Pe aceeași temă
Dacian Ciolos a anuntat la Radio Romania Actualitati ca, saptamana viitoare, in Germania, va avea mai multe intalniri cu profil economic, cu companii germane care au investit deja in Romania si care urmeaza sa investeasca.
Astfel, premierul a spus ca va merge in landul Bavaria, in landul Brandenburg si in landul Nord-Westfalia
"Relatia noastra cu Germania continua, si continua in mod dinamic, nu doar la nivel politic, ci si la nivel economic", a mai spus Ciolos, conform ziare.com.
Premierul a vorbit si despre axa Bucuresti-Varsovia, pe care doreste sa o realizeze, aratand ca nu este doar o contrapondere la vechea Europa, ci se doreste o modalitate de a echilibra lucrurile in UE, fara a adanci falia dintre vechea si noua Europa.
"Am discutat cu cancelarul germaniei, Angela Merkel, inca din ianuarie, cand am avut vizita la Berlin, si cand dansa m-a intrebat cum imi explic aceasta atitudine a unor lideri politici din Europa de Est, vizavi de unele teme si decizii la nivel european, si i-am spus ca, din punctul meu de vedere si cu experienta pe care o am, exista o anumita frustrare cu privire la faptul ca aceste tari nu sunt suficient implicate in mod practic in procesul decizional european", a spus Ciolos.
El a adaugat: "Dansa mi-a raspuns: 'Sigur, nimeni nu va opreste sa fiti parte a acestui proces decizonal, dar asta prespune sa fiti mai activi, mai dinamici'".
Ciolos a mentionat ca ceea ce se doreste este ca, alaturi de polonezi si alti parteneri din zona, sa se pregateasca nu doar idei, ci si teme de compromis, pe principalele subiecte care se discuta, aratand ca iesirea Marii Britanii din UE va aduce in discutie viitorul bugetului european, politici comunitare europene.
"Romania va fi parte a acestui proces de consultari, inclusiv cu Germania", a afirmat Dacian Ciolos, mentionand ca presedintele Klaus Iohannis este in contact cu Angela Merkel si cei doi vor avea o intalnire, in perioada urmatoare.
Ciolos a facut referire si la vizita pe care presedintele Francois Hollande o va face in Romania, inainte de Summit-ul European de la Bratislava.
Premierul a mentionat ca Romania se afla intr-un proces amplu de consultari. "Fiti fara grija ca nu vom ramane in afara jocului, important este nu doar sa ne intalnim, ci sa avem si idei", a precizat el, adaugand ca este important sa existe discutii inclusiv la noi acasa, in Romania, chiar daca este an electoral, pentru a avea o abordare coerenta la nivel european.
Premierul a vorbit si despre relatia Romaniei cu Republica Moldova, aratand ca tara noastra sprijina parcursul european al acestei tari.
"Inclusiv de la partide din opozitie, asa zis pro-ruse, am avut semnale ca nu isi doresc intreruperea parcursului european al Republicii Moldova si ca doresc sa mentina aceasta legatura si orientare spre reforma", a declarat Dacian Ciolos, adaugand ca cel mai bun mod al Romaniei de a ajuta in acest proces este de a arata ca aceasta apropiere de UE aduce rezultate si bunastare pentru cetatenii moldoveni.