Pe aceeași temă
Comitetul Executiv Național al PSD se reunește la Parlament la ora 12:00, la ședință fiind invitați toți miniștrii cabinetului Dăncilă. Cu riscul declanșării unei crize guvernamentale, gruparea apropiată lui liderului PSD va forța îndepărtarea din Executiv a lui Tudorel Toader și reorganizarea guvernamentală, pentru a-l scoate pe președintele Iohannis din numirea noilor miniștri.
Pentru a fi foarte clar raportul de forțe din partid, PSD a convocat plenul Senatului pentru votul la moțiunea împotriva ministrului Justiției, inițată de PNL și USR.
Printre numele vehiculate pentru preluarea portofoliului Justiţiei după debarcarea lui toader sunt cele ale lui Eugen Nicolicea, Robert Cazanciuc şi Şerban Nicolae.
Însă indiferent de orice decizie se va lua în CEx, fără acordul premierului Dăncilă nu poate fi schimbat nici Tudorel Toader și nici nu se poate face restructurarea guvernamentală.
Până în prezent, premierul Dăncilă a recunoscut dreptul conducerii partidului de a face schimbări în echipa de la Palatul Victoria și nu a opus rezistență. În ultimele săptămâni, Dăncilă dă semne de disidență, relația cu Dragnea fiind la cel coborât nivel de la numirea ei în funcție.
Totodată premierul a evitat, în ultimele săptămâni, să răspundă „săgeților” pe care i le-au trimis lideri PSD, inclusiv Liviu Dragnea, pe tema OUG pe justiție. Social-democrații consideră că Dăncilă l-a protejat pe ministrul Justiției și, alături de acesta, a refuzat să-și asume adoptarea ordonanțelor.
În acest moment, majoritatea PSD-ALDE are 240 de parlamentari , număr suficient având în vedere că pentru a trece o reorganizare este nevoie de jumătate plus unu din numărul mandatelor , mai exact 233.
De altfel, Liviu Dragnea a discutat marți, în biroul său, despre retragerea sprijinului politic lui Tudorel Toader și despre reorganizarea guvernamentală cu partenerul de Coaliție, Călin Popescu Tăriceanu. ALDE va merge alături de PSD în continuare și va susține decizile pe care social-democratii le vor lua în sedința CEx.