Pe aceeași temă
Premierul Marcel Ciolacu, în cadrul declarației de presă comună cu prim-ministrul ucrainean, Denis Șimîhal, a spus că România va sprijini Ucraina atât timp cât va fi nevoie pentru recâștigarea teritoriilor ocupate de armata rusă și va participa mai departe la reconstruirea țării.
Declarațiile au fost făcute la sfârșitul discuțiilor de la Palatul Victoria ocazionate de vizita efectuată vineri la București de premierul ucrainean.
„Salut prezenţa astăzi, la Bucureşti, a prim-ministrului Ucrainei, domnul Denîs Șmîhal. Mă bucur să ne vedem la scurt timp după convorbirea telefonică pe care am avut-o la 27 iunie imediat după preluarea mandatului de prim-ministru al României. Aşa cum am transmis şi atunci, i-am spus şi astăzi domnului prim-ministru că eu şi Guvernul pe care îl conduc vom continua să acordăm sprijin deplin şi consistent pentru Ucraina. Suntem uniţi împotriva agresiunii militare a Federaţiei Ruse şi a actelor de barbarie şi laşitate îndreptate împotriva poporului ucrainean. Pierderea de vieţi nevinovate în acest conflict fără sens trebuie să înceteze! Exprim încă o dată sprijinul total pentru independenţa, suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei”, a afirmat Marcel Ciolacu, alături de omologul ucrainean.
România va ajuta la reconstrucția Ucrainei
Şeful Guvernului român a mai spus că România este solidară cu Ucraina şi va sprijini acest stat atâta timp cât va fi necesar, cât şi în procesul de reconstruire a acestui stat.
„Vom fi alături de Ucraina atât timp cât va fi nevoie, până la victoria Ucrainei şi restaurarea integrităţii teritoriale a acesteia, dar şi mai departe, în procesul de reconstrucţie a ţării. Traversăm o perioadă extrem de complicată, cu provocări fără precedent pentru securitatea continentului nostru şi a lumii întregi. Trebuie să rămânem însă fermi, pentru că această luptă este şi pentru protejarea modului nostru de viaţă şi a valorilor noastre fundamentale legate de democraţie şi libertate. Şi mă bucur că poporul român a înţeles din prima clipă aceste lucruri şi a dat dovadă de o solidaritate incredibilă cu Ucraina şi poporul ucrainean. Trebuie să apărăm dreptul Ucrainei de a decide în mod suveran asupra viitorului său. Pentru că o Ucraină independentă, suverană, democratică, liberă, prosperă, este în interesul strategic al României”, a completat Ciolacu.
Ciolacu: Vrem ca volumul tranzitului de cereale prin România să crească la 4 mil. tone pe lună
Referitor la tranzitul cerealelor ucainene, în absența acordului de export direct din porturile de la Marea Neagră, acord denunțat unilateral de Rusia, Ciolacu a reamintit că prin România se desfășoară 60% din totalul exporturilor de cereale din Ucraina.
Potrivit premierului Ciolacu, a fost stabilită „o țintă ambițioasă”: dublarea în perioada următoare a volumului tranzitului de cereale ucrainene prin România, de la 2 milioane tone/lună acum, la 4 milioane tone/lună.
„În acest sens, ne vom concentra eforturile spre dezvoltarea capacităților și coridoarelor deja existente – în primul rând a Canalului Sulina și a Portului Constanța. Am reconfirmat astăzi cu premierul Șmihal aceste obiective și această abordare. Am semnat astăzi împreună cu domnia sa o Declarație politică privind întărirea cooperării bilaterale în asigurarea tranzitului fiabil al mărfurilor din Ucraina.
De asemenea, am făcut și o trecere în revistă a proiectelor pe care le avem în lucru pentru creșterea traficului – maritim, fluvial, feroviar, rutier, precum și la punctele de trecere a frontierei. România a făcut eforturi substanțiale, inclusiv prin alocarea de resurse bugetare naționale, pentru extinderea capacității de preluare, tranzit și expediere, pe toate aceste componente. Rezultatele acestor eforturi pentru îmbunătățirea conectivității transfrontaliere se văd deja: avem majorări ale tranzitului de 200% la unele din principalele puncte de tranzit, respectiv de 500% în Portul Constanța Sud”, a precizat Ciolacu.
Protejarea pieței interne
Oficialul român a subliniat că măsurile care se adoptă la nivel național, precum și cele la nivel european, vor avea în vedere în egală măsură nevoia sprijinirii Ucrainei, dar și așteptările și preocupările legitime ale producătorilor și fermierilor români.
„Protejarea pieței interne românești și a fermierilor români este unul dintre obiectivele majore ale acestui Guvern! Și mă voi asigura că lucrurile vor merge în direcția corectă”, a explicat Ciolacu.
Tot astăzi au fost semnate alte două documente importante: Acordul privind recunoașterea reciprocă a actelor de studii, precum și Acordul privind deschiderea unui nou punct de trecere a frontierei, la Sighetu Marmației-Bila Tserkva. „Sunt dovezi ale extinderii cooperării între România și Ucraina, în beneficiul cetățenilor noștri”, a concluzinat premierul Marcel Ciolacu.