Pe aceeași temă
Premierul Nicolae Ciucă a anunțat joi în ședința Executivului că dorește şi dispune ca toate contractele de achiziție de la Complexul Energetic Oltenia să fie verificate şi să fie identificate motivele pentru care aceste contracte de achiziții nu au asigurat condițiile necesare normale pentru desfășurarea activității în interiorul complexului şi în special în carierele de exploatare a cărbunelui.
Tot premierul le-a cerut joi, în ședința de Guvern, miniștrilor Virgil Popescu şi Marius Budăi să prezinte săptămâna viitoare termenul prin care se vor asigura de verificarea şi implementarea tuturor măsurilor, în întreg Complexul Energetic Oltenia şi în celelalte structuri, privind îmbunătățirea modului de lucru şi securitatea în muncă.
Șeful Executivului a precizat că activitatea va fi extinsă în toate unitățile de producție a energiei electrice subordonate Ministerului Energiei.
Premierul a mai arătat că miniştrii vor pune la dispoziţia organelor de cercetare penală toată documentaţia necesară astfel încât cei vinovaţi să suporte rigorile legii.
Ministrul Virgil Popescu a arătat la rândul lui că a trimis la toate companiile din industria energetică să facă o evaluare a vulnerabilităților şi riscurilor cu privire la locurile de muncă, el afirmând că ”aceste tragedii nu trebuie să se mai întâmple” şi nu trebuie să ne uităm doar la zona minieră, pentru că riscurile trebuie reduse la minimum şi chiar eliminate.
Premierul a mai spus că ”este foarte bine dar este un pic târziu”. ”Avem nevoie ca toată lumea să conştientizeze responsabilitatea pe care o au, indiferent unde îşi desfăşoară activitatea, pe ce funcţie de conducere, legat de ceea ce înseamnă asigurarea şi îmbunătăţirea condiţiilor de muncă şi în mod specific securitatea în muncă”.
Premierul Nicolae Ciucă a declarat despre decesul muncitorilor de la cariera de la Jilţ, că a cerut în şedinţa de guvern trecută ca Ministerul Energiei şi Ministerul Muncii să întreprindă demersurile de control şi verificare a cauzelor producerii accidentului şi a conduţiilor de muncă.
”Totodată am cerut tuturor instituţiilor statului să pună la dispoziţia organelor de cercetare penală tot ce este necesar astfel încât cei care sunt vinovaţi să supăorte pedepsele în acord cu prevederiel legale” a spus premierul.
Nicolae Ciucă a arătat că a cerut un control detaliat în ceea ce priveşte normelor de siguranţă a muncii şi pe baza raportului preliminar care este la Guvern, transmis de cele două ministere, fiecare dintre ministere va avea la dispoziţie un punct cu informarea privind concluziile din aceste raport.
”Am cerut ca toţi cei care au încălcat aceste norme de securitate a muncii şi desigur reglementările, prevederile legale în privinţa asigurării în condiţii normale a bunei activităţi în complexul energetic Oltenie să fie demişi sau să îşi dea demisia”, a mai spus şeful Executivului.
”Doresc şi dispun ca toate contractele de achiziţie de la Complexul Energetic Oltenia să fie verificate şi să fie identificate motivele pentru care aceste contracte de achiziţii nu au asigurat condiţiile necesare normale pentru desfăşurarea activităţii în interiorul complexului şi în special în carierele de exploatare a cărbunelui”, a anunţat premierul.
Principala cauză a tragediei de la CE Oltenia: Vehiculul vechi de transport marfă și drumul distrus
Principala cauză a tragediei de la Complexul Energetic Oltenia, unde 3 oameni au murit, a fost folosirea unui vehicul de transport marfă pentru transportul de persoane, fără nicio protecție, alături de echipamente, vehicul cu un grad mare de uzură care s-a răsturnat pe o pantă într-un drum greu de practicat, a anunțat joi ministrul Energiei, Virgil Popescu.
Principalele declarații făcute de Virgil Popescu:
Principala cauză a fost că cele două echipe de reparații care s-au deplasat de la locul reparației la sediul carierei au fost îmbarcate într-un mijloc de transport marfă, care nu putea transporta persoane împreună cu echipamentele si fără nicio protecție.
Acesta s-a răsturnat pe o pantă într-un drum foarte greu de practicat în acea perioadă și 3 persoane au decedat, principala cauză fiind tocmai folosirea unui autovehicul de transport marfă pentru transportul persoanelor fără nicio protecție pentru acele persoane.
M-am deplasat seara atunci la carieră si prima măsură a fost schimbarea directorului sucursalei miniere, adică cel care răspunde de toate exploatările din CE Oltenia, precum și a șefului carierei Jilț Sud.
În 23 ianuarie am cerut schimbarea din funcție ai ultimilor doi membri ai Directoratului CE Oltenia, directorii Burlan și Negru.
Eliberarea acestora din funcție s-a făcut în urmă cu 2 zile de către Consiliul de Supraveghere.
Ministrul a spus că s-au constatat și deficiențe în cadrul activității CE Oltenia și s-a dispus remedierea acestora.
„Gradul de uzură a mașinilor și durata de de viață a acestora de peste 40 de ani la majoritatea mașinilor folosite din CE Oltenia și este clar că, fără îmbunătățiri, nu pot asigura funcționarea corectă a carierelor.
Am dispus extinderea controlului pentru toate achizițiile de la CE Oltenia în paralel cu verificarea programelor de investiții și modul de plată a furnizorilor. Drumurile ar trebui făcute în mod profesionist, să fie pietruite, nu să fie spălate de ploi și impracticabile.
Trebuie văzut ce costuri au fost in investiții pe aceste drumuri pentru că accidentul s-a produs in acea zona unde drumurile trebuiau sa reziste.”, a spus Virgil Popescu.