Pe aceeași temă
Preşedintele Klaus Iohannis a sesizat, în 25 iulie, Curtea Constituţională asupra legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, precum şi a Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie. Aceasta este prima cale de atac a preşedintelui asupra modificărilor aduse Codului Penal.
„Judecătorul raportor nu a reușit să depună raportul și concluziile scrise. A motivat că nu a avut timpul necesar din cauza complexității speței”, au mai precizat surse din cadrul Curții pentru G4Media.ro.
Judecător raportor pentru Codul penal a fost desemnată fosta președintă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, Livia Stanciu. Ea s-a făcut remarcată prin poziția intransigentă față de asaltul PSD-ALDE la legislația din domeniul justiției, exprimată în opiniile separate la deciziile privind legile Justiției și OUG 13. De altfel, Livia Stanciu a condus completul de 5 judecători de la Înalta Curte care l-a condamnat pe Liviu Dragnea în 2016 la 2 ani de închisoare cu suspendare în dosarul Referendumul.
După condamnarea, pe 21 iunie, la 3 ani și jumătate de închisoare cu executare, Dragnea a intenționat modificarea Codului penal prin ordonanță de urgență, dar partenerul său de coaliție, Călin Popescu Tăriceanu s-a opus. Din acest motiv, liderul PSD a accelerat adoptarea actului normativ în Parlament, unde a reușit să îl treacă în numai patru zile.
Termenul de 17 septembrie i-a dat practic toate planurile peste cap lui Liviu Dragnea, deoarece DNA a făcut recurs la sentința de 3 ani și jumătate de închisoare dată de Înalta Curte, cerând o pedeapsă mai mare, de 7 ani de închisoare. Mai mult, vineri completul de trei judecători de la Înalta Curte a motivat sentința prin care l-au condamnat pe Liviu Dragnea la 3 ani şi jumătate cu executare pentru instigare la abuz în serviciu, ceea ce înseamnă că din acest moment poate începe apelul în acest dosar la completul de cinci judecători.
Printre alte modificări aduse Codului penal, PSD a dezincriminat parțial abuzul în serviciu, tocmai infracțiunea pentru care Dragnea a fost condamnat în dosarul angajărilor fictive de la Protecția Copilului Teleorman.
Klaus Iohannis argumenta, in sesizarea depusa la CCR, ca dezbaterea si adoptarea de catre Senat a proiectului care aduce modificari Codului Penal incalca Constitutia, in sensul ca depaseste termenul constitutional de 60 de zile stabilit pentru prima Camera sesizata, termen care, arata seful statului, s-a implinit pe 16 iulie, insa initiativa legislativa a fost adoptata pe 3 iulie de catre Senat si pe 4 iulie de Camera Deputatilor, in calitate de for decizional.
"Termenul de 45 de zile, respectiv de 60 de zile prevazut la art. 75 alin. (2) din Legea fundamentala este un termen ce priveste raporturile constitutionale dintre autoritatile publice, respectiv raporturile dintre cele doua Camere ale Parlamentului, pe de o parte, si intre acestea si Guvern, pe de alta parte. La implinirea acestuia, dreptul si, totodata, obligatia primei Camere competente sa dezbata o initiativa legislativa inceteaza, legea considerandu-se adoptata in forma depusa de initiator.
Ca efect al implinirii acestui termen, se naste dreptul Camerei decizionale de a se pronunta asupra initiativei adoptate in conditiile art. 75 alin. (2) si de a decide definitiv. De asemenea, implinirea acestui termen are consecinta imposibilitatii membrilor primei Camere competente de a mai formula amendamente, dincolo de acest interval de timp stabilit de Constitutie propunerile parlamentarilor sau ale comisiilor nemaifiind admisibile.
Aceeasi este si consecinta pentru Guvern care, dincolo de acest termen, nu mai poate formula si depune amendamente cu privire la legea respectiva in cadrul primei Camere sesizate, nu mai poate solicita dezbaterea acesteia in procedura de urgenta sau inscrierea ei cu prioritate pe ordinea de zi, toate aceste drepturi putand fi exercitate de Guvern doar in cadrul Camerei decizionale", se arata in textul sesizarii sefului statului, potrivit Administratiei Prezidentiale.
Astfel, Iohannis sustine, in textul sesizarii ca modificarile atat la Codul Penal, cat si la Legea nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea si sanctionarea faptelor de coruptie sunt neconstitutionale deoarece incalca urmatoarele aspecte: "1. sesiunea extraordinara a Camerei Deputatilor nu a fost constitutional intrunita; 2. legea nu a fost inscrisa in mod expres pe ordinea de zi a sesiunii extraordinare a Camerei Deputatilor, aceasta nefiind adoptata de Senat in calitate de prima Camera sesizata si nici inregistrata la Biroul permanent al Camerei Deputatilor la momentul emiterii Deciziei Presedintelui Camerei Deputatilor de convocare in sesiune extraordinara".
PNL, USR si PMP au sesizat CCR pe 5 iulie asupra proiectului de lege pentru modificarea Codului Penal, sustinand ca peste 30 de articole sunt neconstitutionale, printre care si cel care referitor la abuzul in serviciu, cat si abrogarea articolului privind neglijenta in serviciu.
"Sesizarea pe care o adresam CCR va fi inregistrata astazi, asadar speram ca acest cod al protejarii infractorilor nu va deveni lege niciodata. Solicitam CCR sa trimita intrebarile preliminare care privesc statul de drept, care privesc aceasta valoare fundamentala a UE, sa puna aceste intrebari preliminare Curtii de Justitie a UE si apoi sa se aplece la sesizarea noastra de neconstitutionalitate a demersului PSD-ALDE. Aceasta sesizare este rodul muncii a PNL, USR si PMP. Impreuna am sesizat CCR. Ziua de ieri a fost o zi rusinoasa", a afirmat deputatul PNL Ioan Cupsa in Parlament.
Deputatul PNL a sustinut ca sunt peste 30 de articole notate in sesizarea depusa ca fiind neconstitutionale, printre care si articolul privitor la abuzul in serviciu.
"Peste 30 de articole sunt atacate de catre noi in acea sesizare de neconstitutionalitate. In egala masura, atacam actul in sine, in integralitatea sa (..), s-a incalcat principiul bicameralismului, s-a incalcat regulamentul Camerei atunci cand a fost adoptat acest act. Vom vedea ce aduce viitorul. (...) E vorba de neconstitutionalitatea articolului privind abuzul in serviciu, de asemenea consideram neconstitutionala abrogarea neglijentei in serviciu, e neconstitutionala modificarea legii penale", a mai precizat Cupsa.
Camera Deputatilor a adoptat, pe 4 iulie, proiectul care aduce modificari la Codul Penal, cu 167 de voturi pentru 97 impotriva, 19 abtineri, in calitate de for decizional, dupa ce initiativa a trecut de Senat pe 3 iulie.