într-un singur tur.
Perfect legal, am zis, deşi în cel puţin două rânduri, când au avut interes sau chef, judecătorii CCR au judecat pe fond chiar dacă legea proprie le interzicea asta. S-a întâmplat când au interzis publicarea pe internet a declaraţiilor de avere şi când au vrut să reincrimineze insulta şi calomnia. Am crezut că de data asta, când sunt în joc chestiuni de interes public major, vor folosi pretextul pe care li l-am oferit şi vor pronunţa o soluţie pe fond în privinţa numărului de tururi. Au refuzat să joace această minge, OK, treacă... În al doilea proces, bazat pe legea contenciosului administrativ şi judecat pe 11 mai, le-am zis că, în respectul deciziei din 4 mai, renunţ la atacarea articolului privind numărul de semnături şi le-am cerut să se pronunţe pe fond în chestiunea cu numărul de tururi.
Au respins acţiunea ca inadmisibilă, fără să o judece pe fond, pe motiv că nu aveam calitatea de candidat, deşi instanţa de contencios administrativ care i-a sesizat, în ciuda opoziţiei Guvernului, îmi recunoscuse această calitate. Adică: de facto, nu mai eram candidat, căci îmi fusese respinsă candidatura pe motiv de prea puţine semnături, dar juridic încă eram candidat, pentru că începusem demersul din această calitate şi o instanţă hotărâse asta. CCR a luat în seamă doar situaţia de fapt şi a ignorat-o pe cea de drept.
Obiectivul primordial al acţiunii mele a fost acela de a avea o decizie a Curţii Constituţionale înainte de alegeri, în aşa fel încât alegerea primarilor să nu fie afectată de suspiciuni de neconstituţionalitate. Din acest motiv, am folosit din legea electorală doar articolele care îmi foloseau acestui scop şi le-am ignorat pe cele care ar fi permis aducerea chestiunii numărului de tururi în faţa CCR după ce ziua votării ar fi trecut. După decizia CCR, am început să explorez posibilitatea de a avea, totuşi, o decizie din partea Curţii Constituţionale fie şi după ziua votării. Şi am încercat să aflu cam ce ar trebui să facă un candidat sută la sută valid, aşa cum ceruse Curtea Constituţională.
Răspunsul pe care l-am aflat este uluitor: nu poate să facă absolut nimic. Nu există nicio posibilitate legală ca un candidat valid la funcţia de primar să aducă chestiunea alegerii primarilor într-un singur tur în faţa Curţii Constituţionale. În cronologia desfăşurării alegerilor, ultimul moment în care candidaţii pot formula contestaţii în faţa unei instanţe, unde să poată ridica excepţii de neconstituţionalitate, este campania electorală. Contestaţiile făcute în ziua votării, inclusiv cele care ar viza atribuirea mandatului de primar, se judecă doar de birourile electorale, cu decizie definitivă – iar în faţa unui birou electoral nu poţi ridica excepţii de neconstituţionalitate, că nu e instanţă.
După ziua votării, procesele-verbale privind rezultatul alegerilor, împreună cu contestaţiile şi modul de rezolvare a acestora, se trimit la Judecătorie unde, în şedinţă secretă, un judecător îndeplineşte formalitatea de a atribui mandatul de primar - şi nimeni nu poate contesta decizia acestuia. Aşa spune legea, iar cine nu crede este invitat să citească cele două norme care reglementează asta: Legea alegerilor locale şi Legea administraţiei publice locale. Exagerând: dacă Parlamentul ar fi fost lovit subit de vreo apocalipsă stomatologică şi ar fi decis că este ales primar candidatul care are cei mai mulţi dinţi în gură, această prevedere nu ar putea fi niciodată contestată la CCR, pe motiv de discriminare, de către un candidat ştirb.
Culmea este că judecătorii Curţii Constituţionale, spre deosebire de mine, ştiau asta când m-au judecat. Între 2005 şi 2014, CCR a dat cel puţin cinci decizii în care a fost ridicată problema suprimării oricărei forme de contestaţie asupra rezultatului alegerilor. Iar CCR a zis de fiecare dată că respectivele prevederi sunt constituţionale, întrucât legiuitorul este îndreptăţit ca, strict în materie electorală, să facă derogări de la principiul accesului liber la Justiţie, spre a asigura celeritate şi stabilitate procesului electoral.
Numai că, spre deosebire de precedentele cazuri, acum CCR avea de judecat nu principiul în sine al suprimării accesului la Justiţie, ci constituţionalitatea celui mai important articol dintr-o lege electorală: cel ce stabileşte criteriile în baza cărora se atribuie mandatul. Şi în loc să joace această şansă unică ce le-a fost oferită şi să judece fondul problemei, şi-au pus poalele robelor în cap şi au luat-o, în unanimitate, la goană. Puteau face altceva? Sigur că puteau, fără ca cineva să-i poată contesta. Puteau să judece pe fond şi să declare articolul drept constituţional – caz în care ar fi avut o misiune grea: să motiveze cum de un primar ales cu 25% este reprezentativ. Sau puteau să declare articolul neconstituţional – caz în care ar fi deranjat nişte partide mari. Aşa că au ieşit din acest clinci scornind pretextul că nu sunt candidat valid, deşi ştiau că niciun candidat valid nu mai poate aduce la judecata lor acest articol.
Politicienii au decis ceva incorect pe seama votului nostru, ceva ce le foloseşte doar lor, iar orice intervenţie din afară a fost blocată prin complicitatea Curţii Constituţionale. Aşa se ţine o ţară în captivitate.
Privind acum retrospectiv, înţeleg că mi-am bătut gura de pomană la Curtea Constituţională, că am chinuit de pomană răbdarea bieţilor oameni şi că decizia de neimplicare era deja luată înaintea judecăţii. Indiferent ce justificări vor pune în motivări, am convingerea că deciziile date pe 4 şi pe 11 mai au fost eminamente politice şi n-au avut nicio legătură nici cu dreptul, nici cu dreptatea. Şi atunci cum să le zici altfel?”, scrie Liviu Avram, în editorialul sau din Adevarul.
