Cîțu depre amânarea plății ratelor cu 9 luni: Se face la dobândă zero

Laurentiu Gheorghe | 30.03.2020

Ministrul Finanțelor, Florin Cîțu, a anunțat, luni, că față de forma inițială a OUG pentru amânarea ratelor, se elimină dobânda la dobânda iar perioada de depunere a cererilor este extinsă.

Pe aceeași temă

O altă precizare făcută de Cîțu în debutul ședinței de guvern de luni se referă la posibilitatea ca cei care înregistrează restanțe să poată beneficia de această facilitate dacă își pot aduce rapid ratele la zi.

Florin Cîțu a mai spus că noua formă va mai prevedea extinderea perioadei în care pot fi depuse cereri pentru suspendarea plății ratelor. Perioada până la care poate fi depusă cererea este de până la 45 de zile de la momentul apariției OUG. Până acum era pe perioada stării de urgență.

Ordonanța a fost retrasă de la publicarea în Monitorul Oficial pentru a fi modificată de guvern în ședința de astăzi.

Florin Cîțu: „În privința ratelor pentru persoane fizice pe credite ipotecare, acolo statul garanteză dobânda pe 5 ani de zile. Dobânda este zero la această creanță și plata se va face în 60 de rate egale. Cetățenii au 45 de zile în care să depună aceste cereri, să folosească această facilitate.”

Premierul Ludovic Orban a prezentat cele trei modificări care vor fi făcute în ședința de guvern:

  1. „La creditele ipotecare va fi dobândă 0. Nu există dobândă la dobândă;

  2. Se prelungește termenul până la care se poate depune cererea, adică 45 de zile de la publicarea în MO, față de perioada stării de urgență precizată inițial;

  3. Se dă posibilitatea ca până la momentul în care solicită amânarea, dacă au restanțe, să își aducă creditele la zi. Când solicită trebuie să nu aibă restanțe.”, a precizat premierul.

Conform ordonanței adoptate săptămâna trecută, ratele la bănci pot fi suspendate la cererea debitorului - persoană fizică sau juridică - pentru o perioadă de la una până la nouă luni, dar durata pe care se suspendă nu va depăși data de 31.12 2020. Florin Cîţu a precizat că măsura îi privește pe cei care au fost afectați „direct sau indirect” de măsurile luate în contextul pandemiei de COVID-19.

După publicarea ordonanței, ministerul finanțelor trebuie să emită norme de aplicare a legii.

Opinii

RECOMANDAREA EDITORILOR

Bref

Media Culpa

Vis a Vis

Opinii

Redacția

Calea Victoriei 120, Sector 1, Bucuresti, Romania
Tel: +4021 3112208
Fax: +4021 3141776
Email: [email protected]

Revista 22 este editata de
Grupul pentru Dialog Social

Abonamente ediția tipărită

Abonamente interne cu
expediere prin poștă

45 lei pe 3 luni
80 lei pe 6 luni
150 lei pe 1 an

Abonamente interne cu
ridicare de la redacție

36 lei pe 3 luni
62 lei pe 6 luni
115 lei pe 1 an

Abonare la newsletter

© 2024 Revista 22