Cioloș: Situația găsită la Min. Transporturilor în noiembrie 2015 a depășit orice dezamăgire

Vlad Toma | 17.11.2016

Guvernul Cioloș a facut astazi public un raport care puncteaza cele mai importante măsuri luate in perioada de un an care a trecut de la preluarea mandatului. In privinta infrastructurii, premierul arata ca situatia pe care a gasit-o la Ministerul Transporturilor in noiembrie 2015 a fost dezastruoasa.

Pe aceeași temă

 

Raportul Guvernului arata ca infrastructura Romaniei a reprezentat mereu un punct slab in discutiile cu investitorii:

 

"La preluarea mandatului, am inclus infrastructura printre domeniile prioritare ale acestui an, deși situația găsită la Ministerul Transporturilor în noiembrie 2015 ne-a depășit orice dezamăgire: niciun tronson de autostradă nu avea avize de construire, zeci de proiecte erau blocate în sertare, iar multe dintre contracte se atribuiseră fără să aibă la bază documentația necesară," arata premierul in bilantul prezentat astazi.

 

Printre schimbarile initiate de noul cabinet s-au numarat: "rescrierea și aplicarea procedurilor de acordare a avizelor de construire. Șantierele au fost deblocate, contractele semnate și s-a început lucrul pe teren" si "reorganizarea Companiei Naționale de Drumuri (CNADNR), separând partea de mentenanță de partea de investiții și aprobarea Master Planului de Transporturi blocat ani la rândul de interese politice, dar esențial în prioritizarea proiectelor de investiții."


Bilantul prezentat astazi de Guvern arata ce s-a realizat in mod efectiv pe partea de infrastructura in Romania in perioada guvernarii Ciolos:

 

"- Am deblocat activitatea de lucrări pe 160 de km de autostradă: Sebeș-Turda, Orăștie-Sibiu, Lugoj-Deja, Gilău-Nădășelu, Brașov-Târgu Mureș-Cluj-Oradea

 

- 730 de km de autostradă și 336 km de drumuri expres aflați în procedură de lansare a licitațiilor, elaborarea studiilor de fezabilitate sau a proiectelor tehnice, urmând să înceapă la final de an 2016/ început de 2017

 

- 9 variante ocolitoare în marile orașe, în total 141 km

 

Unele dintre lucrări vor fi executate de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere- CNAIR (fosta CNADNR) în regie proprie. Primul an când se întampla acest lucru

 

Avansul lucrărilor la noile magistrale de metrou (4,5,6)," se arata in raportul prezentat astazi de Guvern.

 

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22