Pe aceeași temă
Liderul PSD se laudă că spre deosebire de Ludovic Orban, el „nu își urmează pașii săi, nici cei ai partidului, pe anumite calcule mereu politice”. Cu toate acestea, toți analiștii politici anticipau cu mult timp în urmă că la procentele pe care le are PSD în sondaje, social-democrații nu vor mai lua la remorcă partide minuscule precum ALDE sau PPU-SL al lui Dan Voiculescu, tocmai din calcule politice. Cu Pro România, o alianță era dificil de realizat atât timp cât Victor Ponta ar avea mai mult de câștigat dacă va obține un scor rezonabil la alegerile parlamentare, decât dacă ar fi negociat locuri pe liste comune cu PSD.
„Eu, în comparaţie cu domnul Orban, nu îmi urmez nici paşii mei, nici cei ai partidului pe anumite calcule mereu politice. Vreau să vă reamintesc decizia doamnei primar general Gabrielei Firea care a luat decizia să candideze sub sigla PSD şi atât, fără să facă aranjamente pe sub masă sau să încerce să coopteze în urma unor şmecherii politice anumite voturi sau să păcălească oamenii”, a declarat Marcel Ciolacu, întrebat miercuri la Dâmboviţa de ce PSD merge singur la alegerile parlamentare, conform news.ro.
Ciolacu a mai precizat că este „abordarea cea mai corectă”.
„PSD se prezintă singur în alegerile generale. Sunt ferm convins că astfel toată echipa PSD, toţi oamenii de valoare din toate judeţele vor trage în aceeaşi direcţie şi vor fi mult, mult mai determinaţi să câştigăm pe 6 decembrie”, a conchis preşedintele social-democraţilor.
Marcel Ciolacu a anunţat marţi că PSD nu va face alianţe la parlamentare, iar în decizie a cântărit faptul că partidul este adversar politic cu Pro România, ALDE şi PPU-SL la alegerile locale. El a mai spus că a discutat cu liderul ALDE Călin Popescu Tăriceanu să vină pe listele PSD, însă acesta a refuzat.
În schimb, Călin Popescu Tăriceanu a afirmat, întrebat despre o posibilă fuziune între ALDE şi Pro România pentru alegerile parlamentare, că după localele din 27 septembrie conducerea celor două partide se va reuni şi va vedea care va fi formula de colaborare care să fie convenabilă ambelor formaţiuni politice.