Pe aceeași temă
Cîţu a precizat că a discutat în detaliu cu Věra Jourová despre Mecanismul privind Statul de Drept și Raportul pentru România (MCV).
„Guvernul României susține acest mecanism de evaluare unitară a statului de drept cu privire la toate statele membre ale UE. Respectarea statului de drept, a democrației și a drepturilor fundamentale ale omului nu sunt negociabile. Ele reprezintă fundamentul politic primar al Uniunii Europene și trebuie protejate cu îndârjire”, a adăugat şeful Executivului.
Premierul a mai spus că Guvernul României susține eliminarea și repararea modificărilor legislative nefericite aduse legilor justiției în perioada 2017-2019.
„Împărtășesc dorința doamnei Jourová de a finaliza în prima jumătate a acestui an angajamentele cu privire la statul de drept, pe care România le are ca stat membru al Uniunii Europene. În acest sens, coaliția legislativă și Ministrul Justiției, în dialog continuu cu reprezentanții autorității judecătorești și ai societății civile au un obiectiv european: să livreze o legislație care să garanteze independența justiției pe termen lung și să reziste în fața presiunilor politice conjuncturale”, a spus Florin Cîţu.
Postarea integrală a lui Florin Citu:
„Vești bune pentru România! Comisia Europeană susține eliminarea MCV la finalul acestui an.
Astăzi am avut o întâlnire cu doamna Věra Jourová, vicepreședinte al Comisiei Europene pentru Valori și Transparență. Am discutat în detaliu despre Mecanismul privind Statul de Drept și Raportul pentru România.
Guvernul României susține acest mecanism de evaluare unitară a statului de drept cu privire la toate statele membre ale UE. Respectarea statului de drept, a democrației și a drepturilor fundamentale ale omului nu sunt negociabile. Ele reprezintă fundamentul politic primar al Uniunii Europene și trebuie protejate cu îndârjire.
Alături de Comisia Europeană, Guvernul României susține eliminarea și repararea modificărilor legislative nefericite aduse legilor justiției în perioada 2017-2019.
Împărtășesc dorința doamnei Jourová de a finaliza în prima jumătate a acestui an angajamentele cu privire la statul de drept, pe care România le are ca stat membru al Uniunii Europene.
În acest sens, coaliția legislativă și Ministrul Justiției, în dialog continuu cu reprezentanții autorității judecătorești și ai societății civile au un obiectiv european: să livreze o legislație care să garanteze independența justiției pe termen lung și să reziste în fața presiunilor politice conjuncturale.
Procesul de recuperare a independenței justiției a început și va continua. Este un proces de vindecare. Nu va fi ușor, dar este inevitabil.
Prin dialog civilizat și dezbatere bazată pe argumente raționale vom ajunge la un consens în interesul României pentru încheierea MCV și pentru un stat de drept consolidat.”