Pe aceeași temă
Dacian Cioloș și-a acuzat colegii de răspândirea de ştiri false, dar a admis că la şedinţa de joi seara a existat o discuţie pe tema separării grupurilor parlamentare.
“Este o dezinformare. Nu e adevărat, nu plec din partid. Câtă vreme partidul poate evolua şi se poate dezvolta, nu plec. Şi mai bine ar face colegii să se gândească la măsurile de reformă pe care le-am propus, să vină cu amendamente argumentate, sa dezbată conţinutul lor, decat să răspândească ştiri complet false”, a declarat pentru News.roDacian Cioloş.
În timp ce oamenii lui Barna îl acuză pe președintele USR că „vrea toată puterea”, Cioloș și tabăra PLUS îi acuză pe USR-iști că îl țin captiv „într-un rol decorativ”, din care nu poate lua decizii.
„Dragă Dan, partidul suferă si noi ne certăm între noi. Am propus soluții și am primit o explozie de nervi din partea ta, fără să îi dai 24 de ore documentului propus. Îmi ceri consens și îmi oferi ieșiri la televizor. Îmi e dificil să înțeleg ce propui partidului în afară de a-i exclude pe cei care nu sunt cu tine”, i-a transmis Dacian Cioloș lui Dan Barna.
Lupta pentru putere ar putea duce la organizarea unui nou Congres, la doar patru luni de la cel la care Dacian Cioloș a fost ales președinte, însă fără a avea majoritatea de voturi în forul de conducere al partidului, aceasta fiind deținută de „Team Barna”.
Dacian Cioloș și Dan Barna s-au acuzat reciproc în mesajele interne, după o ședință tensionată în care Cioloș a amenințat că demisionează de la șefia partidului dacă nu-i este acceptat programul propus Biroului Național. BN-ul este controlat de „Team Barna”, motiv pentru care Cioloș vrea dublarea acestuia cu o comisie alcătuită din membri din societatea civilă și mediul de afaceri. Vechea conducere a USR îl acuză că vrea să adauge la statut pentru că îl incomodează „majoritatea” și vrea să preia partidul „pe persoană fizică.
Gestul radical al lui Cioloș vine pe fondul tensiunilor dintre acesta și Biroul Național, care este controlat de foștii lideri USR.
Printre reformele cerute de Dacian Cioloș se numără: schimbarea statutului partidului, înlocuirea actualului secretar general (care face parte din echipa Barna), stoparea excluderilor din partid pe motiv de delict de opinie, pregătirea unui guvern din umbră, transparentizarea ședințelor Biroului Național.
De asemenea, Cioloș propune declanșarea unui congres extraordinar și modificarea statului astfel încât votul pe liste pentru diferitele organisme colegiale să fie proporțional.
În plus, el cere dublarea Biroului Național (dominat acum de ex-USR-iști) cu membri din societatea civilă mediul de afaceri, ceea ce ar dilua puterea Biroului Național.
În replică, Dan Barna l-a acuzat pe Dacian Cioloș într-un mesaj pe grupurile interne de ”iresponsabilitate” și a dat semnalul că partidul nu îi va susține cererile.
Barna îi reproșează lui Cioloș că, prin propunerea sau, partidul ar urma să fie condus din afară: ”Comitete și comisii care organizează partidul, care fac numiri. Cine anume? Nu știm. Practic ne propui golirea de sens a USR și înlocuirea cu comitete și comiții (…) Acum e clar că nu vrei consens, ci că vrei un partid pe persoană fizică. Nu ai loc de majoritate. De fapt, tu nu ai loc de partid. Și vrei să înlocuiești USR cu comitete alese de tine.”.
Barna îl acuză pe Cioloș într-un mesaj pe un grup intern că ”aruncă partidul în aer”, că a vrut ”să intre cu picioarele peste alegerile interne”. ”Dacian, aici este USR, aici nu poate să meargă așa”, și-a încheiat Dan Barna postarea.
Comentarii 0